Adevarul.ro

În noul său film, „Haywire: Cursă pentru supravieţuire“, regizorul Steven Soderbergh încearcă să împace rigorile thrillerului de spionaj cu cele ale cinemaului de autor.

Tentativa nu este nouă, ba chiar este extrem de bătută, dar lui Soderbergh îi place de multă vreme să se joace, şi, de cele mai multe ori, joaca îi iese. Nu trebuie uitat niciodată că americanul Steven Soderbergh rămâne autorul unuia dintre cele mai impresionante debuturi cinematografice de la „Cetăţeanul Kane" încoace: „Sex, minciuni şi casete video" (1989), distins, pe bună dreptate, cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes din acel an.

Un mare talent

Imensul talent al tânărului artist (26 de ani la vârsta debutului) s-a mai exprimat strălucit şi în câteva dintre filmele realizate imediat după aceea, la începutul anilor '90: „Kafka" (1991) - (pseudo-)biografie ficţională a geniului praghez, postmodernă până-n măduva oaselor -, complet ignoratele „King of the Hill" / „Regele maidanelor" (1993) şi „Underneath" (1995), obscurul „Schizopolis" (1996) - film complet fără credite. Treptat, Soderbergh s-a îndreptat spre un stilism steril, cu sclipiri inerente unui mare regizor. Exemplul cel mai clar este nesfârşita serie de filme de acţiune „Ocean's".

Succesul nu l-a părăsit niciodată; se evidenţiază thrillerul după Elmore Leonard „Out of Sight" / „Pasiune periculoasă" (1998), „Erin Brockovich" şi „Traffic", ambele din 2000, reecranizarea (nu remake-ul) „Solaris" (2002), cele două părţi ale biografiei lui „Che" (2008). O încercare de a regăsi filonul postmodern iniţial - „The Good German" (2006), plasat în 1945 şi filmat în maniera clasicelor gen „Al treilea om" (1949) - nu a mai avut acelaşi farmec, dovadă că maestrul a obosit puţin (aproape 30 de titluri finisate).

O altă Nikită

Acest „Haywire" (al doilea lungmetraj al său pe 2011, după „Contagion" / „Pericol nevăzut") reciclează mitul femeii-agent secret, „fără teamă şi prihană", care, de la „Nikita" (1990) lui Luc Besson încoace, face ravagii (în cinema şi în imaginarul masculin planetar). De data aceasta, protagonista, Mallory Kane, este interpretată de Gina Carano, fostă luptătoare în MMA (arte marţiale mixte) şi care a mai jucat până acum doar în câteva filme cu bătăi („Fight Girls", „Blood and Bone" etc.).

Reţetarul filmelor de gen este în întregime la locul său, bătăile sunt coregrafiate cu graţie (exemple: o excepţională scenă de luptă între Gina Carano şi Michael Fassbender într-o cameră de hotel de lux, ambii îmbrăcaţi hiper-elegant; sau scena de deznodământ, confruntarea finală cu Ewan McGregor, interpretul antagonistului, pe plaja oceanului, în lumina scăzândă a amurgului), dar... nimic comercial.

Gadgeturile nu lipsesc nici ele, însă suntem departe de peliculele gen „Misiune imposibilă"; totu-i sec şi minimal, aşa cum Soderbergh şi-a obişnuit spectatorii.

Nu altfel procedase regizorul în precedentul „Contagion", un thriller necomercial despre „sfârşitul lumii" prin răspândirea unui virus letal, motiv pentru a arăta diverse staruri în contexte cât mai naturaliste. Este evident că scenariul lui „Haywire" - o adevărată „misiune incomprehensibilă" - este doar un pretext pentru coregrafierea scenelor de luptă între eroina principală şi succesivii săi inamici, balet vizual care-i lipsea autorului din filmografie până acum.

Ca şi în alte filme ale sale - seria „Ocean's" sau „Contagion" - regizorul îngrămădeşte vedete în distribuţie, dar, cum spuneam, nu le tratează ca staruri, chiar le reduce pe cât posibil şarmul. Îi avem aici, astfel, pe: Ewan McGregor, Michael Douglas (a mai lucrat cu Soderbergh un rol major în „Traffic"), Antonio Banderas, Michael Fassbender, Matthieu Kassovitz, Bill Paxton.

Info:

Haywire / Haywire: Cursă pentru supravieţuire (SUA, 2011)

Regia: Steven Soderbergh

Cu: Gina Carano, Ewan McGregor, Michael Douglas

Rulează la: Cinema Pro