Mîşkin, un Iisus din St. Petersburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MIERCURI, 27 IULIE Cel de-al doilea volum al romanului „Idiotul“, de F.M. Dostoievski, va fi distribuit împreună cu „Adevărul“, la preţul de 14,99 lei. Prin „idioţenia“, generozitatea şi inocenţa prinţului Mîşkin, Dostoievski a creat o figură de tip christic, care repetă traseul pământean al lui Iisus.

Opera lui Dostoievski nu a dus lipsă de ecranizări cinematografice, iar „Idiotul", unul dintre romanele de prim rang ale marelui autor rus, nu face excepţie. Cele mai remarcabile adaptări filmice ale acestei capodopere a literaturii universale sunt: „L'idiot" (Franţa, 1946), regia Georges Lampin, cu Gérard Philipe în rolul prinţului Mîşkin, versiunea marelui regizor japonez Akira Kurosawa din 1951 (cu Toshiro Mifune şi Masayuki Mori în rolul „idiotului") şi cea sovietică, din 1958, regizată de Ivan Pîrîev.

Dragoste nepotrivită

Întors în ţară după un tratament în Elveţia, prinţul Mîşkin îl cunoaşte pe Rogojin. Acesta îi vorbeşte despre viitoarea lui soţie, Nastasia Filipovna. Ulterior, Mîşkin se îndrăgosteşte de Nasta­sia. Rivalitatea dintre cei doi bărbaţi şi dualitatea sentimentelor eroinei dau naştere unor momente tensionate. Forţa romanului stă, ca, de altfel, întotdeauna la scriitorul Feodor Mihailovici Dostoievski, în construcţia epică şi în psihologia personajelor. Eroii sunt marcaţi de sentimentul tragicului şi de nevoia introspecţiei.

Un personaj sublim

Prinţul Mîşkin este, prin blândeţea lui şi prin iubire, un personaj sublim, întruchipând idealul creştin al fiinţei umane. Ion Vianu scria despre sentimentele lui, la sfârşitul lecturii: „De unde îmi venea acel sentiment de linişte, de acceptare şi, în acelaşi timp, de înălţare pe care oroarea momentului, departe de a-l exclude, îl confirma? Sfârşitul «Idiotului», imaginea puternică a milei active christice, a dedicării totale omului viu îmi pricinuiseră acel fior înălţător". 

image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite