"Ma consider deja mort, fiindca nu mai sint gata sa mor pentru credintele si idealurile mele"

- Ati scris poezie, ati facut reportaj, ati luat interviuri, ati comentat critic creatia altor scriitori, ati compus eseuri, ati facut publicistica in foarte multe forme, ati publicat pamflete cu

- Ati scris poezie, ati facut reportaj, ati luat interviuri, ati comentat critic creatia altor scriitori, ati compus eseuri, ati facut publicistica in foarte multe forme, ati publicat pamflete cu valoare literara si documentara, ati realizat analize politice riguroase, ati redactat scrisori, una dintre ele adresindu-i-o, "sfidator", lui Nicolae Ceausescu, ati scris articole polemice si ati descoperit un plagiat, ati facut greva foamei in Romania si ati conferentiat la universitati prestigioase din S.U.A., ati lucrat la mai multe publicatii si ati scos, Dvs., una ("Agora"), v-ati aratat dezgustat de felul cum vad unii democratia pe malurile Dimbovitei. Cind ati avut timp sa faceti toate aceste lucruri si la care dintre ele tineti mai mult? E ceva ce, totusi, n-ati facut, si regretati?
- As incepe cu un lucru ce imi sta foarte aproape de inima de multa vreme - democratia. Se intimpla ca sint unul dintre cei care, pe de o parte, sint convinsi ca democratia este cea mai preferabila forma de guvernare, iar pe de alta parte, nu cred ca exista un tipar al democratiei, care trebuie raspindit prin duplicate identice. Democratia este un proces continuu. Mecanismele democratiei vor continua sa evolueze in stricta legatura cu timpul, locul, datele culturii in care opereaza. Democratia nu poate fi nici exportata si, implicit, nici importata. Ce se exporta si importa, de veacuri, sint, mai degraba, revolutii, contrarevolutii, comploturi, ideologii, himere, hidre politice de o culoare ori alta. Tot ce poate face o democratie cit de cit stabila (mi-as asuma riscul de a o numi si pe cea americana printre asemenea democratii) pentru locuri in care democratia a fost prigonita amarnic pentru o vreme, este sa ofere niste alternative, sa prezinte, daca vreti, niste sinopsisuri ale unor invataminte, niste menu-uri, cum s-ar spune in limba computeristilor, din care "oamenii locului" sa aleaga ce cred ca li se potriveste mai bine, ce ii poate ajuta sa reintre intr-un circuit regional/ international din care au fost smulsi de o dictatura ori de un regim autocratic. Cine isi inchipuie ca poate exporta democratie asa cum exporta griu ori carne, petrol ori cipuri electronice se afla in cea mai profunda eroare si are putine lucruri comune cu valorile pe care se poate construi si consolida o structura democratica.
Cu citeva luni in urma, National Endowment for Democracy, care a finantat si aparitia "Agorei", a implinit 20 de ani de existenta. M-am bucurat sa fiu in sala in care presedintele George W. Bush a rostit poate cel mai bun cuvint al sau de pina acum in chestiuni de politica externa. Referindu-se la raporturile lumii occidentale cu Orientul Mijlociu, presedintele Bush a spus ca modernizarile de care este interesat Occidentul in lumea Orientului Mijlociu nu trebuie sa transforme acea zona intr-o copie a Occidentului. Formele de guvernare din Orientul Mijlociu trebuie sa reflecte spiritul culturii acelor locuri. "Ele nu vor arata si nu trebuie sa arate ca noi", a spus seful Executivului american. (...) Dezgustul meu fata de, cum spuneti dvs., felul in care vad unii democratia pe malurile Dimbovitei este, cu adevarat, foarte mare. Dar nu neaparat mai mare decit dezgustul fata de cum vad unii democratia pe malurile Potomacului, Senei, Viltavei, Iordanului ori altei ape curgatoare sau statatoare. Acest dezgust este doar ceva mai intens, probabil din cauza mecanismului ce sta sub acel "mai aproape imi este pielea decit camasa", fireste, asa cum vreau eu sa inteleg vorba cu pricina. Cu toate ca, de aproape 20 de ani, domiciliul meu stabil nu se mai afla in Romania si operez de atita amar de vreme nu in tipare romanesti, probabil ca nu exista nimic mai profund in mine decit romanitatea. Cind scriu cu dezgust despre un fel romanesc de a gindi, actiona ori inter-actiona, nu o fac niciodata iluzionindu-ma ca romanii sint altii, nu eu, ca sa parafrazez gindul sartrian dupa care infernul ori raul sint ceilalti. Chiar daca incerc sa traiesc altfel decit acei romani pe care ii dispretuiesc, ramin un roman. Ma doare mai mult, dezgustul meu este mai intens (deci nu neaparat mai mare) atunci cind vad ca de atitea ori, noi, romanii, ne comportam de o maniera incalificabila, decit cind vad ca altii se comporta asijderea. Nu ar fi rau sa ne amintim ca un poet, editor si diplomat american, James Russell Lowell, scria cindva ca "Democratia da fiecaruia dreptul de a fi propriul sau opresor." Citind enumerarea lucrurilor de care considerati ca m-as fi invrednicit, cred ca lucrul pe care regret profund ca nu l-am facut este acela de a nu-mi fi vazut de poezie. Chiar daca as fi multumit de ce am incercat sa fac pentru altii, si uneori chiar sint, trebuie sa admit ca as fi fost dator sa duc la bun sfirsit ce imi fusese dat de Dumnezeu. Rebeliunea mea impotriva propriului talent ramine un pacat. S-a spus ca "Viata este darul lui Dumnezeu pentru tine. Felul in care iti traiesti viata este darul tau pentru Dumnezeu." Foarte adevarat. S-a intimplat, insa, ca la un anumit moment al vietii mele am considerat, probabil, ca pacatul de a nu a avea grija de ce mi-a dat Dumnezeu trebuie ca e mai mic decit pacatul de a nu incerca sa faci nimic pentru ceilalti. Poate ca ce numesc azi rebeliunea mea impotriva propriului talent a fost, mai degraba, o vocatie paralela ce s-a dezvoltat in mine - cea de a face ceva pentru a nu lasa in urma o lume mai urita decit cea pe care am mostenit-o. La un moment dat, am atins paroxismul acestei "atitudini de angajament", fiind gata sa dispar fizic doar spre a apara niste principii in care credeam. Azi, unii dintre prietenii mei sint oarecum stinjeniti de faptul ca ma declar, de mai multa vreme, un om mort. ii asigur ca nu o fac nici din cabotinism, nici, vreau sa sper, din cauza unei stari depresive mai acute decit a atitor altora dintre noi. Ma consider deja mort, fiindca nu mai sint gata sa mor pentru credintele si idealurile mele. Poate ca este tot o stare de paroxism. La ce tin mai mult din toate cele de care credeti ca m-am invrednicit? Greu de spus. Stiu si eu? Poate ca cel mai mult tin exact la ce scrie Cristian Tudor Popescu in acea laudatio de pe premiul pe care ALIA mi l-a acordat in martie 2001 - "pentru puterea de a fi totdeauna om inainte de a fi scriitor". in sfirsit, fiindca tot ma intrebati cind am avut timp sa fac toate lucrurile pe care le mentionati, trebuie sa marturisesc ca ma incearca, din ce in ce mai des, un sentiment al risipirii, al incapacitatii de a-mi fi stabilit un set de prioritati. Mai pe sleau spus, cred ca mi-am trait viata ca si cum mai aveam sapte altele de rezerva. Azi nu stiu daca mi s-a dat macar o viata intreaga. Din cind in cind, recitesc o pagina sau alta din Vaclav Havel. De o buna bucata de vreme ma urmareste un gind al sau: "Tragedia omului modern nu este ca stie din ce in ce mai putin despre intelesul vietii sale, ci ca asta il deranjeaza din ce in ce mai putin." (Textul integral in Adevarul literar si artistic)