O generatie bantuita de kitsch si obsesia celebritatii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Fizz, "un fotbalist de divizia a treia care s-a imbracat pe intuneric" * Blondy, Spicy si Sexxy - "grupuri in comparatie cu care Cheeky Girls reusesc sa para Chopin"

Un ziarist de la "The Independent", prezent la Premiile MTV Romania, publica in editia de luni a ziarului un reportaj despre "sarbatoarea muzicala" de la Bucuresti. Fiindca pe respectivul jurnalist nu-l poate suspecta nimeni ca are antipatii printre artisti ori interese sa-i desfiinteze pe unii si pe altii, cele scrise despre fenomenul MTV-ist de la noi se bucura de prezumtia de echidistanta. Omul se mira cum, intr-o tara in care salariul mediu este sub 85 de lire sterline, prin fata ochilor i se perinda o fauna prevazuta cu haine scumpe, de firma, masini luxoase si telefoane mobile sofisticate. Prestatiile vocale jalnice, aranjamentele de culise (un artist ii spune ca premiile se primesc contra cost), faptul ca aceasta natie si-a cultivat un complex de inferioritate fata de produsele de import sunt aspecte care ii ofera jurnalistului britanic o imagine de ansamblu pe cat de reala, pe atat de trista. "Nici o alta natiune nu are nevoie atat de disperata de o tranfuzie de Relatii Publice", este concluzia vizitatorului, care s-a convins ca exista o diferenta enorma intre imaginea Romaniei in strainatate si ceea ce gasim, intr-adevar, in tara. Pentru ca avem aici si talente autentice, nu doar "Blondy, Spicy si Sexxy - grupuri in comparatie cu care Cheeky Girls reusesc sa para Chopin"; avem oaze de lux, nu doar orfelinate cavernoase. "Este doar o problema de timp - incheie autorul articolului - ca in locul renumelui romanilor de a rapi celebritatile externe sa se impuna o noua generatie de vedete romanesti. Si, cu ceva noroc, ele nu vor arata deloc ca Fizz", spera cel care l-a descris pe cantaret drept un "fotbalist de divizia a treia care s-a imbracat pe intuneric". Intunericul este cel care guverneaza, dupa toate aparentele, mintile multora dintre personajele showbiz-ului nostru.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite