Maternitatea pentru artiste: dar sau povară?

Multe femei consideră că naşterea şi creşterea unui copil pun în paranteză cariera. Cum văd maternitatea, din această perspectivă, cele care activează în domeniul culturii? Majoritatea artistelor chestionate consideră că momentul respectiv le-a îmbogăţit, de fapt, atât ca om, cât şi pe plan profesional.

Una dintre curiozităţile cele mai frecvente ale publicului larg este dacă, în momentul decisiv al naşterii unui prunc, VIP-urile culturale se poartă la fel ca femeile obişnuite şi, mai ales, dacă, în traiectoria ulterioară a carierei, acest eveniment esenţial constituie o povară, un handicap sau, dimpotrivă, cariera curge lin mai departe şi fără suişuri şi coborâşuri. „Weekend Adevărul" a mers pe firul acestei legitime curiozităţi şi a încercat să afle părerea unor personalităţi ale lumii noastre culturale aflate, în ultimii ani, în această situaţie. Există şi posibilitatea ca acest moment al vieţii să constituie chiar sursa unor experienţe creative dintre cele mai ofertante, şi acesta a fost tocmai răspunsul primit de la câteva dintre repondente (cazul Ioanei Nicolaie, cu „romanul" ei „Cerul din burtă").

Bineînţeles că această întrebare se pune cu cea mai mare acuitate în cazul artistelor dramatice, a actriţelor de teatru şi/sau film, pentru că, teoretic, acestea sunt despărţite, în acea perioadă delicată, a naşterii şi creşterii unui copil, de scândura scenei sau de platoul de filmare. În schimb, o scriitoare sau o artistă plastică - iarăşi teoretic! - poate să-şi continue activitatea creativă şi de acasă, în primii ani dedicaţi aproape în întregime copilului.

Pe plan internaţional, este celebru cazul reputatei actriţe americane Annette Bening, care, după ce l-a cunoscut pe platourile de filmare de la „Bugsy" (1991) pe Warren Beatty, s-a căsătorit cu acesta şi i-a făcut, între 1992 şi 2000, patru copii. Actriţa a luat astfel o pauză destul de lungă (trei ani fără a turna niciun film) în cariera sa extrem de promiţătoare, iar revenirea reală s-a produs de-abia în 1999 cu marele succes „American Beauty". Exemple româneşti mai vechi ar fi, în anii '80, actriţa Ecaterina Nazare („Pas în doi", „Lişca"), care aproape şi-a abandonat cariera pentru a-şi creşte copiii, iar în anii '90, Anca Sigartău, care a luat o lungă pauză de teatru pentru a se dedica maternităţii.

„Femeia care se transformă - o legendă"

Varianta cea mai optimistă ne este dată de actriţa Andreea Bibiri, care are împreună cu regizorul de teatru Alex Berceanu doi copii. În ultimii ani, Andreea Bibiri şi-a împărţit existenţa între Praga, locul în care lucrează soţul său şi unde sunt şi cei doi copii, şi Bucureşti, unde joacă atât în spectacolele Teatrului Bulandra, cât şi în spectacole ale Teatrului Luni de la Green Hours, teatru independent.

Pentru Andreea Bibiri nu există nicio legătură între maternitate şi carieră, iar naşterea nu influenţează în niciun fel activitatea profesională. „Doar e nevoie de un pic mai mulţi bani, nu are legătură cu cariera. Copiii nu îţi influenţează cariera nici în bine, nici în rău", spune Bibiri. „Chestia cu femeia care se transformă este o legendă. Se schimbă doar viaţa personală. Sunt două lucruri total diferite şi nu trebuie lăsate să se amestece", adaugă actriţa.

Dorina Chiriac: „Un impact benefic"

Dorina Chiriac, 38 de ani, actriţă angajată a Teatrului de Comedie din Bucureşti, mărturiseşte că apariţia Soniei în viaţa ei, acum cinci ani, a avut un impact „puternic şi pozitiv".

„Nu-mi propun acum exerciţii de imaginaţie, să mă gândesc cum aş fi fost eu acum, la 38 de ani, fără copil. E foarte bine aşa cum e. Având în vedere că îmi merge bine profesional, înseamnă că a avut un impact benefic", spune actriţa.

Când s-a născut Sonia, în 2006, Dorina Chiriac nu şi-a pus problema să se întoarcă repede la serviciu. A stat acasă cu fetiţa până la un an şi două luni şi a jucat două spectacole într-un an, folosindu-se de faptul că a avut o dublură la Teatrul de Comedie, care a înlocuit-o. „Există legenda asta că pierzi, că trebuie să «debutezi» din nou... Teoria mea a fost următoarea: dacă eu vin peste trei ani cu un spectacol foarte tare, acesta se vinde. Şi cred că am avut dreptate. Dacă faci un lucru vandabil, poţi să apari oricând şi la orice vârstă. Din fericire, piaţa permite acest lucru".

O carieră în plin avânt

De când este mamă, a avut prima nominalizare la Premiile UNITER, ediţia 2009, la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal", pentru rolul Ioanei d'Arc din spectacolul „Ioana şi focul", regizat de Cătălina Buzoianu la Teatrul de Comedie. „Am repetat de multe ori cu copilul în braţe. Şi la «Lear», la fel. Acum, am scos «O scrisoare pierdută», unde joc rolul cetăţeanului turmentat şi oamenii din jurul meu au fost mulţumiţi."

Dorina Chiriac crede că o mamă n-are de ce să se plângă, pentru că „e greu, dar e frumos şi bine". Actriţa nu pune în balanţă cariera cu familia şi ia lucrurile aşa cum sunt, deoarece satisfacţiile din carieră se răsfrâng asupra vieţii personale şi invers.

În vârf de stagiune, adică înainte de o premieră, gestionarea relaţiei cu copilul este mai grea. „Petreci mai mult timp în teatru şi asta e şi o meserie care nu se termină când cobori de pe scenă, pentru că o iei cu tine şi acasă". Actriţa se simte norocoasă, deoarece îi sar în ajutor cei apropiaţi. „Mama şi sora mea stau tot timpul cu Sonia, atunci când eu lipsesc. Am o fetiţă foarte vioaie, curioasă şi inteligentă şi încerc s-o ţin departe de scenă. Tatăl (Florin Piersic jr. n.r.) şi mama ei şi doi dintre bunici (Florin Piersic n.r. e unul dintre ei) sunt actori. Vreau să nu-şi găsească vocaţia forţat, printr-o influenţă prea puternică din partea mea. Dar genele îşi spun cuvântul şi ea e foarte talentată în sensul ăsta", încheie Dorina Chiriac.

„Un copil vine cu o pâine în traistă"

Actriţa Medeea Marinescu a câştigat mai mult echilibru şi un strop de înţelepciune după ce a venit pe lume fiul ei, Luca Ioan, care are acum doi ani. A reuşit, într-o anumită măsură, să aibă acea detaşare despre care auzise că vine cu vârsta şi experienţa acumulată, să cearnă mai bine lucrurile importante de cele mai puţin importante, să-şi ordoneze mai bine timpul, viaţa, priorităţile, micile orgolii, gândurile şi sentimentele. „În devenirea mea umană simt că am urcat o treaptă în plus, am dat contur vieţii mele", mărturiseşte Medeea Marinescu.

„O vorbă din popor spune că un copil vine cu o pâine în traistă", subliniază actriţa. Însărcinată fiind, a primit proiectul ultimului ei film din Franţa, „Donnant, Donnant" pe care l-a început când Luca avea două luni. S-a întors în ţară (la Teatrul Naţional Bucureşti fusese dublată în rolurile din teatru, pentru a se putea continua reprezentaţiile) şi a început să joace. A avut premiera cu „Dineu cu proşti", în regia lui Ion Caramitru şi a intrat în spectacolul lui Radu Beligan, „Străini în noapte".

Actorii Dorina Chiriac şi Florin Piersic jr, în perioada în care aşteptau un copil  Foto: arhiva click!

„Aici, am şansa unei partituri extrem de ofertante, jucând alături de Florin Piersic, într-un spectacol foarte iubit de public", punctează actriţa. A interpretat-o pe Anca din „Năpasta", într-o montare la Televiziunea Română în regia lui Mihai Manolescu, a avut multe turnee în ţară şi străinătate, iar la toamnă va juca într-un nou spectacol ce va avea premiera la Naţionalul bucureştean, „Purificare", în regia tânărului Alex Mâzgăreanu. „Într-un cuvânt, am trăit una dintre cele mai prolifice perioade artistice ale mele de până acum. Aproape că îmi vine să spun că fiul meu nu a venit doar cu o pâine, ci cu o întreagă fabrică de panificaţie."

Săptămâna obişnuită a Medeei Marinescu

Pentru Medeea Marinescu, o săptămână standard ca actriţă şi mamă este extrem de plină, de aceea are nevoie să fie foarte organizată. Fiecare zi începe cu strigătul imperativ „Mama!" al fiului ei, care o anunţă că s-a trezit şi că-i e foame. „De mult nu mai folosesc ceasul deşteptător", glumeşte Medeea Marinescu. Apoi, intră în acţiune, în ajutorul ei, George, soţul, şi bona. „Asta pentru că fie trebuie să fug la repetiţii, fie în vreun turneu în ţară. Seara am spectacol, iar dacă nu am, ne petrecem timpul împreună, în curte sau la desene animate, pălăvrăgim, cântăm la pian, facem planul pentru următoarea zi." Sunt perioade în care lipseşte mai mult de acasă, atunci când are turnee mai îndepărtate. Încearcă să recupereze timpul în weekend, alături de familie şi de copil şi să se bucure de fiecare clipă alături de ei. „Aşa încerc să fac şi acum, în vacanţă. Am renunţat la ceasul de la mână, la televizor, la planul de a doua zi, la grija facturilor. Pentru un timp. Pentru că va începe o noua stagiune. Şi o nouă etapă de descoperiri pentru fiul meu Luca", încheie actriţa.

Oprişor: „Maternitatea îţi schimbă priorităţile"

Micuţa Ana (4 ani şi jumătate), fiica actorilor Mirela Oprişor şi Mimi Brănescu   Foto: arhiva personală

Mirela Oprişor este căsătorită cu actorul Mimi Brănescu şi au împreună o fetiţă, Ana, de 4 ani şi jumătate. „A fost amuzant pentru că noi i-am spus Anei, timp de nouă luni, Petru. Eram singura care năşteam în acea zi la maternitate şi când mi-a zis asistenta: «Să vă trăiască fata!», i-am răspuns: «Nu, nu, eu sunt cu băiatul!». Se rugau de noi să găsim mai repede un nume pentru fată. În primele luni, Ana a fost îmbrăcată doar în albastru, camera ei era decorată în albastru - atât de mult îmi doream să am un băiat. Mimi şi-a dorit foarte mult fată", îşi aminteşte Mirela Oprişor.

Actriţa are, la rândul ei, o viziune optimistă asupra situaţiei: „Maternitatea te face mai responsabil, atâta tot. Îţi schimbă priorităţile. N-am fost genul de mamă care să lăcrimeze când a născut, să fiu doborâtă de emoţie. Am trăit naşterea ca pe un moment important, dar curând îmi doream să revin la muncă".

„Perioada în care a trebuit să stau cu Ana a fost destul de grea, Mimi muncea foarte mult atunci şi el aducea banii în casă, iar pentru mine a fost greu pentru că n-aveam cum să mă împart. Încă nu mă desprinsesem de Ana şi, chiar dacă mai lucram câte ceva, mă gândeam la ea. Mi-am dat seama că până nu se rupe cordonul ombilical - la figurat -, n-o să pot face altceva în afară de a mă ocupa de ea. Momentul desprinderii s-a produs la doi ani şi jumătate, când a intrat la grădiniţă", mai povesteşte actriţa. „Astăzi ştie ce fac. Când m-a văzut în «Marţi, după Crăciun» a zis: «Mami, v-am văzut într-un film pe tine şi pe tati şi vă certaţi foarte tare!». Spune că i-ar plăcea să fie artistă, dar cântăreaţă, nu actriţă. Probabil vrea musical, Broadway...", încheie Oprişor.

„Cerul din burtă" al Ioanei Nicolaie

Scriitoarea Ioana Nicolaie s-a afirmat în acelaşi timp atât ca o poetă şi prozatoare valoroasă (volumele de versuri „Poză retuşată", „Nordul", „Credinţa", „Cenotaf", romanul „O pasăre pe sârmă"), cât şi ca soţie a celui mai important scriitor contemporan, Mircea Cărtărescu. Cei doi au împreună un băiat, Gabriel, aflat deja la vârsta şcolii.

Mircea Cărtărescu şi Ioana Nicolaie, părinţii unui băiat aflat la vârsta de 8 ani    Foto: arhiva personală

Poeta reaminteşte, pentru „Weekend Adevărul", că a scris o carte dedicată acestui subiect: „Cerul din burtă", apărută la Editura Paralela 45 în 2005 şi subintitulată „roman" (de fapt, un volum de poezie unic în literatura română). „Mai precis, tema cărţii este graviditatea. Cum spuneam atunci, pentru mine este vorba de trecerea, într-un fel, de la increat la creat, devenirea şi misterul acesteia". În opinia scriitoarei, „noi, femeile, suntem porţi care ajută să intre misterul în lume. Nu suntem altceva". În ce-i priveşte pe artişti, aceştia, „având ochiul exacerbat, pot să vadă sau nu asta. Văd dacă sunt preocupaţi de subiect". Poeta reaminteşte că, în ultimii ani, au început să apară şi cărţi de poezie scrise de „tătici" şi care se referă la perioada de după naşterea copilului, cum ar fi „Dicţionarul Mara", de Dan Coman (cu subtitlul „ghidul tatălui: 0-2 ani", Editura Cartier, 2009) şi „Sebastian în vis", de Radu Vancu (Editura Tracus Arte, 2010).

O corvoadă sau un dar?

Ioana Nicolaie spune că „aceste cărţi au venit când condiţiile culturale erau coapte, după ce ne-am îndepărtat de comunism". „În comunism, lucrurile viscerale nu erau conforme cu lumea respectivă. Acum, poţi scrie liber despre lucrurile simple, frumoase, în acelaşi timp extraordinar de mari - altfel decât în sens clasic, adică clasat şi fără a mai putea adăuga nimic, altfel decât «Madona şi pruncul», să zicem. În opinia mea, literatura este un corp care suportă transplanturi permanente, cu condiţia să fie clar şi expresiv spus", consideră scriitoarea. „În 2003, nu exista nicio tradiţie în acest sens în literatura română, doar un poem al Ruxandrei Cesereanu. Am avut sentimentul că defrişez un teren nou. Am putut valorifica artistic acea experienţă personală şi cred că este un drum deschis în continuare".

Trecând la lucruri mai mundane, poeta aminteşte că „un artist este un om obişnuit, care trebuie să câştige bani, iar un copil la rândul lui este acaparant, cere dedicaţie, cel puţin în perioada cât este mic. Te poţi raporta la acest fapt în două feluri: ca la o corvoadă sau ca la un dar, iar eu am făcut-o în al doilea fel. M-a interesat această experienţă în primul rând pentru ca să pot deveni un om cât mai complet, mai total". Pe de altă parte, „este greu de găsit timp de lucru, şi asta îl preocupă cel mai mult pe un scriitor. Te consolezi cu gândul că va veni şi timpul scrisului, în care doar să lucrezi".