Audiobookul, plăcerea cititorului grăbit
0
Achiziţie recentă în România, audiobookul este considerat ori „alternativă fericită“ pentru cei care n-au timp, ori „produs superficializat ca să fie digerat cu o cât mai mare uşurinţă de consumator“. Formă de artă sau doar instrument de a transmite valori, adaptat la epoca noastră, „cartea audio“ este, pentru cei care o fac, un produs cu bune şi cu rele.
Cartea în format clasic continuă să fie produsul cel mai vândut al editurilor din România. Spre literatura în format ebook au păşit timid doar câteva dintre ele, iar la editarea de audiobookuri se aventurează numai Humanitas Multimedia şi Casa Radio. Aceasta din urmă îşi valorifică fonoteca, din care scoate la lumină înregistrări de referinţă cu intelectuali de ieri şi de azi. Formula la care a apelat cel mai des este cea de „carte+CD", publicând o serie de documente sonore în care a editat adevărate bijuterii. Printre ele se numără „Cuvânt pentru fratele rămas departe", care cuprinde conferinţele rostite la Radio de Mircea Vulcănescu în perioada 1930-1940 sau „Albastru de Prusia. Despre scriitori şi literatură", de Nichita Stănescu.
Actori, scriitori, critici literari sau publicişti au fost atraşi de ideea de a imprima pe un disc lectura unei scrieri de azi sau din alte vremuri, fie ea un fragment de roman sau de jurnal, un poem de azi sau o nuvelă interbelică. Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Mircea Diaconu, Dorel Vişan, Marcel Iureş şi alte figuri cunoscute ale scenei româneşti, precum şi Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu sau Cristian Tudor Popescu, sunt doar câteva dintre „vocile" Humanitas Multimedia. Printre cele mai recente apariţii se numără „Remember", de Mateiu Caragiale, în lectura lui Marcel Iureş, „Jurnalul din Jurnal. 1941-1947", de Monica Lovinescu, în lectura Irinei Petrescu, „La ţigănci", în lectura lui Victor Rebengiuc, „Şocul întoarcerii în ţară", de Neagu Djuvara, sau „Plugarul şi moartea", de Johannes von Tepl, în lectura lui Andrei Pleşu.
„Căutăm pentru fiecare text în parte vocea cea mai potrivită, vocea care ştie să spună povestea, să ne rupă de lumea asta şi să ne piardă în lumea din carte", a explicat pentru „Adevărul" Mihaela Coman, directoarea editurii. „Cei care reuşesc să ne citească astfel o carte sunt puţini. E o încercare şi pentru actori. N-au voie să joace, trebuie să transmită textul cu o anumită discreţie, dar să păstreze toate sensurile şi subtilităţile lui. Suntem foarte atenţi când trimitem textul unui anumit actor. Acum ştim ce le-ar plăcea, ce li s-ar potrivi domnilor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu, Marcel Iureş, Ion Caramitru, Marian Râlea, doamnei Irina Petrescu, maestrului Beligan", a adăugat Mihaela Coman.
„Invenţie minunată" sau compromis necesar?
În ceea ce priveşte utilitatea şi oportunitatea acestei forme de carte, părerile sunt împărţite. Pentru actriţa Irina Petrescu, care a înregistrat mai întâi fragmente din „Jurnalul unei fete greu de mulţumit", de Jeni Acterian, şi după aceea „Jurnalul din Jurnal. 1941-1947", de Monica Lovinescu, audiobookul este nici mai mult, nici mai puţin decât „o invenţie minunată": „Cred că tuturor actorilor le place teatrul radiofonic, o atracţie fantastică, un gen aproape între teatru şi film.
Audiobookul, care a pătruns recent în România, stârneşte interesul publicului
Să faci totul numai din glas, fără niciun fel de imagine, e un dar imens. Şi sigur că pentru o femeie de 70 de ani e mai mult decât agreabil să poată să joace, imprimând un audiobook, o femeie de 20 şi să convingă că este ea!", a spus actriţa. Şi Victor Rebengiuc a făcut o pledoarie pentru această formă de lectură: „Încercaţi să înţelegeţi fenomenul fiindcă este foarte folositor. Când n-avem timp, audiobookul e alternativa cea mai fericită. Îl puteţi asculta când sunteţi la volan sau tăiaţi ceapă în bucătărie. Nu veţi fi dezamăgiţi!".
Pentru actorul Dorel
Vişan, care a imprimat „Povestea poveştilor" de Ion Creangă, audiobookul este un mijloc de compromis prin care cititorului contemporan, grăbit şi intoxicat de informaţie, i se pot transmite valori: „Prin educaţie şi prin exerciţiu, sunt adeptul bibliotecii. Dar, pentru că se citeşte puţin şi lumea e informată cu alte bazaconii decât cu ce‑ar trebui, orice formă de răspândire a valorilor e bine-venită. Nu sunt împotriva audiobookurilor, dar nu sunt nici pentru ele în exclusivitate. Trăim într-o lume aglomerată, în care diverse medii obosesc omul cu date de care n‑are nevoie. În condiţiile acestea, accept orice formă care-l face pe om mai înţelept".
Lectura personală, a sugerat artistul, nu poate fi înlocuită cu audierea unei lecturi făcute de altcineva şi imprimate pe un disc. „Lectura te reglează şi-ţi face imaginaţia să funcţioneze altfel decât auditiv. Cartea va rămâne. Nu degeaba au spus anticii că vorba zboară şi scrisul rămâne. Scrierea este întotdeauna mai aproape de ce-i este propriu omului. Eu cred că omul trebuie să-şi urmeze propriile instincte, iar scrisul le dezvoltă cu o forţă de neegalat. Când merge un audiobook, nu te concentrezi exclusiv asupra lui - mai faci un ceai sau o mâncare sau conduci maşina, iar puterea de receptare scade", a comentat Dorel Vişan.
Cartea în format clasic n-are rival
Mircea Diaconu, care a imprimat „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr", de C.S. Lewis, a mărturisit că suferă că se citeşte din ce în ce mai puţin cartea ca obiect. Cunoscutul actor, care a semnat şi câteva volume de literatură, a explicat: „Sigur, suntem moderni, dar obiectul‑ carte are vrajă şi mister - stă cu tine în pat, are un miros al ei, poţi să te opreşti din citit şi poţi să revii. Cartea e perfectă şi când se opreşte curentul! La audiobook, apeşi pe un buton, de regulă când conduci. Scrierea nu câştigă nimic în lectura unui actor, dar nici nu pierde".
Publicistul Cristian Tudor Popescu este „vocea" care a citit, tot pe un audiobook, „Zero. Biografia unei idei periculoase", de Charles Seife. Întrebat ce pierde şi ce câştigă scrierea lecturată de un cititor profesionist şi imprimată pe un CD, publicistul a răspuns: „Dacă cel care lecturează iubeşte textul şi-l înţelege până-n resorturile lui intime, lectura poate nu numai să nu dăuneze originalului scris, ci să-i şi aducă ceva în plus.
Dacă avem un cititor rece, care citeşte industrial ceva cu care nu are mare tangenţă, dar o face ca să mai câştige nişte bani, audiobookul pierde. În spatele fiecărui text citit simt scrisul, vâd mâna pe hârtie. Mâna care scrie dispare acum din mintea omului şi din conştientul colectiv". Evoluţia societăţii contemporane, care antrenează numeroase schimbări de mentalitate, a atras, în timp, o superficializare generală a societăţii, a afirmat publicistul, adăugând că acest fenomen afectează în mod inerent relaţiile individului cu simbolurile.
Epoca „prefabricatelor de gândire"
Cristian Tudor Popescu a explicat: „Operaţia de a citi o carte e considerată din ce în ce mai grea, e resimţită ca un lucru greu de către insul contemporan. Prin urmare, aşa cum se întâmplă şi în televiziune, se trece la o bidimensionalizare, la o superficializare a produsului pentru ca el să fie digerat cu cât mai mare uşurinţă de consumator. E mult mai simplu să conduci şi să laşi un audiobook să meargă. Să citeşti înseamnă să gândeşti, să revii asupra frazelor, să refaci procesul creator al scriitorului, ceea ce e greu. Să curgă cuvintele pe lângă tine aşa cum curg imaginile pe micul ecran fără ca tu să faci vreun efort este dorinţa maximă a insului contemporan. Oamenii vor să gândească tot mai puţin, să li se dea prefabricate de gândire".
Pe de altă parte, există şi audiobookuri care adaugă un plus de valoare textului citit, a precizat Cristian Tudor Popescu. „De exemplu, Borges recitându-şi în engleză sau în spaniolă propriile versuri reprezintă o experienţă care înseamnă, pentru cel care o primeşte, mai mult decât a le citi de pe o hârtie", a explicat publicistul, recunoscând şi valoarea documentară, şi potenţialul emoţional şi emoţionant al acestui tip de lectură. „Pe de altă parte, pe mine personal lectura de tip audiobook mă mişcă în mod special. Când eram copil şi adolescent, îmi citeam în singurătatea camerei cu voce tare, mai ales când îmi plăcea un text foarte mult. Voiam să aud cum sună", şi-a amintit jurnalistul.
"Când n-avem timp, audiobookul e alternativa cea mai fericită.''
Victor Rebengiuc, actor
"Operaţia de a citi o carte e considerată din ce în ce mai grea, e resimţită ca un lucru greu de către insul contemporan.''
Cristian Tudor Popescu, publicist
Părerea expertului: Un substitut al lecturii personale
Paul Cernat critic literar
Nu sunt decât sporadic un „consumator" de audiobookuri, aşa cum nu am fost, acum 25-30 de ani, decât un „consumator" sporadic de viniluri cu texte literare imprimate pe ele, în lectura cutărui actor. Nu am, în plus, nicio reprezentare cât de cât clară a succesului de piaţă pe care acestea îl înregistrează, deşi constat şi eu, ca tot cumpărătorul de carte, prezenţa lor tot mai consistentă în librării, ba am mai scris şi o serie de texte însoţitoare pentru diverse audiobookuri produse de Editura Casa Radio.
Prefer însă, ca simplu cititor - unul care, în timp, şi-a făcut din citit o profesie - lectura personală a textului scris, afară, evident, de cazurile excepţionale, în care sunt curios să ascult, dintr-un motiv sau altul, interpretarea (performarea) unei partituri literare de către o „voce" cunoscută. Presupun că numai cine nu prea citeşte singur, dar, din lene sau snobism, preferă să-i citească altcineva, celebru, fragmente din cărţi cu ştaif recurge la audiobookuri ca la un substitut al lecturii personale. Şi apoi, cum să pui o carte întreagă, darămite una cât „Război şi pace" pe un biet audiobook?
De fapt, adevăraţii consumatori de audiobookuri sunt cei cărora le place să asculte performarea unor texte celebre de către voci celebre, aşa cum ar asculta o piesă de teatru radiofonic în interpretarea unor actori prestigioşi. Dar nu poate fi vorba despre vreo concurenţă între cartea pe suport de hârtie (sau electronic, pentru cei care sunt amatori de aşa ceva) şi audiobookuri. Cel mult, despre o complementaritate benefică între ele. Pentru că, pur şi simplu, audiobookul e altceva - repet, ceva mai aproape de teatrul radiofonic decât de cartea propriu-zisă.
De aceea, atunci când ascult un audiobook sunt interesat mai mult de modul în care X sau Y (în unele cazuri, autorul însuşi) performează textul pe care, de regulă, îl cunosc prea bine de dinainte. În acele momente, ascult, de fapt, un spectacol în care lectura altuia devine la fel de importantă ca şi propria mea lectură, pe care-o dublează şi o modifică.
Cele mai râvnite „cărţi audio" ale momentului
- „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri", de Neagu Djuvara, în lectura autorului
- „Craii de Curtea-Veche", în lectura lui Andrei Pleşu
- „Moartea lui Ivan Ilici", de Lev Tolstoi, în lectura lui Victor Rebengiuc
- „Contrabasul", de Patrick Süskind, în lectura lui Radu Beligan
- „Morţii vârstnici să cedeze locul morţilor tineri", Milan Kundera, în lectura Irinei Petrescu
- „Ce ne facem cu calul negru?", de Gabriel Liiceanu, în lectura autorului
- „Aventurile baronului Münchhausen", de Gottfried August Bürger, în lectura lui Ion Lucian
- „Cercul mincinoşilor", de Jean-Claude Carrière, în lectura lui Valentin Uritescu
- Remember", de Mateiu Caragiale, în lectura lui Marcel Iureş
- „Mantaua", de N.V. Gogol, în lectura lui Răzvan Vasilescu
Se încarcă comentariile...
