Radu Pavel Gheo:„Avem ceva stricat la rădăcină în România“

După ce a scris eseistică, „Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a“ sau  „Românii e deştepţi“, scriitorul povesteşte, în primul său roman, despre deziluziile postdecembriste din ţară,  dar şi despre cele din Ţara Făgăduinţei. Volumul „Noapte bună, copii!“, editat de Polirom, vorbeşte despre căderea comunismului, despre emigraţie şi Chevroletul Corvette roşu din visul american, în contrast cu o

Ce înseamnă acel „Dincolo" pentru cei patru copii, personaje în „Noapte bună, copii"?  De ce visul american trebuie să includă neapărat şi un Chevrolet Corvette roşu?

Dincolo e Dincolo. Pentru cei ce au trăit înainte de 1989 era un miraj, era Ţara Făgăduinţei, lumea în care - prin opoziţie cu România, unde aproape nimic nu era în regulă - totul trebuia să fie perfect. Dincolo e şi lumea în care poţi să faci cu adevărat ceva, să reuşeşti în viaţă. Pentru unul dintre cei patru prieteni, Marius, Chevroletul Corvette roşu e un simbol al succesului. Nici nu-i de mirare, fiindcă începe să viseze la el în anii preadolescenţei. Mai toţi băieţii au avut asemenea vise.

 „Haosul şi slinul moral în care ne complacem"

Te-ai mutat de la Iaşi înapoi la Timişoara, ai locuit şi în Statele Unite. Cum îţi modifică identitatea spaţiul unei ţări străine?

N-aş putea să spun dacă şi cum îţi modifică identitatea o ţară străină - sau un loc străin. Am stat prea puţin în America şi nu cred că am apucat să mi-o modific. Am remarcat însă un lucru: deşi atunci, în 2002, Alina, soţia mea, şi cu mine ne-am întors hotărâţi să trecem peste mizeriile mai mari sau mai mici ale traiului în România, contactul cu lumea aceea ne-a făcut să fim mai conştienţi de haosul şi slinul moral şi social în care ne complacem. Dar senzaţia de mai sus o trăim şi când ne întoarcem după o şedere, oricât de scurtă, în vreo altă ţară mai civilizată, chiar dacă nu atât de îndepărtată, cum sunt Ungaria sau Croaţia.

Mai există identitate românească?

Există ceva stricat la rădăcină aici, în România, şi mă întreb dacă eliminarea completă din spaţiul public a jalnicei clase politice de azi ar ajuta. În ce priveşte identitatea românească... nu mă stârni! Cred că trăim într-o ţară în disoluţie. Parcă ajungem iar într-o fază în care spaţiul civilizat de Dincolo e ultima soluţie pentru un trai decent.

„N-am fost amestecat în industria pornografică"

Câte dintre experienţele tale biografice sunt transpuse în carte?  Ce episoade au fost inspirate din şederile tale în Timişoara, SUA sau Iaşi?

„Noapte bună, copii!" e o operă de ficţiune şi mi-ar părea rău să fiu identificat cu vreunul dintre personaje, chiar dacă tentaţia există permanent. E-adevărat, unuia dintre prieteni, Paul Găitan, i-am împrumutat câteva din datele mele biografice (şi fizice) - scriitor în Iaşi, blond etc. -, dar nu sunt eu. Dar absolut niciuna dintre întâmplările din carte nu se suprapune realităţii. Nu m-am folosit de evenimente din biografia personală, dar am folosit informaţii şi cunoştinţe personale. De exemplu, mi-a venit mai uşor să scriu partea despre America tocmai pentru că am trăit o vreme acolo, dar nu am locuit în Los Angeles, nu am vândut droguri şi nici n-am fost amestecat în industria pornografică. Am stat câţiva ani în Iaşi, dar nu am candidat la nicio bursă literară, cu atât mai puţin a vreunei fundaţii americane.

Totuşi, ce întâmplări din roman au corespondenţe în realitate?

Da, uneori am reprodus locuri şi poveşti auzite sau văzute. Descriu undeva o fântână cinetică din Reşiţa, care există. Apartamentul în care stă cu chirie scriitorul Paul Găitan în Iaşi seamănă cu unul în care am locuit. Unele personaje au şi ele o oarecare corespondenţă în realitate, dar nu se identifică niciunul cu cineva anume. Sunt făcute din bucăţi, din mai multe persoane din diferite locuri şi spaţii. Dar aici deja intru într-o zonă mai alunecoasă, fiindcă uneori nici eu nu-mi dau seama cum creez şi definesc un personaj, din ce bucăţi şi amintiri se înalţă personalitatea lui.

„Am scris despre ratare"

Continuă în vreun fel acest roman  scrierile tale anterioare, „Adio, adio, patria mea, cu î din i, cu â din a", „Românii e deştepţi?", „DEX-ul şi Sexul"?  Cum apar românii acum în volumul tău?

E simplu: „Noapte bună, copii!" e un roman, o scriere ficţională, iar celelalte două sunt eseistică, ăsta ar fi cel mai potrivit cuvânt. „Adio, adio, patria mea..." e o carte autobiografică de la un capăt până la celălalt şi ţine de o altă etapă a scrisului meu. „Nimic din evenimentele din «Adio, adio...» nu apare în romanul de-acum. Doar lumea, lumea americană, pe care, cum ziceam, n-aş fi putut s-o descriu aşa, dacă nu trăiam un pic acolo.

Cum e revenirea pe plaiurile româneşti după cele americane? Care e şocul cel mai mare?  Care sunt deziluziile de pe pământul Făgăduinţei?

Aici treaba e ceva mai complicată. N-aş putea să răspund la niciuna din întrebările astea. Personajele mele o fac, fiecare în felul lor, aşa că răspunsurile sunt diferite la fiecare..., dar eu nu pot s-o fac. De aceea mi-am şi asumat poziţia povestitorului obiectiv. Într-un text eseistic încerci să impui sau să demonstrezi o idee. În ficţiune nu impui idei şi nu semnifici semnificaţii, ca să zic aşa.  Lucrul pe care mi l-am dorit eu în „Noapte bună, copii!" a fost  să spun o poveste făcută din mai multe poveşti împletite. Am scris despre o gaşcă de prieteni din copilărie şi despre ce se alege de ei în următorii douăzeci de ani, timp în care cade comunismul, românii emigrează etc. Am scris despre ispita gloriei literare. Despre ratare. Despre... dar nu vreau să încep acum o analiză literară. Mă gândesc că fiecare scriitor are întotdeauna un proiect major, visează să scrie o carte în care să cuprindă o lume după placul inimii lui. Pentru mine, cel puţin deocamdată, „Noapte bună, copii!" e acea carte - şi e ceva ce n-am mai spus despre niciuna din cărţile mele anterioare.

Ce planuri ai acum?

Acum nu mai lucrez la nimic. Sunt obosit. Mă simt stors. Şi ştiam că aşa o să fie. După aproape patru ani de lucru la o singură carte, care ajunsese deja să mă obsedeze, am nevoie de o perioadă de pauză. Măcar de cîteva luni. Nu mai am în minte nicio idee nouă, niciun proiect de carte. 

"Am scris despre o gaşcă de prieteni din copilărie şi despre ce se alege de ei în următorii douăzeci de ani, timp în care cade comunismul, românii emigrează... Am scris despre ispita gloriei literare. Despre ratare."
Radu Pavel Gheo
scriitor

Radu Pavel Gheo în 2002, în timp ce-şi zugrăvea apartamentul de acasă, după reîntoarcerea din SUA

„Între Cehov şi Caragiale"

Radu Pavel Gheo (n. 1969, Oraviţa), absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea de Vest din Timişoara.

Locuieşte, în prezent, în Timişoara, este redactor şi traducător al Editurii Polirom şi redactor al revistei „Orizont" din Timişoara.

Deţine rubrici permanente în săptămânalul ieşean „Suplimentul
de cultură" şi în revistele „Orizont" şi „Noua literatură".

A publicat volumele: „Valea Cerului Senin" (1997), „Despre science fiction" (2001), „Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a" (2003), „Românii e deştepţi" (2004), „Fairia - o lume îndepărtată" ( 2004), „DEX-ul şi sexul" (2005), „Numele mierlei"  (2008).

A coordonat împreună cu Dan Lungu volumul „Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism"  (2008).

A apărut în mai multe antologii de proză şi eseuri din România, iar o serie de texte scurte i-au fost traduse în franceză, germană, maghiară, polonă, sârbă şi slovenă.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN CLUB România şi membru fondator al Asociaţiei Culturale CLUB 8 (Iaşi).

Ştefan Agopian îl caracterizează astfel: „Un autor plin de talent, care se mişcă lejer între Cehov şi Caragiale. Prima calitate a lui Gheo e că ştie să povestească în aşa fel încât cititorii să nu se plictisească, lucru rar la autorii români tineri".

Volumul „Noapte bună, copii!"  a apărut în colecţia „Ego.Proză" de la Polirom şi costă 36,95 de lei.  

„Noaptebună, copii care aţi fost!"

De ce ai ales titlul „Noapte bună, copii!"? Are legătură cu emisiunea de la radio din perioada comunistă?

Titlul cărţii reproduce numele unei emisiuni radio cu poveşti pentru copii, care era difuzată seara, în anii 1970-1980 şi, dacă nu mă înşel, se  difuzează şi astăzi.  În momentul în care mi-a fost sugerat, mi-am dat seama că se potriveşte perfect cu povestea - sau cu poveştile - din carte. Iniţial aşa şi gândisem lucrurile: sintagma asta, „Noapte bună, copii!", trimite concomitent la copilăria celor patru prieteni, personajele cărţii, şi la destinele lor viitoare. Şi nu e vorba numai de ei şi nici doar de copilărie şi de poveşti. Mulţi dintre noi am crescut cu vocea aceea cristalină care ne spunea seara „Noapte bună, copii!", iar când am auzit-o peste ani, când eram oameni mari, am tresărit nostalgic, fără să ne dăm seama, că de fapt, ea mai conţinea un mesaj şi pentru noi, cei de acum: noapte bună, copii care aţi fost - şi nu veţi mai fi aşa niciodată, niciodată...

Cum  te-a ajutat Luciat (terorista.ro) în alegerea acestui titlu?

În ce priveşte ajutorul dat de Luciat  în alegerea titlului, e simplu: după ce am terminat de scris cartea, am întrebat-o dacă n-ar vrea să o citească, fiindcă aveam (şi am) o încredere teribilă în calităţile ei de cititor avizat. De altfel, am avut un noroc extraordinar: în condiţiile în care azi meseria de lector de carte profesionist e pe cale de dispariţie, am avut parte de doi lectori de calitate. Primul a fost soţia mea, Alina, al doilea Luciat. Şi, în ciuda orgoliilor mele scriitoriceşti multe şi mărunte, am lucrat încă vreo două luni pe carte, urmând sugestiile lor, şi cred că romanul a ieşit mult îmbunătăţit. Cei din domeniu ştiu ce înseamnă o lectură avizată a cuiva din exterior, detaşat de carte şi de obsesiile autorului ei. Iniţial, mă gândisem la un titlu legat de cuvântul „Dincolo", fiindcă mai toate evenimentele din carte pleacă de la obsesia celor din perioada comunistă de a emigra Dincolo, Afară, în Occident sau - vis de aur! - în America. Dar nu eram întru totul mulţumit. Alina avea şi ea reţineri. Aşa că am întrebat-o pe Luciat dacă ei îi place titlul, dacă i se pare de impact sau relevant şi apoi ce ar sugera ea. Ea m-a întrebat: „Ce-ai zice de «Noapte bună, copii!»?" Era cum nu se poate mai bine: asta e o replică din carte, care apare în câteva momente cheie. Mi s-a mai întâmplat odată ceva asemănător, când mă frământam să aleg un titlu potrivit pentru „Adio, adio, patria mea...", cel care a decupat titlul din carte a fost domnul Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom.

Cum ai structurat romanul? Pe ce criterii ai ales citatele din scriitori cunoscuţi de la începutul capitolelor?

Cartea e împărţită în câteva părţi (cinci, plus un prolog şi un epilog), iar fiecare spune o bucată din povestea prezentului şi din povestea trecutului, din perspectiva a doi dintre cei patru prieteni. Aşa că povestea alternează în timp, de exemplu din 1986 în 2000, apoi din 1986 înapoi în 2000 şi aşa mai departe. Dar totul se leagă, fiindcă totul trebuie să se lege acolo. Iar citatele alese, selectate din diverşi scriitori, sunt fiecare legate de întâmplările din partea pe care o (sub)intitulează. Doar la prolog şi epilog am ales două citate din Biblie, fiindcă acolo sunt începutul şi sfârşitul, nu?

"O carte cu o lume, după placul inimii, care conţine un mesaj şi pentru noi, cei de acum: noapte bună, copii care aţi fost - şi nu veţi mai fi aşa niciodată, niciodată... "
Radu Pavel Gheo
scriitor