New York, oraşul care învinge somnul

Metropola trepidantă are o energie fantastică şi un ritm ameţitor, care se pot „fura“ şi „depune“ în contul artei. Capitala Culturală a Americii nu se străduieşte în niciun fel să te seducă, la fel ca Parisul. Tot mapamondul se află aici, în acest Obor universal al tuturor etniilor şi raselor.

Thomas Wolfe spune că poţi să devii newyorkez în cinci minute, dar mie mi-a luat ceva mai mult timp. Oraşul se mişca atât de iute, încât la început am avut nevoie de curaj ca să mă las prins în aventura trepidantă a acestui loc cum nu e altul pe lume.

Primul şoc newyorkez a fost să-l întâlnesc pe Andy Warhol în hol la Chelsea Hotel, pe strada 23, unde artiştii de avangardă descindeau de oriunde, ca şi mine, proaspăt debarcat în 1969 din România comunistă. Mi-a zâmbit indiferent, ca şi oraşul, care nu se străduieşte în niciun fel să te seducă, precum Parisul.

Galaxie de tipuri artistice bizare

A doua zi, ajuns în Village, la Teatrul La Mama, pe East 4th Street, am început să mă familiarizez cu o galaxie de tipuri artistice bizare, venite din toate colţurile lumii, gata, la comanda mea (sau a oricui), să revoluţioneze teatrul. „Village" înseamnă „sat", şi, în timp, am realizat adevărul zicalei „New York-ul este cea mai mare colecţie de sate din lume".

Unde, în Europa, poţi găsi sate de ruşi, polonezi, români şi unguri sau francezi laolaltă? Dar nu doar Europa, ci tot mapamondul se află în acest Obor universal al tuturor etniilor şi raselor care e New York-ul.

„Broadway nu m-a tentat"

Un sat în sine e Central Park, locul unde te poţi refugia din pădurea artificială a zgârie-norilor în cea naturală, străbătută de lacuri. Acolo se află şi teatrul Delacorte în aer liber, în care se pot vedea spectacole vara, sub cerul plin de stele (o raritate în Manhattan). Tot felul de stele, cosmice cât şi holywoodiene, m-au inspirat acolo în lucrul la piese de Eschil şi Shakespeare.

Broadway - satul oficial al teatrului, reprezintă iluzia fericirii pentru miile de turişti ce iau cu asalt Times Square, dar niciodată nu m-a tentat. Musicalul mi se pare o specialitate americană şi sunt convins că trebuie să te naşti aici ca s-o ai în sânge.

„Strada e mai excentrică decât scena"

New York-ul este împărţit în adevărate  „sate“

Nu departe, pe West 72 Street se află Dakota Mansion, un sat privilegiat al celor din high society, acolo unde Polanski a filmat celebrul „Rosemary's Baby". Printre faimoşii locatari ai imobilului i-am întâlnit pe John Lennon şi Yoko Ono şi nu am ezitat să-i invit la premiera mea cu „Livada de vişini" - şi (surpriză) au venit - la Lincoln Center, un alt mega-sat al artelor, unde am avut privilegiul de a fi montat spectacole nu doar la Teatrul
Vivian Beaumont, ci şi la cele două mari case de operă: Met şi City Opera.

Dar în New York teatrul e peste tot, strada e mai excentrică şi mai suprarealistă decât scena. Noţiunea că New York e Capitala Culturală a Americii nu poate fi disputată.

După tinereţea petrecută „downtown", am fost invitat ca profesor „uptown", în satul celui mai vechi şi prestigios aşezământ academic din Manhattan, Columbia University, limitrof cu Harlem (un alt sat vechi în plină transformare - până şi Bill Clinton îşi are biroul acolo).

Un loc magic este Empire State Building, de la înălţimea căruia poţi cuprinde „dintr-o privire" toate „satele" care compun oraşul. Îmi place să le fiu ghid acolo prietenilor care încă descoperă America. De sus, dintre nori, simţi o tensiune în aer care te ţine în alertă continuă. Se spune că New York-ul învinge somnul. Această energie specială mă ajută când lucrez, o „fur" şi o „depun" în contul artei.

„New York-ul e acasă, aici mă aflu în prezent"

Oamenii par nişte gâze ce roiesc printre coloşi de aluminiu şi sticlă, iată, Trump a mai ridicat un turn, metamorfoza locului e continuă, New York Times trebuie să relateze zilnic cu viteza fulgerului schimbările ca să rămână în business. Îmi revine în minte descrierea lui Ezra Pound: „Aici o mulţime păgână ca în Roma antică, pasionată, nepăsătoare, se mişcă cu o vigoare animalică". E adevărat, şi totuşi, nicăieri nu am întâlnit fiinţe mai generoase şi bune la suflet ca în „jungla" Manhattanului. Se spune că, dacă reuşeşti la New York, reuşeşti oriunde. Nicăieri succesul nu e urmărit cu mai multă patimă.

Expresia „sunt grăbit, nu am timp" e o invenţie newyorkeză a celor ce tind să ajungă faimoşi pentru 15 minute. De câte ori traversez pe jos Brooklyn Bridge (una din plimbările mele favorite), privesc fascinat Statuia Libertătii, care de fiecare dată pare să aibă „tot timpul din lume", aşteptând răbdătoare să-i înţelegem mesajul. Pentru mine New York-ul e acasă, aici mă aflu în prezent. Şi la Bucureşti sunt acasă, dar în trecut.

La New York cu Andrei Şerban

Regizorul Andrei Şerban a absolvit Institutul de Teatru la clasa lui Radu Penciulescu. În 1970 a fost invitat de Ellen Stewart, directorul Teatrului La MaMa, la New York, cu o bursă Ford. A rămas în SUA, iar, ulterior Peter Brook l-a invitat la Centrul de Cercetări de la Paris. A regizat peste 60 de spectacole de teatru şi peste 50 de operă pe cele mai prestigioase scene din lume (La MaMa Theatre, Lincoln Center, Los Angeles Opera, Metropolitan Opera etc).

„Trilogia Antică" (1990), de la Teatrul Naţional din Bucureşti, rămâne una dintre cele mai originale montări ale tragediei greceşti. Cel mai recent spectacol este „Strigăte şi şoapte", după filmul lui Ingmar Bergman, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Nu rataţi!

„Satul" Little Italy. Aici ai impresia că eşti la Roma şi cinci minute mai târziu, intrând în „satul" Chinatown, te afli la Hong Kong; lumea business-ului are satele ei.

Tribeca şi Soho. Artiştii au Tribeca şi Soho, „sate" aflate în competiţie pentru cele mai aventuroase galerii de artă şi instalaţii. MOMA e un sat uluitor al artei contemporane, în competiţie cu Met, templu al artei clasice prin excelenţă.

Guggenheim şi Frick Collection. Sunt „sate" mici prin comparaţie, primul abstract, desenat de Frank Lloyd Wright, cu o arhitectură în spirală. Nu rataţi nici Frick, o vilă privată, fosta rezidenţă a magnatului cu acelaşi nume, aranjată cu gust impecabil de proprietar, unde te simţi ca şi cum ai fi oaspete special al gazdelor, nu un vizitator anonim într-un muzeu rece, impersonal.