"Nu cred ca arta este o afacere, ci mai mult o stare de spirit"

Grafician, desenator si restaurator de desene si de gravuri la Muzeul National de Arta din Bucuresti. Plastician si tehnician in acelasi timp, om pentru care granita dintre creatie si rigoare este

Grafician, desenator si restaurator de desene si de gravuri la Muzeul National de Arta din Bucuresti. Plastician si tehnician in acelasi timp, om pentru care granita dintre creatie si rigoare este foarte bine delimitata. Plastician intr-un atelier de pe strada Carol nr. 10, intr-un bloc ce pe vremuri adapostea un bordel vestit, neocolit nici de regele Carol, seful Laboratorului de restaurare grafica de la MANR. Acesta ar fi, in cateva cuvinte, Cristian Tarba. Apoi am mai putea adauga expozitiile in tara si in strainatate, premiile, bursele si simpozioanele internationale de arta la care a participat. Dincolo de acest "camuflaj" de date statistice, ramane Cristian Tarba, cel care se regaseste cel mai bine in alb si negru si cel care nu creeaza niciodata cum ar crede ca ar placea cuiva, ci pentru ca simte.
- Sunteti unul dintre putinii restauratori de grafica din Romania. Cu toate acestea, atunci cand vorbim despre Cristian Tarba ne gandim in primul rand la grafician si la desenator, deci la creator. Cum se impaca tehnicianul cu creatorul?
- Atunci cand sunt in laboratorul de restaurare, n-am voie sa creez. Trebuie sa intru in spiritul autorului respectiv, in spiritul lucrarii, pentru ca acolo lucrarea este cea care conduce. In atelier, trebuie sa ma rup de ce fac la muzeu si sa creez. Restaurand, ca artist ma ordonez foarte mult; ajung sa cunosc materialele, sa stiu cum se comporta hartia. In acelasi timp, cunoscand tehnicile de restaurare, ma restrictionez, imi tai putin din liberatatea de creatie, deoarece stiu foarte bine cum trebuie sa fac o lucrare, pentru ca aceasta sa reziste. Daca sunt tentat sa lipesc hartie de ziar pe o lucrare, de exemplu, stiu ca nu e bine si probabil ca nu o sa fac acel lucru. De aceea, odata iesit din laborator, imi impun sa uit ce e acolo si sa scap de constientizarea permanenta a modului in care trebuie sa lucrez.
- De ce ati ales restaurarea si laboratorul si nu ati ramas doar in atelier?
- Pentru ca trebuie sa ai si un serviciu, nu se poate trai fara... Restaurarea mi s-a parut mai apropiata de ceea ce fac eu. Multi au ales sa se duca in publicitate si s-au ingropat, ca artisti.
- Aveti un program zilnic destul de riguros: dimineata la muzeu, iar dupa-amiaza la atelier. Ce inseamna spatiul acesta, in care creatia este pe primul plan?
- In atelier ma incarc, chiar si atunci cand nu lucrez. Iti trebuie un spatiu, undeva unde sa fii singur, acest loc ascunzand si o mare intimitate. Aici creez, deci incerc sa scot din mine ceva, eliberandu-ma intr-un fel. Lucrez doar pentru mine, neputand sa lucrez cum cred ca ar placea altcuiva. Albul si negrul ma reprezinta cel mai bine, deoarece combinatia este mult mai transanta. Culoarea nu ma atrage. De fapt, in lucrarile mele, incerc sa transmit o stare. Daca cineva simte ca mine, regaseste starea respectiva. De aceea, lucrarilor mele nu le dau titluri - nu imi place sa canalizez pe cineva spre ceva anume.
- Cine cumpara cel mai mult lucrari de Cristian Tarba?
- Am vandut mult de fiecare data cand am avut expozitii in strainatate. Acolo, atunci cand vrei sa expui intr-o galerie, ai mari sanse sa fii refuzat doar pentru ca esti roman, fara ca nimeni sa se uite peste ce faci, dar odata lucrarile expuse intr-o galerie, publicul cumpara. In tara, cei care se pricep si ar vrea sa cumpere nu au bani, iar cei care au bani cumpara prostii (lucrari tiparite si montate foarte bine) sau artisti clasici (care au deja o cota de piata verificata).
- Cu cat se pot cumpara lucrarile dumneavoastra?
- De multe ori prefer sa fac cadou lucrarile decat sa obtin un pret subevaluat. Nu cred ca arta este o afacere, ci mai mult o stare de spirit.