Tinerii şi bătrânii şi-au împărţit banii CNC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul literar şi artistic“ pătrunde în culisele proiectelor câştigătoare la cea de-a doua sesiune a concursului de proiecte cinematografice organizat pe anul 2010 de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Pe lista câştigătorilor se găsesc nume de regizori care nu s-au aflat până acum în „graţiile“ instituţiei, din toate generaţiile de creatori.

Sinopsisurile proiectelor care au reuşit să câştige încrederea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) sunt dintre cele mai variate: ele îmbină observaţia socială şi minimalismul narativ, care au devenit o „marcă înregistrată" a Noului Val Cinematografic, cu propensiunea spre deschideri (pseudo-)spirituale, spre metaforizare şi simbolismul rezultat din lecturi de tinereţe nedigerate, proprii cineaştilor din generaţiile mai vechi.

Totodată, la această sesiune, CNC-ului par a-i fi „făcut cu ochiul" coproducţiile, cu italieni sau cu spanioli, girate însă de case de producţie româneşti (Mandragora şi Strada), pentru că nu mai puţin de trei dintre proiectele câştigătoare la secţiunea ficţiune lungmetraj - cea mai importantă şi „bănoasă" a concursului (5,5 milioane de lei este suma alocată de CNC pentru proiectele de lungmetraj ficţiune) - sunt făcute împreună cu străinii (iar două şi regizate de aceştia). În această situaţie se află cele două proiecte produse de Bobby Păunescu, prin Mandragora - „Diaz" (în regia proprie) şi „Itaker" - şi cel produs de Cătălin Mitulescu, prin Strada Film - „Noaptea vine în India", plus proiectul lui Paul Negoescu de la debut şi documentarele „Crulic" al Ancăi Damian şi „Peţitorul", scenarizat şi produs de Florin Iepan.

Infuzie de tinereţe la debut

La o primă privire, dintre cele şapte proiecte de lungmetraj câştigătoare, se remarcă prezenţa unor nume de regizori mai puţin rulate până acum, aflaţi cu această ocazie la al doilea film: Bobby Păunescu (creatorul „Francescăi), Cornel Gheorghiţă (autorul filmului „Europolis"), Andrei Gruzsniczki (care a mai regizat „Cealaltă Irina"). Două alte nume câştigătoare în această secţiune se află chiar la al treilea film: Peter Călin Netzer, care a mai regizat „Maria" şi „Medalia de onoare", şi Napoleon Helmis, autorul „Italiencelor" şi al comediei „Nuntă în Basarabia". În rest, cum spuneam, doi regizori „de pe alte plaiuri": Toni Trupia şi Chema Rodriguez.

Napoleon Helmis, Bobby Păunescu  Foto: Marian Iliescu, Adevărul



Nu de aici, de la această secţiune, trebuie aşteptată însă infuzia de tinereţe şi de originalitate de care Noul Cinematograf Românesc - obosit de experimente minimaliste, de „încremenirea în proiect" a regizorilor afirmaţi înainte de '89 şi de „cioace" aşa-zis de public - are nevoie ca de aer, ci de la secţiunea „ficţiune lungmetraj debut", care a ales proiectele multaşteptatului debut în lungmetraj al Iuliei Rugină, precum şi al lui Paul Negoescu, doi dintre cei mai apreciaţi tineri cineaşti din „Noul Nou Val".

În orice caz, lipsesc de pe lista de câştigători de la lung-metraj atât „corifeii" noului val, care au obişnuit România cu premiile pe la mari festivaluri - Puiu, Porumboiu, Muntean, Mungiu, aceştia neavând niciun scenariu definitivat şi produs -, cât şi, din fericire, numele jenante, de „pleşcari" din toate generaţiile, care făceau, la sesiunile anterioare, ca acest concurs să fie contestat frecvent. Dintre perdanţi, un singur nume important dintre cele deja confirmate ale Noului Val: Adrian Sitaru, cu un scenariu co-scris de Alexandru „Papi" Papadopol.

O poveste de cuplu ante-'89

Cea mai mare finanţare din partea instituţiei a primit-o scenariul „Evadarea", în regia lui Andrei Gruzsniczki, un proiect al Icon Production (producător Velvet Moraru, casa acesteia realizând şi adulatul „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", de Andrei Ujică), pe un scenariu semnat de Andrei Gruzsniczki, Mircea Stăiculescu şi Vlad Lazăr, care va primi 1.489.109 lei. „Filmul meu va fi tot o poveste de cuplu", dezvăluie regizorul Andrei Gruzsniczki, contactat de „Adevărul".

„Mă interesează cum rezistă un cuplu şi o relaţie supuse anumitor constrângeri de timp, de istorie, de societate, aşadar unei situaţii de presiune. Povestea se întâmplă cu puţin timp înainte de 1989, aşadar încă în perioada comunistă; cei doi trebuie să facă faţă mai multor lucruri, inclusiv unei despărţiri", povesteşte regizorul. „Va fi tot o dramă, pentru că nu ştiu să fac altceva. Îmi plac comediile, dar nu ştiu să le realizez", mai spune Gruzsniczki. Important este că scenariul, scris acum doi ani, a luat atunci premiul pentru dezvoltare la CNC, iar acum va deveni film.

Starea de bestie

Pe locul al doilea în clasamentul finanţărilor s-a situat proiectul „Domnul de la curte", în regia lui Cornel Gheorghiţă (autorul filmului „Europolis"), care a obţinut 1.340.795 de lei. Filmul este produs de Ro De Film, scenariul fiind semnat de Cornel Gheorghiţă şi Jean Samoullan. Regizorul este stabilit de mai multă vreme în Franţa, iar anul trecut s-a făcut cunoscut cu acest film, „Europolis", finanţat de CNC, coproducţie româno-franceză, care a câştigat un premiu la Montreal. Deşi ambiţios, încercând să redea riturile şi credinţele legate de moarte (studiate iniţial de autor pentru un documentar), într-o structură narativă de tip Mircea Eliade, filmul a fost criticat pentru limbajul cinematografic rudimentar, pentru lipsa de transpunere a intenţiilor într-o formă filmică validă estetic.

Regizorul este secretos în privinţa noului său proiect, deşi acesta a primit o sumă destul de mare din partea CNC-ului. „Un dezvoltator în construcţii pregăteşte renovarea unui vechi cartier din Toulouse. O criptă dezafectată îi întârzie proiectul, aşa că se pregăteşte să elimine chiar el acest obstacol, dându-i foc. Din greşeală, rămâne prizonier în curtea respectivă. Este blocat acolo, captiv, destul de multă vreme, deoarece cartierul este părăsit. Încearcă să comunice cu puţinii săraci din preajmă, trecând de la fiinţa civilizată la starea de bestie, până când, din nou, începe să spere. Va ieşi, nu va ieşi?", este sinopsisul comunicat de PR-ul Anca Romanescu.

Relaţii patologice

La fel de eliptic este şi regizorul Peter Călin Netzer, care se află pe locul al treilea cu proiectul „Poziţia copilului", pe un scenariu de Răzvan Rădulescu. Proiectul, produs de Hai-Hui Entertainment, a obţinut o sumă de 1.082.112 lei. „Filmul va explora relaţia aproape patologică între o mamă şi fiul său", se limitează să spună regizorul, precizând că este vorba de o poveste contemporană.

Locul patru îi aparţine coproducţiei „Noaptea vine în India" (Strada Film), regia Chema Rodriguez, pe un scenariu semnat de Chema Rodriguez şi Cătălin Mitulescu, care a primit 783.547 de lei. „Este o poveste de dragoste între un bătrân ursuz spaniol de 60 de ani şi o româncă de 45 de ani care lucrează pentru el. Un road movie în care cei doi străbat cu maşina drumul din Spania spre India, oprindu-se pentru un timp în România", detaliază producătorii Strada Film. Este un proiect „nou-născut", fiind prima dată când se aplică cu el pentru un fond, şi totodată prima colaborare cu producătorii „Producciones sin un duro", din Spania.

Singurul abilitat să dea detalii despre proiectul „By Pass", cu care regizorul Napoleon Helmis şi casa de producţie Abis Studio s-a clasat pe locul 5 (727.325 lei), este criticul de film Alin Ludu Dumbravă, coscenarist alături de Dan Sorin Stăiculescu. Acesta s-a mulţumit să declare că va fi vorba de „un thriller dramatic despre oameni obişnuiţi în situaţii neobişnuite".

Români şi italieni

Casa de producţie Mandragora Movies - deţinută de magnatul Bobby Păunescu - a primit finanţări de la CNC pentru două coproducţii: „Diaz" şi „Itaker", care se clasează pe ultimele locuri câştigătoare, şase şi respectiv şapte. O sumă de 42.500 de lei a fost obţinută de proiectul „Diaz", în regia lui Bobby Păunescu, pe un scenariu semnat de Daniele Vicari şi Laura Paolucci. Acest proiect a avut cel mai mare punctaj dintre cele finanţate de CNC la sesiunea ficţiune lungmetraj, 70,50 de puncte, obţinând de la CNC exact creditul pe care l-a solicitat, 42.500 de lei.

image

Monica Bârlădeanu, în rolul principal din filmul „Francesca“ (debutul regizorului Bobby Păunescu)  Foto: Cinemagia



„«Diaz» este o coproducţie realizată de Mandragora Movies împreună cu compania Fandango din Italia, reprezentată de Domenico Procacci - în al cărei palmares se regăsesc filme importante, precum «Gommora» (2008), regia Matteo Garrone, câştigător al Marelui Premiu la Festivalul de Film de la Cannes. Filmul are la bază evenimentele sângeroase petrecute la Genova în iulie 2001, când autorităţile au atacat manifestanţii împotriva Summitului G8 găzduit de oraşul italian, şi este o ficţiune cu valoare documentară. În momentul de faţă se află în perioada de preproducţie care presupune mai ales identificarea posibilelor locuri de filmare", comunică reprezentanţii Mandragora Movies.

Un alt credit de 34.512 lei a fost acordat proiectului „Itaker", în regia lui Toni Trupia, pe un scenariu de Toni Trupia, Michele Placido şi Leonardo Marini. Este vorba despre scenariul pentru care actorul italian Michele Placido, interpretul comisarului Cattani din „Caracatiţa", a făcut lobby cu ocazia vizitei sale în România din octombrie anul trecut. Intitulat „Itaker" (joc de cuvinte între denumirea peiorativă dată de germani imigranţilor italieni din anii '60 - un fel de „italienoi" - şi numele insulei mitice a lui Ulise), filmul - pe care Placido îl va coproduce împreună cu magnatul român Bobby Păunescu - va reda călătoria unui copil din nordul Italiei, plecat în căutarea tatălui său, imigrant în Germania.

„«Itaker» este de asemenea o coproducţie cu o companie din Italia, Golden Art Production, reprezentată de Michele Placido, care de
altfel este şi coautor al scenariului. Filmul este o poveste din anii '60 a unui băieţel care, rămas orfan, pleacă din Italia în căutarea tatălui aflat la muncă în Germania. Acţiunea se petrece în cea mai mare parte în Germania acelor ani", spun şi cei de la Mandragora. „Filmul este în faza de dezvoltare, ceea ce presupune prospectarea zonelor cu influenţe germane din România în scopul stabilirii locurilor de filmare, alegerea actorilor etc. Pregătirea va începe în luna septembrie", mai detaliază producătorii.

Poveşti de iarnă

image

Paul Negoescu, Iulia Rugină  Foto: cinemagia

image

Tânăra regizoare Iulia Rugină este de fapt câştigătoare la această sesiune cu două proiecte: „Breaking News", la debut lungmetraj (producător Libra Film, credit alocat 500.000 lei), şi „Skugos", la animaţie (producător Mobra Film, credit alocat 202.010 lei), ambele pe un scenariu scris de Ana Agopian, Oana Răsuceanu şi Iulia Rugină. „«Breaking News» este primul lungmetraj pe care l-am scris împreună. Am început lucrul la el în 2007 şi am participat cu el la diverse ateliere de dezvoltare de scenariu", povesteşte Iulia Rugină.

„Este povestea unui reporter de ştiri, arogant şi workaholic, aflat la apogeul carierei, care, din goana pentru exclusivitate, face la un moment dat o greşeală care duce la moartea unui coleg de-al său. Pentru că televiziunea pentru care lucrează vrea să realizeze un material in memoriam despre operatorul ucis în accident şi pentru că reporterul despre care vorbim e imaginea-emblemă a televiziunii, acest material cade în sarcina lui. Filmul este un drum înapoi în amintirile sale şi către apropierea de un om pe care de-abia l-a cunoscut şi de a cărui moarte este indirect vinovat", spune regizoarea. Întreaga poveste se întâmplă în preajma Crăciunului, deci nu poate fi filmată decât în sezonul rece.



La rândul său, Paul Negoescu povesteşte că a terminat scenariul la „365 de revelioane", scris alături de Vlad Trandafir, „chiar în ziua depunerii". Filmul va fi produs de Hi Film (producător Ada Solomon) şi a primit 500.000 de lei. „Mă menţin în aceeaşi zonă de interes, mă interesează aceleaşi lucruri ca şi în scurtmetrajele mele: relaţiile dintre oameni. Este vorba de un bărbat de 28-29 de ani care simte că trebuie să ia o hotărâre importantă în legătură cu o anumită persoană. Aşadar, se decide în noaptea de Revelion să se despartă de iubita lui, spunând că n-o mai iubeşte, şi pleacă la mai multe petreceri în căutarea fostei iubite, pe care speră s-o recâştige", ne-a mărturisit regizorul.

image
image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite