Cecilia, vaca finlandeză, într-un experiment vizual

Regizorul Gheorghe Preda a început filmările pentru scurtmetrajul „Vaca finlandeză“, parte dintr-o tetralogie care explorează limitele relaţiei dintre artist şi artă. „Vaca finlandeză“ este inspirat de un caz real: în 2007, un artist a expus un câine într-o galerie de artă din Madrid, lăsându-l să moară. În filmul lui Preda, rolul „sacrificatei“ îi revine unei vaci pe nume Cecilia.

Lumina care coboară din cele nouă spoturi ale unui studio din Buftea accentuează verdele neon al pereţilor. „Atenţie, acum toată lumea începe să râdă!", ridică vocea regizorul Gheorghe Preda, şi-n câteva secunde cei 35 de oameni din figuraţie, aşezaţi într-un semicerc, încep să chicotească. În faţa lor, pe un piedestal din lemn, luminată de un candelabru Ataş de 9.000 de euro, cu ciucuri din cristal, Cecilia freamătă şi smuceşte lanţul argintiu care-o ţine-n loc. E un exemplar din rasa Holstein, de culoare coniac, cu pete albe şi a fost aleasă dintre 2.500 de vaci printr-un casting desfăşurat la ferma Carmolimp din Ucea de Jos, Braşov.

Regizorul Gheorghe Preda, pe platoul de filmare

În realitate, e unul dintre puţinele momente de la filmare în care Cecilia e agitată. Pe platouri se află un veterinar care s-o reconforteze când e tensionată, i-a fost administrată şi-o doză uşoară de sedativ Narcoxyl;  e important pentru tăieturile care pot apărea la montaj ca Cecilia să rămână mereu în aceeaşi poziţie.

Privită în întregime, secvenţa pare un tablou pop-art. (Verdele din fundal - chroma - va fi schimbat la postprocesare astfel ca sala să pară mult mai mare, iar pereţii din beton cenuşiu). Gheorghe Preda, poducătorul Cristian Comeagă şi directorul de imagine Marius Panduru  filmează inaugurarea expoziţiei fictive în care Cecilia trece de la statutul de fiinţă vie la cel de obiect de artă.  Pelicula, care a obţinut în 2010 cea mai mare finanţare CNC pentru scurtmetraj (229.365 de lei), va fi pe marile ecrane din această toamnă.

Moare sau nu moare vaca?

Ioan Andrei Ionescu (stânga), Gheorghe Preda şi Adrian Hoştiuc

Scena e  oglinda unui caz real: cu patru ani în urmă, artistul vizual Guillermo Vargas Habacuc a expus un câine la expoziţia Bienal Centroamericana şi l-a lăsat să moară de foame, scandalizând opinia publică -  deşi nimeni n-a avut vreo reacţie salvatoare pe durata expoziţiei -, şi organizaţiile de protecţia animalelor s-au revoltat. În scurtmetrajul „Vaca finlandeză", un artist contemporan (Adrian Hoştiuc) vine în România şi cumpără o vacă (Cecilia) de la un fermier „deloc moromeţian" ( Cuzin Toma). Fermierul nu se gândeşte ce se va întâmpla cu vaca după vânzare, dar află de la ziarişti că aceasta este parte dintr-o expoziţie unde, în numele artei, va flămânzi.

Îl convinge pe directorul muzeului - jucat de Ioan Ionescu - să-i dea vaca înapoi dacă nu moare într-o lună. Şi, din două-n două zile, se ascunde în WC-ul muzeului, ieşind noaptea s-o hrănească. E prins de unul dintre agenţii de pază şi închis pentru „tentativă de furt a unui obiect artistic". În realitate, interpreta Cecilia se va întoarce după filmări, nevătămată, la ferma din Braşov. Când încă se filmează momentele expunerii Ceciliei în muzeu, chicotelile figuraţiei se transformă în hohote care răsună peste studioul cu pereţi verzi: Cecilia se smuceşte, semn că a reacţionat în felul ei la auzul indicaţiei regizorului. După ce se linişteşte şi e (re)aşezată în dreptul unui „x" fosforescent, filmarea poate fi reluată.  „Acum vreau să fie şi aplauze, da?", spune Gheorghe Preda trecând cu privirea peste semicercul de figuranţi, spectatori ai expoziţiei. „Sunetul merge!", se strigă din culise. „Haidem, îi dăm drumul!", vine şi vocea producătorului.

Odă pentru imaginar

Gheorghe Preda

„M-a provocat situaţia expoziţiei din Madrid şi m-am întrebat: cum ar fi s-o extindem la spaţiul românesc?", povesteşte Gheorghe Preda, întorcându-se la momentul când i-a venit ideea scurtmetrajului. „M-a preocupat că animalul este o vietate care are o viaţă foarte sensibilă pe care noi nu o înţelegem şi, în acelaşi timp, m-a preocupat până la ce limită se poate duce un demers artistic în care este implicat un animal". Prima reacţie pe care a avut-o citind ştirea despre artistul care a lăsat câinele să moară a fost de revoltă. Apoi, s-a gândit la nuanţe. „Orice artist e, până la urmă, un soi de dictator, vrea să impună lumea lui interioară".

Paradoxal, în faţa milei, ţi-e greu să spui unde te-ai opri: „Pentru artă se poate merge foarte departe, până la limita legii", şarjează şi râde Preda. Dar „Vaca finlandeză" e, înainte de toate, un experiment vizual, spune Preda, ale cărui repere sunt regizorii de teatru Aureliu Manea şi Silviu Purcărete, „de la care am învăţat că realitatea e o formă de fantastic". (Un top cinci făcut de el din cinema ar arăta aşa: Ingmar Bergman, Peter Greenaway, Roy Andersson, Werner Herzog şi Gus Van Sant).  În teatru, alţi regizori care au mai folosit animale în producţiile lor sunt Rodrigo Garcia şi Radu Afrim, spectacolele lui Garcia fiind surse pentru polemică („Interzis accesul animalelor" a fost prezentat şi în România anul trecut în cadrul Festivalului Naţional de Teatru).

„Proiectul e o odă pentru imaginar şi pentru stilul de film foarte expresiv şi cultural vizual", povesteşte regizorul Gheorghe Preda. „La nivel vizual se vor ciocni două feluri de spaţii. Spaţiul intim şi prietenos al fermei, oarecum flamand - la Râşnov, unde urmează să filmăm -,  şi spaţiul rece, cu betoane neprelucrate pe pereţi şi cu candelabrul «lipit» de betoane, minimalist, al muzeului. Întotdeauna am avut relaţii conflictuale cu spaţiile în care am trăit. Sunt pasionat de spaţii, mi-am dat doctoratul în spaţii de film. Pentru mine, filmul e o imagine în spaţiu", mai spune Gheorghe Preda, cunoscut pentru felul radical în care vrea să se detaşeaze de noul val al realismului cinematografic românesc. Dincolo de exprimarea vizuală, Preda îşi doreşte să se apropie de public cu povestea „Vacii finlandeze": „Vreau să pot să interacţionez şi eu emoţional cu lumea".

Cecilia va avea profil pe Facebook

Pe platoul din Buftea, Ioan Andrei Ionescu (directorul muzeului) într-un costum gri, cămaşă grena mărginită de o eşarfă boemă şi Adrian Hoştiuc (artistul), cu geacă din piele neagră şi ochii acoperiţi de nişte ochelari moderni, fumurii, intră în studio şi se aşează lângă un microfon cu stativ. Cecilia rămâne sub candelabru, în spate. „Our museum is proud to host today such a great artist", îşi începe Ionescu discursul, rotunjind voit vocalele, ca într-un alint. Se apropie artistul, care mulţumeşte scurt publicului, cât să-şi păstreze aura de importanţă şi mister.

Încep aplauzele, iar din semicercul de figuranţi câţiva cu aparate Cannon se reped către artist şi Cecilia; un răpăit de bliţuri, câteva râsete şi mulţimea părăseşte expoziţia. „Stop! A fost bine!", taie regizorul încăperea golită şi-şi întoarce privirea către Marius Panduru, care e la cameră - o scurtă verificare. „Haideţi, toată lumea înapoi, mai repetăm o dată, m-aţi auzit?". Actorii intră în studio şi îşi reiau poziţiile. Înainte de un nou „acţiune", Ionescu şi Hoştiuc păşesc în direcţii opuse, repetând în şoaptă replicile. „Honoured", „I am honoured" -  se aude din ce în ce mai tare, când Hoştiuc se apropie de microfon. Îşi eliberează bărbia într-o mişcare de du-te-vino ca să nu mai înghită  literele „e" şi „d" de la finalul cuvântului, pronunţia în engleză să fie cât mai corectă. „Linişte, filmăm! Şi: acţiune!".

Scena se repetă de cinci ori, apoi se filmează. Pentru destindere, Gheorghe Preda glumeşte pe platou, invocându-l mai întâi pe Peter Green-away, apoi pe Sergiu Nicolaescu. „Care e răspunsul la întrebarea unui Berbec? Da, întotdeauna, da!", râde regizorul care spune că-l caracterizează o perseverenţă dusă până la extrem şi iubirea pentru lucrurile excentrice; că e provocator, glumeţ-intelectual şi „născut în zodia Berbecului, cu ascendent în Berbec! Uitaţi-vă la Sergiu Nicolaescu şi veţi înţelege!", şi râde, la fel ca atunci când spune că în curând va fi omul de relaţii publice al vacii-personaj. Cecilia va avea profil de Facebook.

"M-a preocupat că animalul este o vietate care are o viaţă foarte sensibilă, până la ce limită se poate duce un demers artistic în care este implicat un animal."
Gheorghe Preda
regizor

"Proiectul e o odă pentru imaginar şi pentru stilul de film foarte expresiv şi cultural vizual. Pentru mine, filmul este o imagine în spaţiu."
Gheorghe Preda
regizor

Un regizor excentric

Născut în Moeciu, Braşov, autorul scurtmetrajului „Vaca finlandeză", Gheorghe Preda,  a urmat studii de film la Bucureşti, la Academia de Teatru şi Film, şi la Paris, Sorbona, unde şi-a dat masterul în cinema şi audiovizual. A lucrat la ProTV, TVR, Antena 1, MTV şi Realitatea TV, iar acum este lector universitar la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică. Apreciat, în anii '90, pentru scurtmetrajele sale, Gheorghe Preda a realizat în 2007 „Îngerul necesar", primul său lungmetraj. Producţia, cu un stil inedit pentru cinematografia românească, a primit critici mixte. Printre distincţiile obţinute pe parcursul carierei, Preda a câştigat de două ori Premiul Uniunii Cineaştilor.

Cecilia, în studioul de la Buftea