În lumea reptilelor şi a amfibienilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Al patrulea volum din colecţia Disney
Al patrulea volum din colecţia Disney

Al patrulea volum din colecţia Disney „Prima mea Enciclopedie cu Winnie Ursuleţul şi prietenii săi" va fi vândut împreună cu ziarul „Adevărul", la preţul de 11,99 lei.

Cu ajutorul ursuleţului Winnie şi al prietenilor săi, copiii vor descoperi alte două lumi fascinante: cea a reptilelor şi cea a amfibienilor.

Astfel, cei mici vor afla că toate reptilele au sânge rece, corpurile lor având aceeaşi temperatură ca mediul înconjurător, că toate reptilele au pielea uscată, acoperită cu solzi tari. Există aproximativ 3.000 de specii de şerpi, dintre care 400 sunt veninoase (şarpele cu clopoţei, cobra sau vipera).

Despre cameleoni şi şerpi

Al patrulea volum din colecţia „Prima mea Enciclopedie cu Winnie Ursuleţul şi prietenii săi", „Reptile şi amfibieni", mai oferă informaţii despre unele specii de broaşte care dorm toată iarna, despre crocodili, care au între 60 şi 80 de dinţi, adică de două ori mai mulţi faţă de om, şi despre cameleoni, care sunt animale singuratice.

Cangurul Ruf învaţă de la mama sa că ţestoasele nu au dinţi, ele folosindu-şi ciocul ascuţit pentru a-şi tăia hrana, că şerpii nu au urechi şi că există o specie de şopârle cu „fular" la gât, un fel de pliu pe care vietatea şi-l umflă atunci când îi este frică. Tot Winnie le dezvăluie celor mici că salamandra este un amfibian cu multe culori şi că în lume există aproximativ 4.000 de specii de broaşte.

Tigrilă este cel care le spune copiilor că cea mai grea broască ţestoasă cântăreşte 700 de kilograme, are o lungime de până la 3 metri şi poate înota cu viteza unui atlet.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite