O seară la Covent Garden cu Ruxandra Donose

Dacă în februarie 2012 a evoluat în rolul Dona Elvira din „Don Giovanni“ de Mozart la Covent Garden, sezonul londonez al mezzosopranei Ruxandra Donose se va încheia în decembrie cu o serie de apariţii în rolul titular din „Carmen“ de Bizet, la English Opera.

Nu este o exagerare a vorbi despre un sezon londonez al Ruxandrei Donose, deoarece în toamnă ea va evolua şi în rolul titular din „Ora spaniolă" de Ravel, la Barbican Center.

A petrece o seară la Opera regală Covent Garden este un privilegiu, iar atunci când bucuria este dublată de o remarcabilă prezenţă românească din distribuţie, ea devine cu atât mai mare. Evoluţiile sopranei Angela Gheorghiu sau ale balerinei Alina Cojocaru pe această scenă au beneficiat de o mediatizare considerabilă, dar ele nu sunt singulare, de-a lungul unui sezon apărând şi alţi români pe afişele de la Covent Garden.

Intrând pentru prima oară în acest teatru, am văzut cu surprindere că accesul spre casele de bilete se face printr-un foarte popular spaţiu - unul dintre locurile preferate de întâlnire ale tineretului din Londra, din care nu lipsesc momentele de muzică live cu un om şi o chitară, care întotdeauna sună foarte bine şi adună un public foarte participativ. Odată intrat în teatru, te învăluie atmosfera dominată de catifea purpurie şi stucaturi aurii, senzaţia că respiri într-un spaţiu al istoriei muzicii.

Un public eterogen

Totuşi, în sală întâlneşti un public foarte divers, lumea fiind îmbrăcată foarte diferit, de la persoane în jeanşi, până la doamne în rochii (aproape) lungi. Această diversitate o întâlneşti fie că stai la locurile în picioare din spatele celor de 200 de lire sau de la balconul 3, fie că stai în fotoliile de orchestră sau în lojele cele mai bune. Vezi lume îmbrăcată în pulover şi pantaloni, care în pauză îşi ia o îngheţată la cutie, sau lume elegantă care petrece pauza de 30 de minute bând şampanie în elegantele restaurante ale Operei. Cred că extrema este reprezentată de turiştii care vin de la cumpărături, lasă pungile la garderobă şi intră la operă.

În seara în care am fost la Covent Garden, pot afirma cu convingere că dominanta nu era una de eleganţă, iar în public se găseau destule persoane care nu merg foarte des la operă. Cu ocazia anului olimpic, organizatorii au creat un pachet Mozart - da Ponte, în care se puteau urmări la un preţ promoţional spectacole cu operele lui Mozart pe libretul lui Lorenzo da Ponte, ceea a condus la prezenţa dominantă a acestui tip de public.

„Don Giovanni"la Londra

„Don Giovanni" este o operă care merită văzută oriunde, de la Bucureşti (unde oricum nu s-a jucat de mult), până la Londra. Am avut ocazia să o văd pe Ruxandra Donose cântând în această operă şi în urmă cu doi ani la Berlin, la Deutsche Oper, aşa că pot face chiar o comparaţie, montarea din 2010 de la Berlin fiind una de referinţă din punctul meu de vedere prin complexitate, prin elementele surprinzătoare, prin relaţiile dramatice create între personaje.

Dacă la Royal Opera House Covent Garden pot certifica faptul că se cântă la nivelul înalt la care se aşteaptă toată lumea, ceea ce pot spune despre spectacolul de la Londra - comparând cu acel „Don Giovanni" sofisticat pe care l-am văzut la Berlin şi care cred că va rămâne un reper pentru mine - e că montarea Francescăi Zambello din 2002 (o reluare, aşadar, după 10 ani) este o decodificare a poveştii lui Don Giovanni într-o cheie mai mult comică, în care cântăreţilor li se dă mână liberă în creaţia actoricească. În sală se râdea din plin. E adevărat că, urmărind titrajul în engleză, înţelegeam absolut fiecare replică şi trebuie să recunosc că sunt momente la care se poate râde, doar că rămân la părerea că se râdea cam mult pentru o poveste dramatică, în fond, cum este cea a lui Don Giovanni.

Cu toate acestea, am văzut şase cântăreţi extraordinari, şase actori minunaţi, dintre care subliniez evoluţia strălucitoare în rolul titular a baritonului Erwin Schrott, un interpret extraordinar, care cântă foarte mult cu Anna Netrebko, şi pe cea a Ruxandrei Donose în Dona Elvira, reuşind să pună în valoare filonul dramatic al personajului, atât din punct de vedere vocal, cât şi actoricesc.

Montarea are multe elemente care nu excelează prin bun-gust, cum ar fi pătrunderea interactivă în sală a lui Don Giovanni, care pupă mâinile doamnelor pe ici, pe colo, flăcările de rigoare din Infern, despre care erai avertizat în programul de sală, să nu te sperii, sau finalul cu apariţia nud a lui, Don Giovanni şi a unei noi cuceriri pe lumea cealaltă. Toate acestea au generat entuziasmul publicului şi chiar dacă nu pot să spun că este tipul de montare ideal pentru „Don Giovanni", totuşi mi-a părut bine că am fost la acest spectacol nu doar pentru că am văzut o româncă pe una dintre cele mai importante scene lirice ale lumii.

În plus, aici am aflat multe alte elemente surprinzătoare despre cum se promovează artele spectacolului la ora actuală, de la pachetele „olimpice" până la blogurile fanilor de operă.

De la Ruxandra Donose am aflat că există şi un blog românesc al unei „fane" de operă (acesta este termenul exact, chiar dacă sună destul de straniu în traducere), Irina Stănescu, pe care a cunoscut-o la finalul uneia dintre reprezentaţii şi care, pe blogul ei, a prezentat tot ceea ce a considerat interesant despre acest subiect. Ea i-a spus artistei că a văzut-o la Sala Radio în concertul „Cele trei dive" din decembrie şi s-a hotărât să vină la Londra să o revadă în Don Giovanni.

BBC-ul a înregistrat spectacolul din 26 februarie, care va fi transmis în vară, şi nu este imposibil ca, prin intermediul European Broadcasting Union, el să fie disponibil şi pentru ascultătorii din România, pe frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. 

"Vocea Ruxandrei Donose este incredibilă, poţi picta un curcubeu muzical cu ea...''
Erwin Schrott bariton

Preţul biletelor

- „Don Giovanni" - între 13 lire (locuri în picioare) şi 205 lire (fotoliu de orchestră).
- Trilogia Da Ponte (3 spectacole cu „Cosi fan tutte", „Nunta lui Figaro" şi „Don Giovanni") - preţ maxim 439 lire.
- Notă: O liră sterlină: 5,22 lei

Ruxandra Donose în presa internaţională

„Cele trei apariţii feminine au avut interpretări vocale copleşitoare, absolut savuroase.(...) Donna Elvira a Ruxandrei Donose a fost pasională, latină, cu o anumită ambiguitate care dădea sens straniei schimbări de costume. Cu siguranţă, o aristocrată ca Donna Elvira nu ar fi trebuit să poarte o rochie ce părea murdară. Donose reuşeşte să folosească această ţinută pentru a accentua abandonul Donnei Elvira. Donose ştie foarte bine să creeze un personaj, ceea ce explică dinamica pe care o conferă «Orei spaniole». Donose arată cum cântăreţii cu adevărat experimentaţi pot face mai mult dintr-un rol decât ceea ce primesc de la unii regizori." (www.InstantEncore.com)

„Donna Elvira a Ruxandrei Donose a fost cea mai de succes dintre doamnele serii, cu tonurile ei bogate, articulaţia foarte curată şi patosul actoricesc; aria «Mi tradì quell'alma ingrata» o arată la un pas de nebunie... sau de mânăstire." (revista „Opera Britannia")

„Aria «Mi tradi» a Ruxandrei Donose are inflexiuni sălbatice, exprimând trauma emoţională a Donnei Elvira. Donose are un background foarte puternic din repertoriul francez, din care preia valorile privind inteligenţa şi claritatea. Acesta subliniază atracţia ei evidentă pentru eleganţa fundamentală a stilului mozartian, chiar într-o operă care poate fi atât de periculoasă precum «Don Giovanni»." (www.operatoday.com)

„Nuanţele întunecate ale vocii Ruxandrei Donose, în rolul Donna Elvira, în «Mi tradi quell'alma ingrata», a făcut din această arie un moment care făcea să ţi se taie respiraţia." (MusicalCriticism.com)

Baritonul Erwin Schrott despre Ruxandra Donose, pe blogul personal: „Ruxandra Donose este absolut minunată, este o femeie superbă cu o voce uimitoare, care mă ascultă cu tot trupul, îmi marchează cuvintele. Chiar dacă am un rol negativ, îmi e foarte greu să mă port urât cu ea, chiar şi pe scenă, pentru că este o persoană extraordinară. În plus, sunt fascinat de vocile feminine întunecate, iar a ei este incredibilă, poţi picta un curcubeu muzical cu ea..."

Ruxandra Donose, în interviul dat lui Kevin Rogers, despre rolul Donna Elvira: „Când am citit prima dată acest rol, am fost puţin confuză: de ce mi-ar plăcea o femeie care este tratată atât de rău şi pur şi simplu pare să nu înţeleagă ce se întâmplă? Ceea ce am înţeles este că pentru a o face convingătoare trebuie să o fac sinceră, devotată şi iubitoare.

Ea îl iubeşte pe Don Giovanni şi atunci când iubeşti pe cineva ca el nu aştepţi nimic în schimb: îl iubeşti pur şi simplu. Cred că, cu totul altfel decât celelalte femei şi victime ale farmecelor lui, ea chiar îl iubeşte cu adevărat. Este o mare călătorie pentru Elvira: de la momentul în care îl vede pentru prima oară la începutul operei şi când Leporello îi revelează faptul că nu este nici prima, nici ultima, ceea ce este un şoc imens pentru ea. Bineînţeles că se simte trădată şi că jură răzbunare, dar tot îl iubeşte. După fiecare lovitură pe care o primeşte, ea vrea şi mai mult să-l înţeleagă. Totul culminează la final, când realizează că, în pofida a tot ceea ce s-a întâmplat, ea tot îl mai iubeşte şi îşi încheie aria aproape fericită." (www.clasicalsource.ro)  

"Când am citit prima dată acest rol, am fost puţin confuză: de ce mi-ar plăcea o femeie care este tratată atât de rău şi pur şi simplu pare să nu înţeleagă ce se întâmplă?''
Ruxandra Donose mezzosoprană

Din agenda Ruxandrei Donose în anul 2012

- Farnace de Vivaldi, la Opéra National du Rhin, Strasbourg (18, 20, 22, 24 şi 26 mai 2012) şi Mulhouse - La Sinne (8 şi 10 iunie 2012)
- Damnation de Faust de H. Berlioz, cu Seattle Symphony Orchestra, la Benaroya Hall, Seattle, SUA (21 şi 23 iunie 2012)