Atlantida Babel-ului

Cărţile aruncate în apă şi fotografiate de Ileana Florescu devin stranii imagini neidentificabile, în expoziţia sa de la Sala Dalles. Expoziţia „Biblioteca scufundată“ oferă, pentru prima oară în România, posibilitatea întâlnirii cu opera unei apreciate artiste fotografe italiene, având sânge românesc şi născută în Eritreea.

Cel puţin bizar conceptul fotografiilor artistei de origine română Ileana Florescu, idee pe care a dezvoltat-o în numeroase variante pentru expoziţiile sale din Italia şi, acum, România: „Sinteza umană", „Murmură glasul mării" şi „Biblioteca scufundată" (aceasta prezentată publicului românesc, timp de câteva săptămâni, la Sala Dalles). Artista aruncă în apă (mai precis, în marea Sardiniei) diverse cărţi, aparent alese la întâmplare, pe care le fotografiază stând în picioare într-o bărcuţă. Din cauza dublei lentile, a apei şi a aparatului de fotografiat, rezultă imagini ciudate, bizare, a căror serie e greu de identificat şi mai ales greu de interpretat.

Departe de fotografia clasică, fie ea instantanee sau pre-elaborată, care-şi propune să surprindă un fragment de real şi, eventual, să reflecteze asupra lui, subiectul lucrărilor Ilenei Florescu îi permite să folosească aparatul de fotografiat ca şi cum ar face pictură. Câteodată, privitorul e tentat să uite ideea de la care s-a plecat şi că întreaga expoziţie concură la un concept unitar şi să se lase sedus de cromatica unei anume lucrări sau de ciudatele forme rezultate, de parcă ar fi vorba de pur abstracţionism.

„Cuiva i s-ar putea părea că există o misterioasă şi miraculoasă corespondenţă între cuvintele cărţilor aruncate în apă şi coloristica fiecărei fotografii în parte. De fapt, pentru fiecare carte şi pentru fiecare frază pe care o avea în minte, autoarea a căutat să regăsească în apă o formă potrivită. (...) Au căzut în apă opere pe care le iubesc şi cărţi pe care nu le-am citit şi nu le voi citi vreodată. Oricare ar fi calităţile scriitorilor care au sfârşit în apă, tot ceea ce contează este calitatea imaginilor: simţul estetic al Ilenei Florescu", considera criticul italian Diego Mormorio, curatorul actualei expoziţii.

O mie şi una de cărţi

La o privire atentă, alegerea titlurilor pentru a fi „sacrificate" nu este deloc întâmplătoare: avem opere decisive ale „canonului occidental" (Noul Testament, Horaţiu, „Divina Commedia",„Principele" lui Machiavelli, „Don Quijote", Shakespeare, Byron, „Père Goriot", „Heart of Darkness" a lui Conrad etc.), avem, apoi, un perete întreg cu cărţi aparţinând culturilor non-europene, în limbile respective - chineză („Visul din pavilionul roşu" de Cao Xue-Qin), arabă, farsi (Hafez) etc.

Nu lipsesc marile nume de scriitori ruşi, cu ediţii în limba rusă: Dostoievski („Umiliţi şi obidiţi") şi Turgheniev („Părinţi şi copii"). Pe cât de bine reprezentate sunt cărţile în italiană, se acordă atenţie şi clasicilor literaturii române: Eminescu sau Mircea Eliade („La ţigănci"). Un perete cu partituri (Bach, Brahms) completează ansamblul. Apar cărţi dintre cele mai recente, cum ar fi „Gomorra", de Roberto Saviano. O carte despre cărţi, cum e „Orbirea" lui Canetti, este şi ea (bine) aleasă. Mai mult sau mai puţin ironic, există şi „ghidul restaurantelor italiene" sau „enciclopedia pentru tineri".

Probabil nu întâmplător, peretele central al primei săli acordă o atenţie specială, prin includerea într-un „light box" şi, astfel, iluminarea lor, pentru două cărţi „scufundate": „cărticica roşie" a lui Mao - cartea în numele căreia s-au ars cele mai multe cărţi şi s-a comis cel mai amplu genocid cultural - şi „Bucureştiul dispărut", a arhitectului Gheorghe Leahu, o carte, la rândul său, despre distrugerea memoriei. Patru cărţi au fost alese pentru a fi recuperate dintre valuri şi prezentate, în centrul celei de-a două săli, în patru casete, drept cărţi-„sculptură", obiect, expuse în noua lor formă cu totul neobişnuită, „ca şi cum ar fi relicve ale unei epoci preistorice": un volum de Shakespeare, „Don Quijote", „O mie şi una de nopţi" (considerată de mulţi drept o Carte a Cărţilor, o „Carte de Nisip", prin aparenta ei infinitate) şi un volum de Eminescu. Proiecţia unei înregistrări video, un fel de making of al travaliului artistei, completează conceptul expoziţional.

Apă versus foc

Lectura catalogului expoziţiei, prefaţat de Mihai Oroveanu şi cuprinzând cele mai relevante comentarii ocazionate de expoziţia precedentă, „L'umana sintesi", oferă o stupefiantă varietate a interpretărilor pe care gestul artistic al Ilenei Florescu le-a provocat. „Ni se cere să aprofundăm rezonanţele patetice ale cărţilor înghiţite de ape? Să ne rememorăm dezastre naturale recente? Să credem că e vorba de o Vanitas mereu reiterată sau de o simplă ironie postmodernă, aproape cinică?", se întreabă Oroveanu. „Imaginea aceasta, a cărţii între ape, poate fi o nouă versiune a temei Transi, a corpului săgetat de moarte, pe punctul de a se decompune", mai spune directorul MNAC.

„Distrugere sau purificare", „o metaforă convingătoare a descompunerii sensului, tipică vremurilor noastre", „totul se naşte în apă", „un botez şi o dată cu aceasta o reflecţie asupra creaturii misterioase pe care o numim carte", „tabula rasa a cunoaşterii", „distrugere simbolică", „sacrilegiu", „avertisment", „act provocator", nimic nu lipseşte din sumedenia de interpretări.

O certă intuiţie a autoarei este următoarea: marele distrugător al cărţii, al hârtiei nu este focul, cum se crede în mod curent, ci apa, umezeala, infiltrată insidios - sau năvalnic, în timpul unei inundaţii. Distrugerea prin foc este mai definitivă şi mai spectaculoasă, de-aici nenumăratele auto-da-fé-uri din literatură (Borges, Eco, Canetti etc.), însă cea prin apă mai lentă şi mai sigură. „Cu scurgerea timpului, cărţile se abandonează apei, se macină, se descompun", scrie cineva.

De altfel, titlul actualei expoziţii este împrumutat dintr-o intervenţie în cartea-catalog „Sinteza umană" a lui Sergio Bertelli, despre revărsarea râului Arno la Florenţa, în 1966: „când îmi dădui seama că inundaţia ajunsese chiar şi la piaţa Pitti, gândurile îmi zburară imediat la Biblioteca Naţională".

Dispariţia cărţii-obiect în era digitală? „Nu poţi să te îndrăgosteşti de o carte electronică, numai de una de hârtie. Întotdeauna când voi fi pe drum, voi avea cu mine o carte de hârtie", spune Ileana Florescu.

Info

„Biblioteca scufundată", expoziţie de fotografie a artistei Ileana Florescu
Unde: Sala Dalles (bd. N. Bălcescu, nr. 18), sub egida Muzeului Naţional de Artă Contemporană
Când: până la 17 septembrie, miercuri-duminică, între orele 10.00 şi 18.00