Radu Muntean, regizor: „Am făcut un film despre iubire la închisoare, nu despre vină sau crimă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul în vârstă de 40 de ani vorbeşte despre cel mai recent proiect al său, documentarul „Vorbitor“, care urmăreşte destinele unor deţinuţi aflaţi în diferite penitenciare din ţară, care şi-au găsit partenerul de viaţă în timpul executării pedepsei.

Cel mai recent proiect al lui Radu Muntean este documentarul „Vorbitor", unde scenaristul Alex Baciu debutează ca regizor. „Vorbitor" a fost difuzat în premieră la HBO joi, 15 decembrie.

Radu Muntean a debutat în lungmetraj în 2002, cu filmul „Furia", o poveste atipică şi plină de adrenalină despre generaţia tânără, cu Dorina Chiriac şi Dragoş Bucur în rolurile principale. Filmul a fost distins cu premiul Uniunii Cineaştilor din România pentru debut şi a participat la festivaluri internaţionale de film în Montpellier (Franţa), Mannheim (Germania), Salonic (Grecia), Sofia (Bulgaria) şi Palic (Serbia).

În anul 2006, a semnat regia pentru „Hârtia va fi albastră", film pentru care a primit o menţiune specială a juriului la Festivalul de la Sarajevo. Au urmat „Boogie" (cu Anamaria Marinca în distribuţie) şi „Marţi, după Crăciun", destinul unui triunghi amoros interpretat de Mirela Oprişor, Maria Popistaşu şi Mimi Brănescu. Şi „Boogie", şi „Marţi, după Crăciun" au fost prezentate la Festivalul de Film de la Cannes.

Ai regizat împreună cu Alex Baciu documentarul „Vorbitor". Cum v-a venit ideea şi de ce aţi ales să documentaţi tocmai nişte poveşti de dragoste?

Iniţial, intenţia noastră a fost să filmăm o serie de documentare despre comunităţi izolate, despre oameni care pentru un anumit timp sunt obligaţi să trăiască împreună, oarecum izolaţi de restul societăţii. Numai că, începând documentarea cu penitenciarele, am aflat despre ceea ce deja pare a fi un fenomen în închisorile din România: tot mai mulţi deţinuţi se căsătoresc în timpul detenţiei. Ni s-a părut un subiect interesant şi am renunţat pentru moment la prima idee. Facând un film despre dragostea la închisoare, intenţia noastră a fost să vorbim şi despre dragoste în general, despre ce anume face ca doi oameni să simtă că nu pot trăi decât împreună.

E pentru prima dată când scenaristul Alex Baciu lucrează ca regizor. În ce fel v-aţi completat?

Alex şi cu mine lucrăm împreună de mai bine de cinci ani. Am scris, şi împreună cu Răzvan Rădulescu, trei scenarii de film şi acum lucrăm la al patrulea. Ne cunoaştem foarte bine şi ne-am antrenat ego-urile în aşa fel încât să putem lucra amândoi. E adevărat că nu mă văd regizând filme de ficţiune împreună cu altcineva, dar, una peste alta, la „Vorbitor" lucrurile au mers mai bine decât mă aşteptam şi probabil că o să mai regizăm documentare în tandem.

„E foarte dificil să filmezi sentimente", spuneai într-un interviu la puţin timp după proiecţia „Marţi, după Crăciun" de la Cannes. În ce fel diferă lucrul la un documentar - unde sentimente sunt cumva „pe viu" -, faţă de cel la un lungmetraj de ficţiune?

În ficţiune, aproape că poţi controla ansamblul de la un cap la celălalt, în timp ce la documentar de cele mai multe ori lucrezi cu un material uman existent pe care trebuie să te străduieşti să-l descifrezi, să-l descoperi. Porneşti la drum doar cu o idee şi un plan, care însă se schimbă pe parcurs în feluri în care nu-ţi imaginai. Filmul e viu, se transformă şi se deschide mereu către altceva, iar tu trebuie să-l simţi şi să te adaptezi din mers.

Dar din punct de vedere strict regizoral, tehnic? Nu mai direcţionezi actori, lucrezi cu oameni simpli, neantrenaţi în faţa camerelor.

Cred că în ambele cazuri trebuie să câştigi încrederea omului cu care lucrezi, fie că e actor sau personaj pe care îl intervievezi. Doar că pe un actor trebuie să-l aduci acolo unde ştii tu că trebuie să ajungă personajul din scenariu, pe când la documentar foloseşti materialul furnizat de protagonistul filmului pentru a construi o imagine subiectivă a realităţii.

Pentru „Vorbitor" aţi filmat în nouă penitenciare din ţară. Înainte mai fuseseşi într-un penitenciar?

A fost primul meu contact cu sistemul penitenciar şi mărturisesc că nu am fost foarte şocat. Trebuie să spun că nici eu, nici Alex nu am fost foarte interesaţi de aspectul exotic care vine la pachet cu lumea asta a închisorilor. Sigur că te impresionează când vezi că se închide uşa în faţa unor deţinuţi care nu au voie să iasă din cameră decât o jumătate de oră sau o oră pe zi, dar în majoritatea cazurilor înţelegi de ce oamenii ăia trebuie să stea acolo şi încerci să te obişnuieşti cu mediul.

Deşi filmul vorbeşte despre poveşti de dragoste, deci despre ceva frumos, cât de grele au fost discuţiile cu deţinuţii?

Cei care au vrut să vorbească cu noi au fost deschişi şi cooperanţi până la capăt, iar cei care ne-au refuzat au fost suficient de categorici încât să nu insistăm. Iar personalul din administraţiile penitenciarelor mi s-a părut mult mai calificat şi competent decât îmi imaginam înainte să începem filmul. Şi asta a făcut ca filmările să se desfăşoare fără incidente.

Mă gândesc că unele poveşti au fost tare emoţionante. Ţi s-a întâmplat vreodată să plângi cât ai lucrat la film?

Am încercat să păstrez o anumită distanţă faţă de personaje, prefer să se emoţioneze spectatorul la vizionare.

Întotdeauna, în filmele tale nu tragi concluzii grosiere. Cum ai făcut să nu-i judeci pe deţinuţi?

Ne-am propus să facem un film despre iubire şi nu despre crimă sau vină. Fiecărui deţinut îi spuneam încă de la începutul discuţiei că nu ne interesează ce a făcut şi de ce se află aici. Doar relaţia cu persoana iubită. În felul ăsta, cei mai mulţi s-au deschis mai uşor în faţa camerei şi asta a fost foarte important, mai ales în condiţiile în care nu am avut mult timp să ne împrietenim. Condiţiile de filmare într-un penitenciar sunt, totuşi, destul de stricte.

Ca unul dintre regizorii de succes ai noului val, cum simţi acum direcţia în care se îndreaptă cinematografia românească?

Nu pot să vă răspund la întrebarea asta, nu sunt Mafalda. Abia dacă ştiu ce voi face eu în următorul an.

"Te impresionează când vezi că se închide uşa în faţa unor deţinuţi care nu au voie să iasă din cameră decât o jumătate de oră sau o oră pe zi, dar în majoritatea cazurilor înţelegi de ce oamenii ăia trebuie să stea acolo."

Întâlniri doar la vizitele conjugale

„Vorbitor" urmăreşte poveştile de iubire ale unor deţinuţi care şi-au găsit partenerul de viaţă în timpul executării pedepsei. „Fără pretenţia de a fi descoperit răspunsul, «Vorbitor» încearcă să pună o întrebare: cum e posibil ca doi oameni, care nu s-au văzut vreodată, să-şi poată scrie într-o scrisoare: «Te iubesc foarte mult. Eşti viaţa mea!».

info

Intenţia noastră nu a fost să-i judecăm pe cei care apar în film, ci să vorbim cu oameni care nu mai au nimic de pierdut şi pentru care dragostea, sau simpla certitudine că cineva se gândeşte la ei, reprezintă poate singura speranţă într-un viitor mai bun", povestesc regizorii Radu Muntean şi Alex Baciu.

ADVIMA20111216_0505

Documentarul a fost filmat în Penitenciarul Bacău, Penitenciarul Colibaşi, Penitenciarul Craiova, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Târgşor, Penitenciarul Târgu Jiu, Penitenciarul Tulcea, Penitenciarul Galaţi şi Penitenciarul Giurgiu.



Sistemul penitenciar românesc permite, din 2006, căsătoria persoanelor aflate în detenţie. Majoritatea deţinuţilor cultivă legăturile preexistente cu concubinii sau partenerii legali aflaţi în libertate. Există însă o categorie specială, a celor care îşi găsesc un partener în timp ce sunt închişi. Unul dintre cuplurile care-şi spun povestea în documentar, Cristina şi Constantin Baron, au de doi ani o relaţie tumultuoasă. S-au cunoscut în închisoare la un spectacol, s-au căsătorit, s-au certat prin scrisori şi au fost la un pas de divorţ, deşi sunt închişi în penitenciare diferite şi s-au întâlnit doar la vizitele conjugale. Imaginea pentru „Vorbitor" este semnată de Tudor Lucaciu. 

ADVIMA20111216_0507



"«Vorbitor» încearcă să pună o întrebare: cum e posibil ca doi oameni, care nu s-au văzut vreodată, să-şi poată scrie într-o scrisoare: «Te iubesc foarte mult. Eşti viaţa mea!»."

ADVIMA20111216_0508
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite