Viaţa, o cutie cu păpuşi

Ilustraţie din volumul publicat de Editura Adevărul

Volumul II al romanului „Bâlciul deşertăciunilor“ va fi distribuit împreună cu „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. Vieţile personajelor principale după terminarea războaielor napoleoniene formează substanţa celei de a doua părţi a romanului semnat de William Makepeace Thackeray.

Încercările prin care trece fiecare erou al cărţii, de la disperare la descoperirea fericirii, înconjoară tribulaţiile personajului principal, Becky Sharp, care reuşeşte să-şi creeze o situaţie acceptabilă din punct de vedere material. Călătorind între Londra şi Paris, ea cunoaşte o ascendenţă socială incredibilă, care se va destrăma însă destul de curând.

Autorul urmăreşte în continuare, în paralel, existenţa celor două personaje feminine atât de diferite, inteligenta şi pragmatica Becky Sharp, dispusă la orice compromis pentru a-şi asigura bunăstarea şi poziţia socială, şi blânda şi afectuoasa Amelia, care suportă cu resemnare loviturile sorţii.

Succesul cărţii este asigurat, în mare măsură, de balanţa între bine şi rău, de pedepsirea necinstei şi a lăcomiei şi de recompensarea, de către soartă, a onestităţii şi a iubirii.

Modele din viaţa scriitorului

Critica vremii, atât de favorabilă încât l-a transformat pe scriitor într-o celebritate a epocii, a deplâns totuşi modul pesimist în care autorul a prezentat firea omenească. Thackeray a mărturisit că, în cele mai multe cazuri, oamenii pe care i-a cunoscut dovedeau o „nebunie şi un egoism abominabile".

Slăbiciunile omeneşti îi servesc scriitorului pentru o critică a societăţii în întregul ei, societate pe care o acuză de ipocrizie şi de oportunism. Romanul se încadrează totuşi în ceea ce s-ar putea numi „cronică de moravuri", fără a sugera în niciun fel nevoia de schimbare socială.
De altfel, unele personaje au fost inspirate de apropiaţi ai lui Thackeray. Becky Sharp este modelată după bunica autorului, Harriet Becher, care şi-a părăsit familia pentru un căpitan, iar la scurt timp după moartea acestuia s-a recăsătorit, tot cu un ofiţer, trăind în ultima parte a vieţii la Paris.

Chiar dacă există o componentă critică accentuată a cărţii, Thackeray îşi structurează romanul ca pe o vastă frescă a vieţii cotidiene a epocii respective, fără intenţia moralizatoare declarată.

Mai mult, cartea se termină cu o frază voit generalizatoare, care aminteşte şi de teatrul epocii: „Ah! Vaniras Vanitatum! (Deşertăciunea deşertăciunilor!) Care dintre noi e fericit? Care dintre noi are ce-şi doreşte sau, atunci când are, este oare şi mulţumit? Să închidem, dragii mei, cutia cu păpuşi, căci piesa noastră s-a sfârşit".