Peste 20 de etnii vin la Sighişoara
0ProEtnica are loc între 21 şi 24 august şi prezintă manifestări de artă tradiţională Preşedintele Centrului Educaţional Interetnic pentru Tineret, Volker Reiter, spune că programul
ProEtnica are loc între 21 şi 24 august şi prezintă manifestări de artă tradiţională
Preşedintele Centrului Educaţional Interetnic pentru Tineret, Volker Reiter, spune că programul din acest an e mai complex şi mai diversificat decât în anii trecuţi.
"Acum programul începe, zilnic, la prânz şi durează până la miezul nopţii. În plus, materialele publicate sunt mult mai ample şi mai detaliate, inclusiv pagina web www.proetnica.ro, în limbile română, engleză şi germană", declară Volker Reiter.
Baluri interetnice
O altă caracteristică a acestei ediţii este balul interetnic care are loc la sfârşitul fiecărei zile. "Această ediţie ProEtnica se desfăşoară în contextul declarării lui 2008 drept <> , motiv pentru care ProEtnica este participant în cadrul proiectului MELT (Migration in Europe and Local Traditions).
O contraimagine participativă şi democratică la istoria neîncrederii şi a autoizolării, ProEtnica este mult mai mult decât un festival. El este cel mai important punct de întâlnire al comunităţilor etnoculturale", a explicat Volker Reiter.
Scenă interactivă
Un principiu de bază al ProEtnica constă în stimularea comunicării între reprezentanţii comunităţilor etnice şi public, pe scena interactivă din Piaţa Muzeului.
Alt specific al festivalului constă în expoziţii din aria artelor vizuale ale artiştilor contemporani din rândul minorităţilor, care vor fi organizate în diferite locuri din Cetatea Sighişoarei.
La Casa cu Cerb
Din partea Forumului Democrat al Germanilor, sighişoreanca Lilian Theil va expune colaje textile la Casa cu cerb, iar comunitarea armenilor vernisează o expoziţie de pictură şi susţine un concert de cântece armeneşti. Maghiarii prezintă o expoziţie de porturi populare, iar la Gimnaziul "Josef Haltrich", Asociaţia Italienilor, prezintă o expoziţie de fotografie.
Macedonenii şi ruşii lipoveni au câte o expoziţie de pictură şi de obiecte tradiţionale, iar reprezentanţii croaţilor şi rutenilor din România prezintă expoziţii foto şi etnografice. La Sinagogă, evreii expun cărţi şi fotografii ale mai multor sinagogi din România.
Programul de azi, pe scena principală din Piaţa Cetăţii
În prima zi a festivalului va avea loc parada porturilor din Oraşul de Jos până în Piaţa Cetăţii. Uniunea Ucrainenilor prezintă ansamblul de dansuri "Zelenyi barvinok" din Logoj, Uniunea Sârbilor din România vine cu formaţia "Kud Izvor Saravale", de cântece şi dansuri populare, iar Asociaţia Macedonenilor prezintă ansamblul de dans "Sonţe" (Soarele) din localitatea Băleşti, Dolj.
Vor mai evolua formaţia sârbească "Skud Sava Tekelija" din Arad, un grup de dansatori din Iaşi dornic să promoveze cultura italiană, iar maghiarii din Chibed, Mureş, prezintă dansuri secuieşti. La final, publicul va urmări un concert susţinut de Harry Tavitian şi de Formaţia Orient Express.