ISTORIA LA PĂMÂNT Curtea domnească de la Dobreni a ajuns o ruină plină de gunoaie

Dacă afirmăm că realitatea de azi se contruieşte pe o îndelungată istorie, e ca şi cum am repeta o butadă deja intrată în folclor precum „iarna nu-i ca vara", însă modul în care se acţionează vis-a-vis de această moştenire culturală ne face să ne întrebăm dacă idolenţa, nepăsarea şi reaua voinţă nu sunt mai dureroase decât afirmaţiile tautologice.

Pentru bucureşteni şi nu numai, numele voievozilor Constantin Şerban sau Radu Şerban nu sunt doar personaje pasagere în istoria Ţărilor Române, ci lideri care au lăsat urme vizibile şi demne de toată lauda. Dacă numelui domnitorului Radu Şerban (1602-1610,1611) îi putem alătura lacul din Parcul Carol şi Calea Şerban Vodă (pe atunci Podul Beilicului sau Podul Şerban Vodă) - arteră ce lega Bucureştiul de Istanbul, lui Constantin Şerban (1654-1658, 1659-1661), fiul voievodului meţionat mai sus, îi datorăm construirea actualei Catedrale a Patriarhiei Române.

Totuşi dacă aceste edificii sunt cunoscute şi apreciate de mulţi români, una dintre cele mai impozante construcţii ale celor doi voievozi zace uitată în ruină în comuna Dobreni, judeţul Giurgiu. Dacă spui cuiva că aici sub mormane de gunoaie zace curtea domnească începută de unul din generalii lui Mihai Viteazul, devenit ulterior domn al Ţării Româneşti, că este un monument de categoria A înscris pe lista monumentelor istorice şi că ar trebui protejat ca atare, cu siguranţă nimeni nu te-ar crede.

Totuşi diaconul Paul din Alep, călător străin prin Ţările Române prin secolul al XVII-lea, aminteşte că aici la Dobreni între 1605-1611 Radu Şerban, tatăl lui Constantin a ridicat „clădiri mari şi spaţioase, cu firide şi bolte acoperite în întregime cu chipuri de sfinţi şi cu altele asemănătoare. Odăile dau spre o gradină foarte mare, împărţită în straturi ca grădinile francilor, cu jgheaburi de olane. În partea de afară este un bazin mare cu apă, cu un pod peste el, de la un capăt la celălalt. În mijlocul grădinii este un chioşc foarte frumos şi lângă el este o biserică de piatră purtând hramul Adormirii Maicii Domnului".O mare parte dintre cercetători însă afirmă că acest edificiu apaţine de fapt lui Constantin Şerban. Probabil însă că adevărul este ca întotdeauna pe undeva pe la jumătate.

Ce a rămas dintr-un edificiu maiestuos

Din strălucirea de odinioară a acestor locuri a rămas astăzi doar biserica şi ruinele caselor cu o parte din zidurile perimetrale, iar eleşteul amenajat de ctitori între casa şi biserica a luat formă neîngrijită a unei bălţi cu stuf şi papură.

Click aici pentru mai multe imagini

Palatul de la Dobreni, locuinţa civilă pretenţioasă ridicată în secolul al XVII-lea de Radu Şerban, se prezintă azi sub forma unor ziduri ruinate ce conturează un dreptunghi cu laturile de cca 24 m x 21 m. Subsolul construit din cărămidă (29 x 15-15,5 x 4 cm, cu rosturi de mortar de var de 3,5 cm ), este împărţit în trei pivniţe adânci de cca 6,5 m, paralele (pivniţele mici sunt grupate pe una din laturile lungi ale celei mari), separate prin ziduri groase de cca 0,80 m şi prevăzute cu bolţi semicilindrice, unele cu dublouri. Gârliciul intrării era situat în colţul de sud-est, iar pe latura de vest se desfăşurau câteva încăperi mici, cu intrarea direct din exterior. Deasupra pivniţei mari se mai păstrează în zidul de cărămidă ridicat de la nivelul de calcare cu cel puţin 2,3-2,5 m, o parte dintr-o îndrăzneaţă bolta cu un dublou unic, din nefericire rupt la cheie şi parţial prăbuşit.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului" a fost construită în 1646 de Constantin serdarul şi soţia sa Bălaşa în vecinătatea caselor din Dobreni. Cu excepţia turnului-clopotniţa de deasupra pronaosului, dărâmat în secolul al XIX-lea, biserica nu a suferit modificări majore. La o data necunoscută au fost înlocuite ancadramentele ferestrelor, care erau de tipul clasic al epocii lui Matei Basarab, cu baghete încrucişate şi deschidere în acoladă plată. Biserica este de plan dreptunghiular, cu altar poligonal decroşat, cu cinci laturi. Între naos şi pronaos se află un zid străpuns la partea inferioară de trei arcade cu deschidere în arc. Ambele încăperi sunt acoperite cu calote pe pandativi. La exterior pereţii au în partea superioară firide cu terminaţie semicirculară, iar jos panouri dreptunghiulare, în ambele registre întâlnindu-se o modenatură cu ciubuce.

Activitatea autorităţilor în zonă se rezumă la... nimic

La sfârşitul anului 2008, în urma deficienţelor de administrare a monumentului istoric constatate cu ocazia unui control efectuat de către reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Giurgiu, edilul localităţii a afirmat că va dispune de urgenţă într-o primă fază măsuri pentru împrejmuirea şi marcarea obiectivului, aşa cum prevede legea, şi, ulterior, va lua legătura cu instituţiile abilitate în vederea identificării unor soluţii de finanţare a lucrărilor de prezervare a monumentului.

În 2010, la doi ani de la solicităţile Direcţiei de Cultură Giurgiu, un grup de excursionişti din Bucureşti au plecat cu bicicletele spre acest monument. Ce au găsit au povestit siguri pe blogul lor: „ruinele zidurilor vechii curti domnesti a lui Constantin Serban se află într-o avansată stare de degradare, sunt încojurate de vegetaţie abundentă şi de gunoaiele, zeci sticle de plastic şi resturi menajere. Ele se află practic în spatele curţii unui localnic în imediata apropiere a unui solar de legume!!! Din ce am văzut până acum, aceste ruine cred că pot intra în circuitul turistic fără prea mare efort financiar, practic trebuie curăţată zona de vegetaţie şi gunoaie şi pus un gard de jur împrejur cu un panou informativ. Drumul de acces este foarte bun şi usor de găsit, însă..."(http://romaniape2roti.blogspot.ro)

Acelaşi lucru l-am surprins şi noi la patru ani depărtare. Aşadar acele intenţii bune manifestate în 2008 nu au fost duse până la capăt, iar în prezent, monumentul istoric este înconjurat pe toate cele patru laturi ale sale de proprietăţi private, acoperit în proporţie de 75% de vegetaţie, iar subsolul fostului palat este utilizat de către localnicii din zonă ca loc de depozitare a deşeurilor menajere. Sperăm însă ca noua conducere a Primăriei Dobreni să ia câteva măsuri.

Singura acţiune înregistrată a fost amplasarea unei plăcuţe indicatoare cu simbolul de „monument istoric", ce a rezistat o scurtă perioadă de timp, întrucât recent a fost sustrasă probabil de către „colecţionarii" de fier vechi.
Faptul că există un interes faţă de istoria noastră o certifică multe mărturii ale celor dornici să meargă să-şi cunoască istoria văzând locurile care mustesc de ea. Lipsa de interes a autorităţilor şi aruncatul vinei dintr-o curte în alta este deja un sindrom general. Când documentezi un material şi cauţi pe cineva dintre cei responsabili se invoca bani şi alte resurse sau se promite rezolvarea problemelor minore, de exemplu paza sau gunoiul, însă de îndată ce articolul a ieşit din vizorul opiniei publice nu se mai întâmplă nimic, iar realitatea de azi care ar trebui să se construiască pe o fundaţie a unei istorii îndepărtate îşi taie singură craca de sub picioare. Vă întrebaţi de ce? Pentru că acel monument poate fi o resursă pentru comunitatea şi economia locală, chiar dacă unii nu vor să vadă aceasta şi consideră că un proiect pentru un edificiu cultural nu are parametri predictibili din care banii s-ar întoarce la un moment dat înapoi.