Regizorul James Cameron, regele peisajelor extraterestre la Globurile de Aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Globurile de Aur şi-au desemnat aseară câştigătorii, iar criticii şi cotidienele deja au nceput să facă predicţiile pentru Oscar.

Tim O'Neil, de la Los Angeles Times, afirmă că premiul obţinut de “Avatar” la categoria cel mai bun film a devenit unul dintre favoriţii la Oscar, acordat de Academia Americană de Film, relatează AFP.

Regizorul James Cameron, desemnat cel mai bun regizor, pare să repete istoria de acum 12 ani, când pelicula sa "Titanic" s-a impus la aceeaşi categorie. Atunci, cineastul american a triumfat la categoria "cel mai bun regizor" la gala Globurilor de Aur, dominând după aceea gala Oscar, unde a obţinut 11 trofee.

Prin „Avatar”, regizorul a devenit "regele peisajelor extraterestre", thrillerul său science fiction bucurându-se de un imens succes în rândul criticilor de specialitate, relatează Mediafax.

"'Avatar' ne face să înţelegem faptul că toate lucrurile au legătură unele cu altele, toate fiinţele umane (sunt conectate, n.r.) între ele şi umanitatea (este conectată, n.r.) cu Pământul. Şi dacă va trebui să călătorim la 4,5 ani-lumină, până la o planetă inventată, pentru a aprecia acest miracol al lumii în care trăim aici, atunci aceasta este minunea pe care o realizează cinematografia. Acest lucru este ceva magic", a declarat James Cameron.

Meryl Streep, noua regină a Globurilor de Aur

image

Los Angeles Times scrie că Meryl Streep este noua regină a Globurilor de Aur cu premiul obţinut aseară la categoria Cea mai bună actriţă într-o comedie sau musical „Julie & Julia”, câştigând până acum şapte statuete la jumătatea duzinii deţinute de Jack Nicholson şi Angela Lansbury.
Meryl Streep, care a avut două nominalizări la categoria "cea mai bună actriţă - comedie/musical", a doua pentru rolul din comedia romantică "It's Complicated", a declarat în timpul galei: "Vreau doar să spun că, pe parcursul îndelungatei mele cariere, am interpretat atât de multe femei extraordinare încât am ajuns să fiu confundată cu unele dintre ele. Mi-e foarte clar acum că am ajuns o «navă amiral» în cinematografie, care aduce pe marele ecran poveştile şi vieţile altora", a declarat Meryl Streep.

Mo'Nique, o actriţă "feroce"

Dacă Meryl Streep este o veterană a galelor de premiere din industria cinematografică, premiul Globul de Aur reprezintă un punct de referinţă în cariera actriţei Mo'Nique, cunoscută anterior pentru roluri minore din câteva comedii de mâna a doua. De această dată, actriţa de culoare a reuşit să impresioneze criticii şi publicul graţie performanţei ei actoriceşti, considerată "feroce", din filmul "Precious: Based on the Novel Push by Sapphire".

"Mai întâi, permiteţi-mi să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a îngăduit o astfel de aventură minunată", a declarat Mo'Nique. Ea a continuat mulţumindu-le regizorului filmului, Lee Daniels, dar şi tinerei actriţe Gabourney Sidibe, nominalizată şi ea la Globul de Aur, pentru primul ei rol din carieră, cel din "Precious", în care a interpretat personajul fiicei abuzate şi analfabete din această peliculă.

"Lee Daniels, lumea are acum ocazia să vadă cât eşti de genial. Eşti un regizor genial, neînfricat şi minunat. Îţi mulţumesc că ai avut încredere în mine. Gabby, eşti ca o soră pentru mine. Îţi mulţumesc că mi-ai permis să joc alături de tine", a declarat Mo'Nique.

The Baltimore Sun, cotidianul care apare în oraşul natal al lui Mo'Nique, scrie că pare favorită şi la câştigarea Oscarului.

Premiul lui Mo'Nique a venit precum cele ale lui Penelope Cruz şi Julianne Moore , ambele nominalizate anterior la Globurile de Aur şi la Oscar. Având în mână câteva premii, incluzându-le pe cele ale New York Film Critics şi Critics Choice, Mo'Nique o să învingă sigur în cursa Oscarurilor din acest an, mai scrie The Baltimore Sun. “ Este un impuls imens”, afirmă şi Jed Dietz, fondatorul Festivalului de Film de Maryland.. "Toate aceste premii se bazează unul pe altul".

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite