Arhitectura viitorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul bianual dedicat arhitecturii oferă soluţii pentru nişte oraşe mai frumoase. Între 15 octombrie şi 15 noiembrie, la Bucureşti se desfăşoară cea de a opta ediţie a Bienalei de Arhitectură, în cadrul căreia se vor decerna şi Premiile Naţionale pentru Arhitectură şi Design.

Iniţiată de Uniunea Arhitecţilor, Bienala de Arhitectură Bucureşti (BAB) este organizată, din 2006, de către echipa revistei “Arhitectura” şi are rolul de a expune pentru specialişti şi pentru public cele mai interesante proiecte de urbanism şi arhitectură din România.

 În acelaşi timp, facilitează cunoaşterea tendinţelor internaţionale ale domeniului prin expoziţii ale unor arhitecţi din străinătate, conferinţe sau mese rotunde la care participă nume importante din întreaga lume. Nu în ultimul rând, Bienala medaliază “cea mai bună arhitectură realizată în ultimii doi  ani de arhitecţii români din ţară şi din străinătate, după criteriile unui juriu internaţional”.

Şase aspecte ale arhitecturii de azi

Opt expoziţii se înscriu în programul Bienalei, care a debutat cu selecţia celor mai bune lucrări, dintre care vor fi decise şi câştigătoarele ediţiei. Generosul spaţiu al Galeriei 3/4 de la Teatrul Naţional adăposteşte nucleul evenimentului, expoziţia-concurs, care cuprinde şase secţiuni: arhitectură I (cu o suprafaţă construită sub 1.000 mp), arhitectură II (cu o suprafaţă construită peste 1.000 mp), urbanism, amenajări interioare şi design, restaurare şi reabilitare, publicaţii de arhitectură.

 Proiectele au fost selectate de un juriu de specia-litate, precedat anul acesta, în premieră, de un arhitect străin de prestigiu, spaniolul Manuel Bailo din Barcelona, şi format din Hrvoje Njiric (Croaţia), Adrian Florin Ionaşiu (Timişoara), Ildiko Mitru (Baia Mare), Gabriel Roşca (Sibiu), Zsolt Tovissi (Miercurea Ciuc), Ştefan Ghenciulescu (Bucureşti).

Proiecte locale, proiecte regionale

Ultimele două ediţii ale Bienalei (2004 şi 2006) au acordat o atenţie specială arhitecturilor japoneză şi spaniolă. De data aceasta, au fost invitaţi arhitecţi şi studiouri de arhitectură din Europa Centrală şi de Est: Ungaria, Croaţia.

Două interesante expoziţii sunt deschise la Muzeul Ţăranului Român, dedicate arhitecturii moderne şi contemporane croate (“Avangardă şi continuitate”), respectiv tinerilor arhitecţi maghiari (“FFF08”). În acelaşi spirit, pe 29 octombrie, la Galeria ¾, va fi inaugurată o expoziţie monografică, “Arhitecturile urbane ale lui Rudolf  Fraenkel”, arhitect german.

Eveniment de amploare, desfăşurat în mai multe locaţii, Bienala de Arhitectură Bucureşti este inclusă în Anul European al Dialogului Intercultural 2008.

Evenimentele conexe ale BAB 2008

"Idei mici pentru un oraş mare" – expoziţie de proiecte de arhitectură cu buget mic

"NU" – foto-instalaţie, spaţiul public la români. Autor: Ştefan Tuchilă

"hyperlocked" – instalaţie. Autor: Radu Comşa

"35 oraşe, mulţi pixeli, ceva cafea" – expoziţie de fotografie de arhitectură contemporană. Autori: Ştefan Tuchilă şi Cosmin Caciuc

3 conferinţe marca "zeppelin": arh. Manuel Bailo (Spania), arh. Hrvoje Njiric (Croaţia), arh. Jaroslav Wertig (Republica Cehă)

"Arhitectură şi dezvoltare durabilă" – conferinţă organizată de Velux, cu Per Olaf Fjeld (Norvegia), Rolf Gerstlauer (Elveţia), Lisbeth Funck (Germania)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite