Falsificatorii de artă, încolţiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrare atribuită lui Victor Brauner, confirmată de experţi ca falsă
Lucrare atribuită lui Victor Brauner, confirmată de experţi ca falsă

Un galerist particular îi provoacă pe posesorii de falsuri să expertizeze lucrările la Paris, iar principalele instituţii implicate promit să-şi înăsprească atitudinea faţă de acest flagel.

Publicarea, acum două săptămâni, în „Weekend Adevărul", a anchetei „Falsurile din artă atacă muzeele", care pleca de la o expoziţie organizată neprofesionist la Muzeul Literaturii din Bucureşti, a suscitat, aşa cum era de aşteptat, reacţii dintre cele mai diverse şi dintre cele mai pătimaşe. Este motivul pentru care am decis să reluăm subiectul, încercând să mergem un pas mai departe şi să vedem care ar putea fi soluţiile, măsurile pentru stoparea, sau cel puţin diminuarea, acestui fenomen, un veritabil flagel al pieţei de artă contemporane. Posesorilor de falsuri expuse la Muzeul Literaturii li se oferă un transport gratuit al lucrărilor până la Paris, numai pentru a-şi dovedi nevinovăţia, iar principalele instituţii implicate ne-au comunicat punctul lor de vedere asupra traficului cu falsuri.

„Dragonii" omniprezenţi

Expoziţia de artă plastică „Victor Brauner şi însoţitorii", deschisă timp de zece zile în prestigioasa Rotondă a Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), conţinea cel puţin o lucrare despre care majoritatea celor implicaţi ştia cu certitudine că este un fals grosolan.

E vorba de compoziţia cu dragoni atribuită lui Victor Brauner, prezentată aici cu titlul „Je ne m'aime pas" (sic!), aparţinând colecţiei Mihai Gavrilă. Posesorul a făcut, de-a lungul vremii, numeroase tentative disperate pentru a o introduce în diverse contexte prestigioase şi a o legitima astfel, în eventualitatea unei viitoare vânzări („ştiu de zece ani că este un fals", declara, sub protecţia anonimatului, unul dintre participanţii la expoziţie). În străinătate, „dragonii" au fost deja respinşi de Muzeul de artă modernă din Lille, care a scos lucrarea din expoziţia „Hypnos - Images et inconscients en Europe (1900-1949)", pe care a organizat-o la Musée de l'Hospice Comtesse din Lille, în perioada 14 martie - 12 iulie 2009.

În România însă, lucrarea figurează chiar pe coperta cărţii „Victor Brauner", publicată de Amelia Pavel în 1999, la editura Arc 2000. Explicaţia se află pe pagina a patra a albumului. Apariţia acestuia a fost sponsorizată de un grup de colecţionari, printre care Mihai Gavrilă şi Adrian Năstase! Într-adevăr, în afară de câteva pagini de text, probabil preluate de autoare dintr-o carte mai veche, albumul este alcătuit exclusiv din reproduceri ale lucrărilor din colecţiile „sponsorilor".

Este o tentativă de a legitima falsurile, folosind numele prestigios al Ameliei Pavel (criticul şi istoricul de artă s-a stins în 2003, la 88 de ani). Aceasta pentru că albumul amestecă lucrările bune cu cele inautentice (toţi aceşti colecţionari au şi câteva lucrări valabile în posesie, inclusiv printre cele împrumutate de Gavrilă la MNLR). Acelaşi lucru este valabil şi pentru cartea-album „Victor Brauner - La izvoarele operei", publicată de Emil Nicolae (curatorul expoziţiei de la Muzeul Literaturii) la editura Hasefer, cu ocazia centenarului Victor Brauner, în urma unei retrospective la Muzeul de Artă din Piatra Neamţ. Cartea prezintă de-a valma lucrări bune alături de lucrări false, punând chiar pe copertă un fals grosolan!

O listă făcută cu rea intenţie

Specialistul în artă modernă şi de avangardă Lucian Georgescu, patron al galeriei Colors Art - cel care a semnalat scandaloasa expoziţie care promova falsuri dovedite în incinta unuia dintre cele mai importante muzee naţionale -, atrage atenţia că tactica acestor posesori de falsuri este de a le expune public cât mai des în prezenţa altor lucrări bune şi valoroase, cu alte cuvinte de a le legitima astfel prin „contagiune" cu obiectele de artă autentice.

De exemplu, în expoziţia de la MNLR se aflau şi şase lucrări împrumutate de Vladimir Pană, fiul poetului Saşa Pană şi unul dintre cei mai respectaţi colecţionari şi specialişti în fenomenul avangardei autohtone, posesor al unei impresionante arhive rămasă de la tatăl său. Este vorba despre următoarele exponate: un ulei de Jules Perahim („Portret de fată"), un ulei de M.H. Maxy, patru superbe desene în tuş şi un linoleum pe lemn, „Negativ unu estival".

Ele ne-au fost specificate, de fapt, de însuşi Vladimir Pană, pentru că lista de lucrări afişată la intrarea în expoziţie era nefuncţională, încurcând lucrurile într-un mod inadmisibil. Astfel, uleiul de Maxy împrumutat de Pană era trecut la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (care, oricum, nu mai participa cu nicio lucrare la expoziţie, din motive birocratice, dar ale cărei lucrări apăreau ca fiind prezente). Multe din lucrările de pe listă nu existau în expoziţie, în care se aflau însă lucrări neanunţate şi cu posesori imposibil de identificat (este cazul picturii „Bal", atribuită lui Marcel Iancu). În acest fel (poate în mod intenţionat?), era imposibil de identificat posesorul real al fiecărei lucrări expuse.

La rândul său, colecţionarul Florin Colonaş (organizator, recent, al apreciatei expoziţii de afişe „Brauneriana") a expus numai afişe, dar s-a trezit acum asociat acestui context nefericit. „Colecţionarii de bună credinţă ar trebui să se gândească mai bine înainte de a participa la un astfel de eveniment", susţine Lucian Georgescu. „Este de înţeles că posesorii de falsuri încearcă să plaseze aceste mizerii pe piaţa de artă, dar este şi mai grav când ele ajung să fie expuse şi prezentate publicului în incinta unui muzeu", spune galeristul.

Marcel Iancu n-a văzut „Bal"-ul

După redactarea articolului precedent, expertizele solicitate la Paris de Lucian Georgescu au continuat să ne parvină, aruncând o umbră de îndoială şi asupra altora dintre exponatele „cu bucluc" de la MNLR. Astfel, acuarela „Personaj în interior" (studiu de Brauner din 1919, din colecţia Mihai Gavrilă) este rejectată de Samy Kinge, expert mondial în Brauner, care afirmă că nu o va reţine pentru Catalogul Raisonné la care lucrează în prezent. La fel, şi o lucrare specificată ca aparţinând colecţiei prof. univ. dr. Silviu Angelescu (şi introdusă în expoziţie în afara listei iniţiale), două capete cu şerpi, stârneşte suspiciunile atât ale lui Samy Kinge, cât şi ale Marinei Vanci Perahim (soţia lui Jules Perahim), doi dintre cei mai reputaţi experţi internaţionali în Brauner.

Foarte dubioasă este şi lucrarea „La Balcic" (colecţia Anna şi prof. dr. Ştefan Udrescu), atribuită lui Victor Brauner şi datată aprilie 1923. În loc de peisajul cu linii cubiste şi geometrice, aşa cum apare el în alte lucrări „dobrogene" ale artistului din acea perioadă, avem aici un stil complet plat şi tradiţional, ceea ce provoacă un semnal de alarmă pentru orice cunoscător minim de artă.

Un caz cu totul special este cel al tabloului intitulat „Bal" şi atribuit lui Marcel Iancu. Acesta nu se află pe lista de lucrări expuse şi, prin urmare, posesorul său este imposibil de identificat. Contactate la Tel Aviv, urmaşele directe ale marelui artist ne-au trimis următorul răspuns: „Noi, fiica decedatului Marcel Janco, d-na Dadi Janco, rezidentă în Israel, şi nepoata lui, Michaela Mende-Janco, prin aceasta certificăm că pictura «Bal», expusă în prezent la Muzeul Literaturii din Bucureşti, nu este pictată de Marcel Janco şi este, prin urmare, falsă. Mama mea (Dadi Janco - n.r.) este autoritatea mondială în chestiunile legate de opera bunicului meu. Cerem să faceţi tot posibilul pentru ca lucrarea să fie scoasă din expoziţie". Ceea ce nu s-a întâmplat.

Un fals Marcel Iancu, intitulat „Bal“

Un fals Marcel Iancu, intitulat „Bal“


Provocare pentru falsificatori

Pentru că replica lui Lucian Chişu (directorul MNLR şi cel care a girat acest talmeş-balmeş, chit că nu s-a ocupat direct de organizarea expoziţiei), a fost că o expertiză oficială se face cu obiectul în faţă (ceea ce este adevărat, dar nu împiedică suspiciunea justificată), Lucian Georgescu face un apel colecţionarilor cu lucrări în respectiva expoziţie care au fost vizaţi de articolul nostru. Galeristul se angajează să suporte transportul respectivelor lucrări la Paris şi expertiza de rigoare, posesorilor revenindu-le doar plata - strict necesară - a asigurării pe durata deplasării.

În acest fel, dacă nu au nimic de ascuns şi sunt siguri de autenticitatea obiectelor de artă pe care le posedă, cei vizaţi îşi vor putea dovedi nevinovăţia. Pe lângă cei doi experţi deja menţionaţi, va fi implicat şi Didier Semin, fost conservator la Centrul Pompidou, profesor universitar şi istoric de artă, autor al celei mai ample cărţi despre Victor Brauner. La fel, pentru ghipsul atribuit lui Arthur Segal, transportul va fi efectuat la Frankfurt, unde se află Pavel Liska, profesor universitar de origine cehă, specialist în opera avangardistului de origine română. Lucian Georgescu a aruncat astfel mănuşa şi aşteaptă un răspuns serios de la cei implicaţi.

Opinia unui galerist

Dan Popescu, un galerist specializat pe arta contemporană (H'Art Gallery), celebru pentru a-l fi identificat şi lansat pe artistul pop Ion Bârlădeanu, se află oarecum în afara fenomenului, dar de aceea îşi permite o opinie mai clară şi detaşată. „Avantajul de a te ocupa de arta contemporană este că autenticitatea obiectului este dincolo de orice îndoială", spune galeristul. „Cred că singurul lucru care poate diminua comerţul cu falsuri ar fi resposabilitatea juridică a experţilor în ceea ce priveşte expertiza, precum şi obligativitatea, la orice tip de vânzare, a unei expertize de laborator, nu numai artistică", consideră Dan Popescu.

"Cred că singurul lucru care poate diminua comerţul cu falsuri ar fi resposabilitatea juridică a experţilor în ceea ce priveşte expertiza, precum şi obligativitatea, la orice tip de vânzare, a unei expertize de laborator, nu numai artistică."
Dan Popescu
galerist

"Este de înţeles că posesorii de falsuri încearcă să plaseze aceste mizerii pe piaţa de artă, dar este şi mai grav când ele ajung să fie expuse şi prezentate publicului în incinta unui muzeu."
Lucian Georgescu
galerist

Ministerul îşi reafirmă vigilenţa

Ca şi data trecută, reporterul s-a izbit de o veritabilă „conspiraţie a tăcerii" în ceea ce priveşte subiectul anchetei sale. Deşi cei intervievaţi recunosc că amploarea fenomenului este chiar mai mare decât a rezultat din articol, evită să se implice şi să ia atitudine în mod direct. Fie pentru că nu vor să-şi pericliteze poziţia ori micul comerţ pe care-l practică, fie pentru că consideră demersul lipsit de sens şi sortit din start eşecului.

Apel la instituţii

Câteva ar fi concluziile care au rezultat din discuţiile cu diverşi actanţi ai pieţei de artă. În primul rând, fenomenul este cu adevărat grav, pentru că el a scăzut încrederea investitorului în obiectul de artă, posibil obiect al plasamentului financiar în vremuri tulburi, de criză. Mulţi oameni de afaceri au luat deja, de câteva ori, „ţeapă", cum se spune, cumpărând lucrări care s-au dovedit a fi false. Nu e vina, neapărat, a nepriceperii lor în materie, unele falsuri fiind efectiv foarte bine executate şi putând păcăli, la ochi, chiar şi un expert, ci a faptului că au evitat circuitul principal, al caselor de licitaţie, şi au preferat un „chilipir" de pe piaţa subterană. Prin urmare, respectivii au declarat că nu-i mai interesează acest business. Faptul îi afectează pe toţi cei implicaţi în comerţul de artă şi care îşi câştigă existenţa în acest mod.

Un alt fals atribuit lui Victor Brauner: „Peisaj în interior“

Un alt fals atribuit lui Victor Brauner: „Peisaj în interior“

În al doilea rând, o principală cauză a proliferării acestui comerţ este blândeţea legislaţiei autohtone în domeniu. Dacă în străinătate o piesă dovedită ca fiind falsă poate fi chiar distrusă (la solicitarea posesorului drepturilor de autor ale artistului respectiv), în România lucrări expertizate ca falsuri sunt repuse imediat în circulaţie şi reapar pe piaţă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Despre cazul recent al „depozitului" angro de falsuri de la Chiajna (pe 15 aprilie 2010, poliţia a găsit 300 de lucrări, care urmau să fie date drept Tonitza, Baba, Grigorescu, Cheller etc.), care la vremea respectivă a fost şi subiect de ştire TV, nu s-a mai auzit de atunci nimic; cei doi autori ar fi cercetaţi în stare de libertate.

Toţi cei cu care am stat de vorbă sunt de acord că singurul fapt care ar putea într-adevăr schimba ceva ar fi intervenţia instituţiilor culturale abilitate - Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), principalele muzee naţionale, Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) etc. -, care ar trebui să se implice direct. Acestea au putere decizională, iar Ministerul Culturii poate avea iniţiativă legislativă, în vederea înăspririi legislaţiei în domeniu.

Michelangelo, falsificator?

„Traficul cu falsuri după bunuri culturale în cadrul pieţei de artă este un fenomen complex ce solicită expertiza şi intervenţia concomitentă şi coordonată a mai multor foruri şi autorităţi", ne-a răspuns Ministerul Culturii.

Ministerul Culturii este important şi pentru că acordă certificate atât experţilor de artă, cât şi galeriilor particulare, necesare pentru a-şi desfăşura activitatea. „Autorizarea agenţilor economici şi acreditarea experţilor constituie o parte a activităţii specifice derulate de către Direcţia Patrimoniu Cultural din cadrul ministerului. Ambele demersuri se derulează cu o foarte mare rigurozitate, atât în ceea ce priveşte analizarea de către funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens a documentaţiilor depuse de către solicitanţi, cât şi, ulterior, de către Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor care avizează funcţionarea agenţilor economici şi acreditarea experţilor", ne asigură ministerul, care mai spune că, „în măsura în care se va dovedi necesitatea înăspririi legislaţiei, îşi menţine poziţia privind disponibilitatea sa de a adopta noi măsuri pentru a împiedica traficul de falsuri pe piaţa de artă atât internă cât şi externă, prin strânsa colaborare cu instituţii precum Inspectoratul General al Poliţiei Române, Agenţia Naţională a Vămilor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră".

Reacţia Muzeului de Artă al României (MNAR) începe pe un ton care poate fi considerat de glumă: „Problema falsurilor este o problemă de actualitate în artă încă din perioada Renaşterii, şi Michelangelo a făcut un fals antic, roman. Există o bibliografie consistentă pe această temă (inclusiv tradusă în limba română), iar în România există experţi autorizaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor".

În continuare, Muzeul pare a se spăla pe mâini: „MNAR are între angajaţi specialişti care sunt şi experţi acreditaţi de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, însă muzeul nu face expertize şi în afara patrimoniului muzeal. Piaţa de artă şi falsurile care circulă în România nu sunt nici mai multe, nici mai puţine decât pe alte pieţe de artă din lume şi niciun muzeu nu a luat vreodată o poziţie publică vizavi de aceste probleme".

„În afară de cazurile penale de fals s-ar putea să mai circule şi copii rezultate dintr-un exerciţiu didactic, de exemplu", consideră şi un reprezentant al UAP.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite