1896

Cele 60 de fotografii expuse la Muzeul Ţăranului Român „smulg un sunet din trecutul vieţii“ unui sat elveţian de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Muzeul Naţional al Ţăranului Român prezintă până la sfârşitul lunii, în colaborare cu Ambasada Elveţiei în România, la sala Irina Nicolau, expoziţia de fotografie „Viaţa unui sat elveţian la 1896“.

Expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului, prin intermediul imaginilor-document, aspecte de viaţă cotidiană din Elveţia rurală de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cele şaizeci de imagini sepia - 45/30 - puse la dispoziţia muzeului de cercetătorul etnolog Radu Octavian Maier reprezintă aşezări tradiţionale din cantoanele elveţiene, între care se disting interioarele locuinţelor din Montbovon, Stanz, precum şi ecourile Renaşterii târzii ale Casei Chalamala. Acestora li se alătură imagini ale aşezărilor temporare din zona alpină, ale bisericilor săteşti, dar şi ale fermelor de prelucrare a laptelui.

Juna Rodica

Ceea ce face farmecul unei astfel de expoziţii - cu imagini, iată, chiar din (din ce în ce mai) îndepărtatul secol XIX - nu este atât aspectul documentar, ci faptul că toate aceste exterioare şi interioare nu sunt, în cele mai multe dintre cazuri, pustii, ci sunt populate de fiinţe umane, vii, care trăiesc şi respiră în cadrul imortalizat de „ochiul" aparatului de fotografiat. Principiul unei fotografii, de la Daguerre încoace, este ca în cadru, de cele mai multe ori, să existe o fiinţă umană, pentru a putea raporta peisajul la propriile noastre dimensiuni, pentru a-l antropomorfiza. Astfel,  stranietatea unui astfel de demers vine din conştiinţa faptului că toate acele fiinţe pe care le vedem în pozele îngălbenite de vreme, surprinse în activităţile lor cotidiene, sunt - de multă vreme - moarte. În mijlocul unei străzi animate, unde oamenii îşi văd de treburile lor, o „jună Rodică", surprinsă cu o „cofă" în mână, ducându-se spre cine ştie ce activităţi rutiniere numai de ea ştiute, se întoarce şi se uită, din centrul cadrului, spre obiectiv şi spre noi, provocând privitorului veritabile frisoane.

„Îngerul exterminator"

Nu avem de-a face cu o reconstituire de epocă, nici cu marile momente ale istoriei surprinse de camera foto, ci de viaţa unor oameni obişnuiţi, comuni, care au avut şansa să fie astfel „încapsulaţi" temporal pentru generaţiile viitoare. Răsfoirea unor astfel de albume sau vizitarea unor astfel de expoziţii declanşează, în acest mod, reflecţii asupra „îngerului exterminator" - Timpul -, mai eficient în acţiunea sa distructivă decât orice armă de exterminare în masă imaginată vreodată. Este sentimentul provocat, de exemplu, de filmele fraţilor Lumière, care nu au făcut altceva decât să înregistreze pe peliculă cele mai insignifiante evenimente ale vremii. O altă observaţie pe care o poate face privitorul român, la vederea acestor fotografii, este diferenţa între ce însemna un sat elveţian, la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi ce însemna (şi înseamnă) un sat românesc. Diferenţa de civilizaţie - occidental-europeană/oriental-europeană - îşi spune cuvântul în fiecare imagine. Indiferent că este vorba de spaţiul germanic sau de cel francofon, localitatea arată mai degrabă ca un orăşel medieval, burguri la care spaţiul românesc - mai ales cel din afara Ardealului - n-a visat nicicând.

„Viaţa unui sat elveţian la 1896", expoziţie de fotografie
Unde: Muzeul Ţăranului Român, Sala „Irina Nicolau" (Şos. Kiseleff nr. 3, intrarea din str. Monetăriei)
Când: până la 3 aprilie, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00