Dan Perjovschi, călător în jurul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la 20 februarie este deschisă la New York, SUA, a doua expoziţie personală a artistului la Galeria Lombard-Freid, intitulată „Postcards from the World“. Dan Perjovschi  expune 700 de desene care descriu lumea pe care a vizitat-o din 1994 şi până în prezent, din Frankfurt la Copenhaga, din Sharjah la Paris, Londra, Cluj sau Marsilia.

Totul a început în urmă cu 16 ani. În 1994, lui Dan Perjovschi i s-a oferit prima bursă în SUA. În timpul acestei rezidenţe artistice, care a durat zece săptămâni, a realizat o instalaţie de 500 de desene, cu titlul „Postcards from America".

Traseul american a cuprins oraşele New York, Baltimore, Washington, Chicago, Los Angeles, San Francisco, New Orleans. La final s-a oprit în Florida, unde a avut o rezidenţă la Atlantic Center for the Arts. A vizitat America timp de o lună, apoi a desenat-o tot timp de o lună. „Lucrarea «Postcards from America» era o ironie la adresa aceastei ţări enorme şi complexe, dar şi la a mea, ca artist pierdut în ea", ne-a declarat Dan Perjovschi.

Expoziţie prin poştă

Cea mai nouă expoziţie a sa din SUA, „Postcards from the World", este un răspuns la această lucrare din 1994. Cele 700 de desene surprind în câteva linii „locurile, vremurile şi istoriile din Vest, Est, Nord şi Sud, din Europa, Asia, America şi Australia".

Artistul a continuat: „E un soi de ghid de călătorie care nu arată clădiri, ci idei. Eu fac de mult proiecte cu old media (fax, cărţi poştale etc.). În 2001 am avut primul proiect de acest fel. Am trimis toată expoziţia prin poştă. În 2006 am reluat procedeul pentru o expoziţie în Italia şi, iată, din nou acum. O parte din expoziţie am trimis-o sub formă de cărţi poştale desenate de mine şi puse la poştă de oriunde din lume".

În ultimele şase luni a fost în Beijing, Stockholm, Bucureşti, Castellon, Wuhan, Guangzhou, Haifa, Amsterdam etc. Din fiecare oraş a trimis între trei şi zece desene, care încă mai sosesc în expoziţie. Colaborarea cu Galeria Lombard-Freid a început în 2006, când a lucrat la expoziţia „Back to Back", realizată împreună cu Nedko Solakov. În afară de expoziţia actuală, a mai avut o expoziţie personală în 2007.

În paralel, s-a implicat în diverse proiecte pe teritoriul american cu Walker Art Center Minneapolis sau cu Scottsdale Museum of Contemporary Art. „Lombard-Freid Projects este galeria mea din New York, aşa cum Gregor Podnar este cea din Berlin, Michel Rein în Paris sau Helga de Alvear în Madrid. În România, expun cărţi de artist şi ediţii la Galeria Posibilă", a mărturisit Dan Perjovschi.

image

Prin 93 de oraşe ale lumii

După ce a făcut în 2007 un mare proiect la MOMA (Museum of Modern Art), newyorkezii îi cunosc munca. Pentru această expoziţie a încercat să-i surprindă cu ceva nou (dimensiuni mici, compoziţie mai strictă, subiecte mai narative), păstrând însă şi ceva vechi (desen mixând graffiti cu cartoon). Artistul a călătorit prin 93 de oraşe ale lumii.

„Am grupat «cărţile poştale» regional, Europa de Vest (cele mai multe), Europa de Est, America de Nord, Orientul Apropiat, apoi pe ţări (China, Cipru) sau pe oraşe: Istanbul, Moscova, Sydney, Havana, Chile. De exemplu, în Orientul Apropiat am fost în Sharjah, Dubai, Haifa şi Ierusalim, iar în Europa de Est în Praga, Budapesta, Skopje, Belgrad, Chişinău, Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sibiu, Zagreb, Split, Dubrovnik, Gdansk etc.", a precizat Dan Perjovschi. Urmează un zbor spre Gainesville, Florida, unde la Muzeul de Artă Harn va participa la o expoziţie de grup, intitulată „Project Europa", care va fi deschisă la 6 februarie.

Din 22 februarie, va avea un proiect personal la Institutul de Cultură Contemporană al Muzeului Regal Ontario, din Toronto.

Artistul şi spaţiul său

Dan Perjovschi s-a născut în 1961, la Sibiu. A urmat cursurile Liceului de Artă din Sibiu şi ale Academiei de Artă din Iaşi. A câştigat numeroase burse şi granturi pentru artă. Are expoziţii peste tot în străinătate. Desenează cu marker sau cu cretă pe pereţii instituţiilor de artă din întreaga lume. Creaţiile lui Perjovschi, cu un puternic mesaj social şi politic, au putut fi văzute pe pereţii şi tavanele de la Tate Modern, Londra, Muzeul Ludwig din Köln sau la Muzeul de Artă Modernă din New York.

„În 20 de ani mi-am făcut loc şi am ocupat spaţiul internaţional care era fix pentru mine (un zid, un geam, o podea, un trotuar). Câteodată sunt tras de urechi că asta nu este artă critică din moment ce sunt răsfăţat prin bienale, altă dată mi se reproşează că sunt prea alandala conceptual. Îmi sunt admirate, pe lângă temporaritate, minimalismul şi esenţa la obiect", spune artistul.

image

Info

Expoziţie: „Postcards from the World“
Artist: Dan Perjovschi
Unde: Galeria Lombard-Freid din New York
Până la: 20 februarie

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite