Soldatul Švejk revine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul 84 al colecţiei „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“, care va fi distribuit mâine, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei, cuprinde cel de-al doilea volum al capodoperei scriitorului ceh Jaroslav Hašek, „Peripeţiile bravului soldat Švejk în Războiul Mondial“.

Cartea nu trebuie ratată, nu numai pentru a fi pusă alături de primul volum, ci fiindcă este una dintre cele mai reuşite şi populare care s-au scris în secolul trecut.

Unul dintre puţinii autori de literatură umoristică acceptaţi, în cele din urmă, de „marea literatură", Hašek a avut o inspiraţie de geniu în acest roman despre devastatorul conflict mondial care tocmai se încheiase. Din păcate, moartea sa prematură, în 1923, la doar 39 de ani, a lăsat neterminat romanul, care rămâne totuşi excepţional.

Prin cartea despre Švejk - mostră de bază pentru atât de particularul umor cehesc -, Hašek a reuşit atât o profundă satiră a absurdităţii războiului (şi a absurdităţii relaţiilor interumane, în general), cât şi conturarea unui personaj inimitabil, care opune violenţei din jur capcana povestirilor inepuizabile, pe modelul Şeherezadei. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite