Poveştile adolescenţei noastre
0
Din 13 ianuarie, în fiecare miercuri, câte un volum din colecţia Jules Verne va fi distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“ şi suplimentul „Adevărul literar şi artistic“. Cea mai populară serie de romane de aventuri a influenţat literatura ştiinţifico-fantastică şi a stimulat imaginaţia realizatorilor de film încă de la începuturile cinematografiei.
Primele două titluri ale colecţiei - „20.000 de leghe sub mări" şi „Insula misterioasă" (volumul I) vor fi distribuite gratuit la 13, respectiv 20 ianuarie, într-un tiraj special de 300.000 de exemplare, pentru fiecare titlu, tuturor cititorilor şi abonaţilor ziarului „Adevărul". Începând cu 27 ianuarie, data la care va apărea volumul al doilea din „Insula misterioasă", preţul unui exemplar va fi de 10,99 lei.
Nostalgicii ediţiei anterioare a colecţiei vor avea un motiv în plus de bucurie. Fiecare exemplar al noii colecţii va respecta grafica şi aspectul ediţiei originale de acum 30 de ani. În plus, de data aceasta coperta cartonată este făcută dintr-un material mult mai rezistent.
Volumele din colecţia tipărită de Editura „Adevărul" vor include mai multe imagini preluate din prima ediţie franceză decât au fost incluse în ediţia de acum 30 de ani.
Cele 40 de volume ale seriei constituie împreună un veritabil obiect de colecţie, reunind probabil cele mai renumite şi îndrăgite naraţiuni de aventuri scrise în literatura modernă.

Odiseea Jules Verne în cinematografie
Romanele scriitorului francez au suscitat interesul realizatorilor de film încă din perioada cea mai timpurie a cinematografului. Georges Méliès, primul realizator de ficţiuni, pasionat de naraţiuni fantastice şi un inventator precoce al efectelor speciale, nu avea cum să nu fie interesat de fabuloasele poveşti inventate de Verne. Méliès realizează, în 1907, prima adaptare după un roman de JulesVerne - un film mut intitulat „20 000 lieues sous les mers" („20 000 de leghe sub mări").
În 1954, studiourile Walt Disney produc o adaptare a aceluiaşi roman care era de asemenea primul film de science fiction din istoria acestei case de producţii care a făcut istorie. „20 000 Leagues Under the Sea" a mai fost şi singurul film SF produs vreodată de însuşi Walt Disney.
Pelicula reunea o distribuţie excepţională, avându-i pe Kirk Douglas în rolul lui Ned Land, pe James Mason în rolul căpitanului Nemo şi pe legendarul Peter Lorre în rolul lui Conseil. Doi ani mai târziu, United Artists producea o adaptare a fascinantului roman „Ocolul pământului în 80 de zile", producţie ce a primit, din opt nominalizări, cinci premii Oscar, printre care premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu şi cea mai bună imagine.
Se spune că filmul a fost primul în care au fost introduse apariţii „cameo" - roluri scurte interpretate de actori de renume mondial. În „Around the World in 80 Days" apar, printre alţii, Frank Sinatra, Marlene Dietrich şi Buster Keaton.
Poate la fel de populară, dar mult mai apropiată zilelor noastre, este adaptarea aceluiaşi roman sub formă de miniserie TV cu Pierce Brosnan în rolul lui Phileas Fogg şi Peter Ustinov în rolul detectivului Fix.
De la film mut la 3D
Era 3D a cinematografiei nu avea cum să îl ocolească pe Jules Verne. Cea mai recentă ecranizare a unui roman scris de renumitul francez este producţia „Journey to the Center of the Earth" (2008, Călătorie spre centrul Pământului) cu Brendan Fraser în rolul profesorului Trevor Anderson.
Filmul transpune acţiunea romanului în zilele noastre şi a fost realizat pentru a fi proiectat cu ajutorul tehnlogiei RealD Cinema, destinată vizionării 3D. Filmul a primit cronici împărţite.
În timp ce criticul de film Roger Ebert vorbeşte despre „un film relativ slab, dar care va fi iubit de toţi puştii de 8 ani", publicaţia new-yorkeză „Variety" afirmă că regizorul Eric Brevig „valorifică în mod inteligent romanul scris de Jules Verne în 1864 şi fantasticul ţinut subteran de basm în care se desfăşoară acţiunea acestuia".
Primele cinci volume
13 ianuarie „20.000 de leghe sub mări "(gratuit)
20 ianuarie „Insula misterioasă", volumul I (gratuit)
27 ianuarie „Insula misterioasă", volumul II (10,99 lei)
3 februarie „Steaua Sudului" (10,99 lei)
10 februarie „Căpitanul Hatteras" (10,99 lei)