Povestirile din tinereţea lui Vonnegut

În librăriile de peste Ocean a apărut de curând al treilea volum postum al „maestrului satirei americane“. După 2007, anul în care a încetat din viaţă Kurt Vonnegut, în America s-au publicat în premieră nu mai puţin de trei volume ale acestuia.

Povestirile tipărite sub titlul „Retrospectivă asupra Armaghedonului" au văzut lumina tiparului în 2008, iar în România volumul a fost publicat doi ani mai târziu, la Editura Humanitas. A urmat în 2009 „Look at the Birdie", culegere de povestiri scrise  în anii '50, iar luna trecută a apărut cel mai recent volum postum, initulat „While Mortals Sleep" („Când muritorii dorm"), care conţine 16 povestiri.

Potrivit recenzenţilor americani, Vonnegut n-a dorit să  reunească în volum aceste încercări de tinereţe,  destinate unor reviste populare la jumătatea secolului trecut, ca „The Saturday Evening Post", „Lady's Home Journal", „Cosmopolitan" şi „Esquire", ai căror cititori nu aşteptau în primul rând literatură de calitate sau subtilitate psihologică.

În perioada în care a aşternut pe hârtie această proză dominată de imaginea cenuşie a unei societăţi zdrobite de conformism şi materialism, Kurt Vonnegut trecuse de 30 de ani, renunţase la cariera în publicitate pentru a deveni freelancer şi era doar un aspirant la literatură, care tocmai debutase cu romanul „Pianul electric".

Renunţarea la viaţa în corporatism a fost posibilă pentru că a reuşit să-şi vândă povestirile unor publicaţii. Pe prima pe care a vândut-o, în 1950, intitulată „Report on the Barnhouse Effect", a primit 750 de dolari, iar pe cea de-a doua, 950 de dolari. Astfel şi-a permis să demisioneze de la compania General Electric şi să se apuce de scris.

Ca şi „Look at the Birdie", şi volumul „While Mortals Sleep", apărut la sfârşitul lunii trecute în America, cuprinde tot povestiri, însă acestea n-au mai fost publicate niciodată, fie pentru că autorul nu le-a mai trimis revistelor, fie pentru că ele au fost respinse. Pentru istoricii literaturii şi pentru admiratorii lui Vonnegut, volumul este o mărturie a încercărilor unui scriitor care îşi croia drum spre literatura de prim-plan, delimitându-şi deja sfera tematică ce avea să-l consacre: tragicomicul univers corporatist, efectele tehnologiei asupra omului şi a umanului, alienarea, frustrarea etc.

Tragicomicul vieţilor şterse

Considerate în general mai puţin reuşite şi mai puţin provocatoare decât volumele cu care Vonnegut şi-a câştigat locul în literatura secolului XX, aceste proze, în care ironia e mai puţin tăioasă, se ţes în jurul unor vieţi şterse de funcţionari, agenţi de vânzări, văduve anonime şi reporteri îmbătrâniţi înainte de vreme. Un ziarist notoriu este, de altfel, protagonistul povestirii care dă titlul volumului, mostră de tratament satiric aplicat unei naraţiuni cu elemente de thriller.

Fred Hackleman, „şacal" de  presă într-o metropolă americană de la jumătatea secolului trecut, descoperă în mod atipic spiritul Crăciunului, cu ocazia unei întreceri pe care trebuie s-o arbitreze şi care nu se dovedeşte a fi ce pare, graţie inteligentelor întorsături de condei şi elementelor care-i complică ironic traiectoria. Emblema stilistică şi ideatică a lui Vonnegut se vede în povestiri ca „Jenny", în care un bătrân şi însingurat vânzător de frigidere trebuie să repare un frigider în formă de femeie.

Prin toate scrierile din volumul publicat acum în premieră mişună personaje aflate la opusul ideii de prototip, oameni de rând, din care scriitorul croieşte o literatură fină şi puternică „Orice personaj care apare într-o povestire, oricât de puţin, merită să i se spună povestea vieţii şi, merită, de asemenea, să fie respectat", îi scria Vonnegut scriitorului Mark Lindquist, ca răspuns la o epistolă în care acesta din urmă îi mărturisea admiraţia autorului rămas în istorie cu romane ca „Abatorul cinci", „Bufoniada", „Sirenele de pe Titan" etc.