Autoportrete între Rivera şi Troţki

Expoziţia „Frida Kahlo şi lumea sa” este deschisă la Palais des Beaux-Arts din Bruxelles. Organizată în cadrul manifestărilor din „Festival Mexic”, prilejuit de bicentenarul indepen-denţei acestei ţări, expoziţia prezintă în principal autoportrete.

Născută în 1907 dintr-o mamă hispano-indiană şi un tată de origine ungaro-germană, fotograf de profesie, Frida Kahlo a devenit o legendă prin viaţa şi prin opera sa. Suferinţe greu de imaginat au forjat o personalitate fascinantă şi o artă de o sinceritate copleşitoare.

Victimă a poliomielitei în copilărie, apoi a unui accident de autobuz în urma căruia va trebui să poarte corset de ghips, să fie operată de 32 de ori, să i se amputeze un picior şi să se obişnuiască cu ideea că nu va avea niciodată copii, Frida Kahlo şi-a găsit consolarea în pictură. A început într-un pat de spital, pe un mic şevalet pe care-l putea ţine pe genunchi. Şi a ales modelul pe care-l avea la îndemână: propria persoană. Din cele peste 140 de pânze pictate de ea, două treimi sunt autoportrete.

Sub semnul libertăţii

Artista s-a născut în perioada revoluţiei lui Zapata, care a aprins imaginaţia multor artişti mexicani şi europeni. Formată în acest spirit, a devenit membru al partidului comunist. Aşa l-a cunoscut, la 22 de ani, pe Diego Rivera, celebrul pictor muralist, cu 20 de ani mai în vârstă decât ea, care a încurajat-o să se dedice picturii şi care i-a devenit soţ.

I-a legat o viaţă tumultuoasă, care a făcut deliciul cronicilor mondene din cele două Americi prin libertatea operelor lor, a actelor sociale şi a vieţii lor sexuale. O furtună jalonată de divorţuri, recăsătoriri şi răzbunări a durat până în 1943, anul morţii Fridei. Aşa i-au cunoscut Brasaï şi Man Ray, André Breton şi Picasso. Aşa a trecut prin viaţa lor Leon Troţ-ki, pe care cei doi l-au găzduit în 1937 şi cu care Frida Kah-lo a avut o aventură.

Autoportret cu maimuţă

Disperare şi erotism

Şi în tot acest timp, Frida Kahlo s-a portretizat. Seria acestor autoportrete a fost comparată, prin dramatismul şi sinceritatea pieselor, cu cele similare semnate de Rembrandt şi Van Gogh. Sunt apropiate prin dramatismul relatării biografice şi, cu toate diferenţele de epocă şi de modalitate de expresie, prin forţa lor artistică.

Artista apare când în postura de zeiţă incaşă, cu părul împodobit cu flori şi panglici, când expunându-şi suferinţa, ca în „Coloana frântă" din 1944, în care se portretizează cu sânii goi, dar cu trupul prins în corsetul de ghips şi străpuns de o ploaie de săgeţi, când culcată pe un pat deasupra căruia, printr-o pâlnie, curg bucăţi de carne şi un cap de mort, ca în „Fără speranţă", pictat în 1945. La mijlocul anilor 1940, majoritatea autoportretelor prezintă o figură severă, cu sprâncenele îmbinate şi buza superioară acoperită cu un puf negru.

Relevantă este celebra lucrare care constituie şi unul dintre principalele puncte de interes ale expoziţiei, „Autoportret cu maimuţă şi papagal". Caracteristica comună tuturor autoportretelor este amestecul de suferinţă şi senzualitate, de disperare şi erotism.

Păpuşile Frida

Expoziţia de la Bruxelles cuprinde 19 picturi, o acvaforte, şase desene şi un mare număr de fotografii realizate de personalităţi marcante ale acestei arte, ca Man Ray şi Georges Brassaï. Toate provin din Colecţia Olmedo, cel mai important deţinător particular al operelor artistei, ca număr şi ca valoare a pieselor.

Posteritatea n-a scutit-o pe Frida Kahlo de ironia soartei. Dolores Olmedo, o fostă prietenă şi iubită a lui Diego Rivera, o detesta pe Frida Kahlo. Antipatia era reciprocă şi se datora iubirii pentru un acelaşi tânăr.

După moartea Fridei, Rivera s-a reîntâlnit cu Dolores, care l-a îngrijit în ultimii ani de viaţă şi care i-a cumpărat foarte multe lucrări în intenţia realizării unui muzeu. La rugămintea lui, colecţionara a achiziţionat o seamă de picturi ale Fridei Kahlo, cărora li s-a adăugat, la moartea lui Rivera, o cantitare apreciabilă de fotografii, crochiuri, cărţi adnotate şi obiecte, lăsate de el prin testament. O parte dintre ele se află în actuala expoziţie. În momentul formării colecţiei Olmeda, Frida Kahlo nu era încă foarte cunoscută.

Abia în anii '80 ai veacului trecut a început o adevărată „fridamanie". S-au scris cărţi, s-au făcut filme, Madonna şi Salma Hayek au concurat acerb pentru a o întrupa pe ecran. Madonna i-a colecţionat, de altfel, operele, iar creatorul de modă Jean-Paul Gaultier i-a dedicat o colecţie, inspirată din stilul „prinţesa inca".

Au fost create păpuşi botezate Frida, o marcă de tequila a primit numele ei. Imaginea ei este pe locul al doilea în vânzările din Mexic, după cea a Madonei din Guadalupe.