Regizori la lucru în fabrica de spectacole
0
N-a trecut decât o lună şi jumătate de la începutul lui 2012 şi cele mai multe dintre teatre au deja în lucru producţii importante, iar regizorii şi-au făcut deja programul pentru perioada următoare a acestui an.
Peisajul teatral din următoarele luni se anunţă bogat şi destul de colorat. Cea mai apropiată premieră va avea loc mâine, sâmbătă, 18 februarie, de la ora 18.30, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu" din Craiova, o premieră care face ca toţi ochii pasionaţilor de teatru să fie îndreptaţi spre scena craioveană. Silviu Purcărete a lucrat cu trupa de elită de la Craiova, iar roadele colaborării lor se vor vedea în spectacolul „Furtuna", în sala „Amza Pellea".
„Furtuna" marchează cea de-a noua colaborare a regizorului cu teatrul din Craiova, de-a lungul unei relaţii începute acum 23 de ani. Din distribuţia spectacolului fac parte actori importanţi ai Naţionalului craiovean: Ilie Gheorghe, Sorin Leoveanu, Valentin Mihali, Romaniţa Ionescu, Angel Rababoc, Adrian Andone, Constantin Cicort, Nicolae Poghirc. Scenografia este semnată de Dragoş Buhagiar, iar muzica, de Vasile Şirli.
Şi tot în regia lui Silviu Purcărete, un spectacol aşteptat la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este „Călătoriile lui Gulliver". Spectacolul urmează să fie realizat în parteneriat cu festivalurile de la Edinburgh, Dublin şi Belfast. Silviu Purcărete a declarat că nu ştie, deocamdată, care va fi forma finală a acestui spectacol, dar „Călătoriile lui Gulliver" reflectă preocuparea pentru „operele clasice, extrem de cunoscute, pe care le ştie toată lumea, fără să le fi citit vreodată".
„Familia Tot" în două versiuni
După ce a avut de curând premiera la Centrul Cultural pentru Unesco din Bucureşti, cu spectacolul „Familia Tot", Victor Ioan Frunză va pune în scenă acelaşi text, al dramaturgului maghiar István Örkény, la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. „E vorba de un spectacol în binom cu versiunea în limba română pe care am realizat-o de curând", a declarat regizorul.
„Vor fi două montări complet diferite ale aceluiaşi text şi sper să le pot reprezenta împreună, în 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, şi mai sper că asta va interesa pe cineva. Grotescul din piesă funcţionează ca efect comic şi alarmant în acelaşi timp. Örkény îmbină ridicolul cu stilul horror, elementele naturaliste cu viziunile mistice, într-o poveste despre natura schimbătoare a omului, despre desfigurarea şi destrămarea caracterului uman în contextul fricii şi al unei ierarhii dictatoriale. Mase mari de oameni cu gândire sănătoasă pot ajunge uşor într-o situaţie în care vor sluji cu râvnă forţele agresive ale istoriei şi pe nebunii ajunşi la putere", a mai spus Victor Ioan Frunză.
„Va urma «Minunata lume nouă», la Teatrul Figura din Gheorgheni - un SF teatral după Aldous Huxley & Karel Capek & Francis Fukuyama - un spectacol istoric despre viitor. O lume în care adevărurile se împart în morale şi amorale şi care pare a ne spune că «omul e mai de preţ decât adevărul său». Iar la Teatrul Nottara voi face un spectacol după două piese celebre ale lui Beaumarchais. Intitulat «Figaro», scenariul va înfăţişa o poveste pe cale de a se transforma în mit urban." Apoi, Victor Ioan Frunză va pune în scenă la Bucureşti, la Centrul pentru Proiecte Culturale ArCuB, un text pe care în urmă cu doi ani l-a montat la Miercurea Ciuc, „Liliom".
„Povestea vieţii şi a morţii lui Liliom e o legendă mistică a suburbiei. Este istoria băiatului care nu poate spune «Îmi pare rău». Un atipic pentru care limbajul reprezintă un «cimitir al cuvintelor». Cuvintele reprimate sunt o scurtătură pentru tragedie. Spectacolul va fi itinerant, se va juca în aer liber, cu posibilitatea reprezentării şi pe scenă (în perioada de iarnă)."
"Îmi doresc un spectacol care să răstoarne, astăzi, într-un mod profund aceleaşi tabuuri, raportate la zilele noastre, cu care Strindberg lupta în vremea lui."
Felix Alexa
regizor
Radu Afrim şi Cristi Juncu montează „Năpasta", de Caragiale
Pe 15 februarie, regizorul Radu Afrim a început la Teatrul German de Stat din Timişoara repetiţiile la „Girl in the Goldfish Bowl" după Morris Panych, un dramaturg canadian contemporan. Scenografia este semnată de Dragoş Buhagiar. La începutul lunii aprilie, regizorul va monta la Teatrul Naţional din Iaşi „Visul unei nopţi de vară", după Shakespeare, în scenografia Iulianei Vîlsan şi în coregrafia lui Florin Fieroiu. La Teatrul Naţional Bucureşti, Radu Afrim va pregăti „Năpasta", „un scenariu free", după Caragiale.
Regizorul Radu Afrim (foto stânga) şi regizorul Cristi Juncu Foto: bogdan budeş, bogdan stângă
Între timp, regizorul încearcă să aducă în România spectacolul său de la Rezidenztheater din München, „Das ende des regens" („Când ploaia se sfârşeşte"), după Andrew Bovell. „Pentru Shakespeare şi «Năpasta» am câte o idee tare, altfel nu m-aş fi apucat de ele", glumeşte Radu Afrim. „Pentru textul contemporan de la Timişoara avem un concept «retro» ( a nu se citi teatru retro) cu o megadocumentare în acest sens. Cert e faptul că pentru toate proiectele mele viitoare voi da casting, asta însemnând că pe lângă actorii din teatrul respectiv au dreptul să se prezinte şi freelancerii", mai spune Afrim. Regizorul crede că „Năpasta" s-ar putea să contrarieze zona conservatoare a lumii teatrale de la noi. „Actorii care îşi imaginează că au o idee despre personajele din drama lui Caragiale şi că o vor regăsi în spectacolul meu pot să uite liniştiţi tot ce ştiu!", punctează Radu Afrim.
Tot un spectacol după „Năpasta" montează şi regizorul Cristi Juncu, la Teatrul „Toma Caragiu" din Ploieşti, unde este angajat. Este a doua versiune pe care o face după acelaşi text, după ce a mai avut un spectacol şi la Târgu-Mureş. Din distribuţie fac parte actorii Ioan Coman, Ada Simionică, Bogdan Farcaş şi mai există un rol la dublu, Nicu Mihoc/Andi Vasluianu. „Adaptarea textului nu e neapărat o contemporaneizare, deşi sunt două-trei cuvinte schimbate, ci a fost posibilă prin tăiere. Unele replici prea stufoase sunt înlocuite cu «puncte-puncte» şi se înţelege la fel de bine. În «Năpasta» am văzut un sâmbure de thriller - o crimă, urmată de mustrări de conştiinţă şi de lucruri date în vileag", declara Cristi Juncu într-un interviu pentru „Weekend Adevărul".
Furiile dragostei
O premieră aşteptată la Timişoara este cea a regizorul Radu-Alexandru Nica, directorul artistic al Teatrului German de Stat, care a lucrat spectacolul „CUPLUtoniu - Furiile & Marele război" , după Neil LaBute", în barul Al-Kimia din Timişoara.
„Textele sunt despre trei tipuri de cupluri contemporane care se întâlnesc într-un bar. Pentru că acest lucru nu se petrece într-un teatru, ci chiar într-un bar, am fost obligaţi să sondăm raportul realitate-ficţiune, convenţia teatrală versus realitatea imediată. Asta e de fapt coloana vertebrală a spectacolului", ne-a declarat regizorul.
„Eu n-am mai lucrat până acum într-un bar", a declarat Nica pentru „Weekend Adevărul", „e vorba de o deschidere către public, iar pe mine mă interesează ieşirea din spaţiul convenţional. Spaţiul te obligă să găseşti un alt mod de interpretare, să te raportezi la un alt tip de lucru, pentru că ai publicul într-un spaţiu foarte concret, nu unul încărcat de semnificaţii metaforice, cum e cel din teatru. În bar oamenii vin la distracţie. Şi aici e întrebarea în ce măsură să le satisfaci orizontul de aşteptare. Eu am nevoie de un stimul concret. Într-un fel joci în sala de teatru în faţa unei ferestre şi în alt fel în faţa unei ferestre dincolo de care trec oameni reali. Tocmai această infuzie a realului în teatru mă interesează în acest moment. Asta te obligă să ai contact nemediat cu publicul şi să interoghezi însăşi ideea de teatralitate şi în ce măsura aceasta mai e valabilă". Din distribuţie fac parte actorii Olga Törok, Daniela Török şi Alex Halka, Georg Peetz, Enikö Blénessy, Horia Săvescu şi Silvia Török.
Radu-Alexandru Nica i-a cooptat în echipa noii producţii pe scenografa Velica Panduru, compozitorul Vlaicu Golcea, coregraful Florin Fieroiu. Spectacolul va putea fi văzut luni, 20 februarie şi marţi, 21 februarie, la ora 19.30, în cafeneaua culturală Al-Kimia (str. V. V. Delamarina, nr. 1, lângă Piaţa Libertăţii).
„Domnişoara Iulia" contemporană cu noi
Felix Alexa se află în repetiţii avansate la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj cu „Domnişoara Iulia", avându-i în distribuţie pe Bogdan Zsolt, Aniko Petho, Emoke Kato. „A fost un şoc foarte plăcut să lucrez la Teatrul Maghiar din Cluj, unde, pe lângă talentul de necontestat al actorilor, există şi o seriozitate şi o pasiune pe care le găseşti foarte rar azi.
Ne-am aruncat cu toţii în această aventură care e «Domnişoara Iulia», dorind să facem un spetacol modern, o «Domnişoara Iulia» a zilelor noastre, constatând cu surprindere că toată violenţa şi tot curajul piesei lui Strindberg, care a declanşat atâta scandal în epocă, sunt valabile şi astăzi", a declarat Felix Alexa pentru „Weekend Adevărul".
„Întâmplător, discuţia mea veche cu Tompa Gabor despre un proiect cu «Domnişoara Iulia» la Cluj s-a materializat fericit chiar în anul centenarului Strindberg. Îmi doresc un spectacol care să răstoarne, astăzi, într-un mod profund aceleaşi tabuuri, raportate la zilele noastre, cu care Strindberg lupta în vremea lui. «Domnişoara Iulia» e o piesă de o perversitate şi subtilitate extreme. Violenţa acestei piese este la fel de subtilă ca o stampă japoneză. Un spectacol cu «Domnişoara Iulia» astăzi nu trebuie să provoace un scandal ca în vremea lui Strindberg, ci să rănească spectatorul, să-l incite, tocmai prin ambiguitatea lui", a mai spus regizorul.
După ce spectacolul va avea premiera pe data de 6 martie, Felix Alexa va continua repetiţiile la Teatrul Metropolis la piesa „Elveţia, Elveţia", premiera urmând să aibă loc la jumătatea lui aprilie, avându-i în distribuţie pe Răzvan Vasilescu, Marius Manole, Valentin Uritescu, Marius Stănescu, Adela Mărculescu şi doi tineri încă studenţi, Raluca Aprodu şi Andrei Huţuleac. Iar la sfârşitul lui aprilie, Felix Alexa va intra în repetiţii la Braşov cu spectacolul „Căsătoria" de Gogol, cu Marius Manole în rolul principal.
"Pentru toate proiectele mele viitoare voi da casting, asta însemnând că pe lângă actorii din teatrul respectiv au dreptul să se prezinte şi free-lancerii..."
Radu Afrim
regizor
