Adevarul.ro

Cu circa 11 milioane de euro pentru cele aproape 5.000 de tablouri şi desene licitate în decurs de un an, piaţa de artă din România are o medie de preţ de 5.500 pe lot.

Vârfurile sunt la un milion de lei pe tablou (10 miliarde de lei vechi). Minimele sunt la câteva sute de lei. Majoritatea lucrărilor au preţuri în jur de 4.300 de lei. Pe segmentul 20.000-22.000 de lei, corespondent cu aşa-zisul „subprime" de pe piaţa internaţională, se tranzacţionează destul de puţin. Totuşi, acesta este media pieţei.

Diferenţele de la o casă de licitaţii la alta sunt destul de mari. În joc intră şi galeriile de artă, fiecare cu portofoliul şi clientela specifică, unele reuşind vânzări de top, altele fiind în căutarea unei intermedieri care să le ajute să îşi plătească chiria timp de un an. Liderul de piaţă este casa de licitaţii Artmark. Concentrează 60-70% din ponderea pieţei (aşteptăm datele definitive după începutul anului) şi a reuşit, în ultimul trimestru, vânzări lunare de peste un milion de euro.

Este şi singura instituţie implicată în comerţul de artă perfect transparent, cu istoricul tranzacţiilor publicat permanent pe site şi în cataloage de cotă accesibile publicului larg. Având circa 100-120 de lucrări de artă lunar, media internă de preţ tinde spre 10.000 de euro. Rezultanta nu este uşor de atins, dat fiind că, în strategia de vânzări, majoritare sunt preţurile de sub 1.000 de euro, pentru a atrage clienţi noi. De la lucrări de 1.000 de euro la media de 10.000, diferenţa e făcută de picturile de mare valoare care stabilesc recorduri.

Două desene cu două linii curbe

Pe o piaţă cu valori inegale, curba cererii şi curba ofertei se întâlnesc atunci când distribuţia valorilor poate fi ordonată într-un clopot al lui Gauss. Pe româneşte, reţeta unei licitaţii de artă cu un marketing reuşit este realizată atunci când ai o capodoperă, trei capodopere mai mici (!), cinci „lucrări de temelie", opt opere importante şi câteva duzini cu valori descrescătoare. Tonitza nu ţinea cont de asta, nici Luchian, nici Andreescu - şi de aceea semnăturile lor se vând infinit mai bine azi. În piaţă, Nicolae Grigorescu este cel care dă tendinţa, datorită etichetei de „pictor naţional" pe care o primeşte atât în cataloagele de licitaţii, cât şi în manualele şcolare unde se fondează cultura plastică elementară.

„Tinerimea artistică" de la 1901 iarna (Luchian, Vermont, Artachino, Petraşcu, Ştefan Popescu şi Ipolit Strâmbu) îşi trăieşte o a doua tinereţe şi furnizează o mare parte dintre operele de rang secund. Cooptat în „tinerime" prin 1920, Jean Steriadi este şi el bine reprezentat. Contemporani ai lor mai puţin circulaţi în epocă, precum Kimon Loghi, Jean Cheller sau Iosef Steurer, completează galeria. „Lordul" Pallady, cu un desen ferm, milităros, aduce o contribuţie aristocratică. Preţurile antebelicilor sunt la peste 20.000 de euro per tablou, iar câţiva s-au vândut şi peste 100.000.

Din perioada dintre cele două războaie, Rudolf Schweitzer-Cumpăna a furnizat în ultimii ani 332 de picturi şi 174 de desene, fiind cel mai laborios pictor din piaţă. Se numără printre autorii care chiar se tranzacţionează la 5.000-10.000 de euro, cu vârfuri de 25.000-40.000. La valori similare merge şi semnătura lui Iser.

Nicolae Dărăscu este un nume şi mai important, alături de Ressu. Colegi de generaţie cu ei, avangardişti ca MH Maxy sau Marcel Iancu fac vânzări memorabile atunci (rar) când sunt prezenţi cu lucrări autentificate cu mare certitudine.

Autodidactul Ţuculescu, punte între generaţii şi stiluri, decedat în 1962, este singurul postbelic ce a trecut de jalonul 100.000 de euro. În urma sa vine Corneliu Baba, cu vânzări remarcabile în ultimul timp, şi o pleiadă de pictori mai mult sau mai puţin contemporani, cu lucrări vândute la 5.000-10.000. Câteva nume: Sorin Ilfoveanu, Sabin Bălaşa, Dumitru Gorzo, Horia Damian, Ştefan Câlţia, Laura Covaci sau Viorel Mărginean. Semnificativ, sau nu, liderii generaţiei în viaţă au ajuns să reprezinte media pieţei - una care, totuşi, are nevoie de bătrâni: şi şi-i cumpără!

Agenda investiţiilor: Falsurile, de la Warhol la Marcel Iancu

Fundaţia Andy Warhol este pe cale de a-şi dizolva comisia de evaluatori, după ce preşedintele fundaţiei a constatat că a cheltuit 7 milioane de dolari pe avocaţi în ultimii ani, când comisia a autentificat negativ opere pe care Warhol însuşi le dăduse cu dedicaţie unor prieteni. Importanţa comisiei este uriaşă, dat fiind că numai în 2010 vânzările acestui autor au atins 313,5 milioane de dolari. Dintr-un motiv similar a fost desfiinţată şi comisia Pollock-Krasner, unicul board de autentificare pentru Jackson Pollock. Problema falsurilor în artă este de actualitate şi la Bucureşti, unde mai multe opere de Marcel Iancu, MH Maxy şi Mattis Teutsch, prezente în licitaţia de pe 7 decembrie de la Ara Art, au fost acuzate ca falsuri de către Lucian Georgescu, directorul galeriei Colors Art, specializată în comercializarea avangardei. Alte suspiciuni planează şi asupra unor tablouri ale pictorilor clasici vânduţi la Bucureşti, iar toţi cei implicaţi în comerţul cu artă apreciază că autentificarea şi lipsa unor cataloage raisoné pe autori sunt elementele cu cel mai mare impact negativ asupra pieţei de specialitate din România.

Top 10 vânzări la licitaţii: Brauner în licitaţii internaţionale

1. „Ciudatul caz al domnului K" (Drouot Richelieu,Paris, 2003), 700.000 de euro

2. „Ultratablou biosensibil" (Sotheby's, New York, 2008), 642.371 de euro

3. „Evantaiul poetului" (Artcurial, Paris, 2008), 559.510 de euro

4. „Poetul în exil" (Christie's, New York, 2007), 471.748 de euro

5. „Chipul aerului" (Nouveau Drouot, Paris, 1990), 358.140 de euro

6. „Pietrificarea papesei" (Christie's, Londra, 2011), 328.097 de euro

7. „Boierul" (Sotheby's, Paris, 2010), 288.750 de euro

8. „Personaje pe plajă" (Sotheby's, Londra, 2003), 268.578 de euro

9. „Androgin II" (Millon, Paris, 2011),  268.430 de euro

10. „Dimineaţa" (Artcurial, Paris, 2002),  264.680 de euro

Artişti şi cote: Nicolae Vermont, record în 2011

185 de lucrări semnate de Nicolae Vermont s-au tranzacţionat până acum un an pe piaţa românească de artă. Şapte dintre ele au fost adjudecate la peste 10.000 de euro, bariera acestei sume fiind trecută în 2004, când Alis vindea uleiul „Dans" cu 10.448 de euro, după ce acesta intrase în licitaţie cu o valoare estimativă de 3.000 de euro. La puţin peste 10.000 de euro s-a stabilit în 2010 şi preţul mediu pentru o lucrare semnată Vermont, randamentul acesuia ajungând la 22%. În 2011 s-au cumpărat nu mai puţin de 30 de lucrări ale pictorului, iar, în septembrie, se înregistra un nou record de autor, odată cu adjudecarea la 15.000 euro a tabloului „Florăreasa", licitat la Goldart.