Adevarul.ro

Ştefan Andrei, fost ministru de Externe povesteşte cum a mijlocit Nicolae Ceauşescu mari relaţii conflictuale ale epocii, precum cele dintre Israel şi lumea arabă.

În volumul „Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli, Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea" pus astăzi în vânzare cu ziarul „Adevărul" sunt dezlegate noduri ale politicii externe româneşti. Între interesele Israelului şi resursele ţărilor arabe, Ceauşescu a adoptat o poziţie diferită de cea sovietică.

„Planul strategic al sovieticilor era să-şi extindă dominaţia în Orientul Mijlociu asupra ţărilor arabe, dezvăluie Ştefan Andrei secrete ascunse în epocă. Începuseră cu Egiptul. Aveau acolo, pe vremea lui Nasser, consilieri care hotărau ce să facă egipte­nii. Sovieticii aveau influenţă foarte mare şi în Siria. Iar Ceauşescu i-a spus lui Sadat, în aprilie 1972, că soluţia radicală pentru îmbunătăţirea relaţiilor sale şi libertate în negocieri este să se despovăreze de consilierii sovietici".

Experţi în prospecţii şi utilaj petrolier

Primul pas diferit de sovietici a fost însă poziţia după „războiul de şase zile" din 1967. Ştefan Andrei a aflat de la translatorul de limbă rusă ce era în subordinea sa, despre presiunile făcute de Tito la Moscova, pentru a fi sprijinit Nasser.

„Când Tito şi-a făcut pro­punerea, Ceauşescu s-a îndreptat spre Maurer şi i-a spus: «Noi nu rupem relaţiile cu Israelul», povesteşte Ştefan Andrei. Şi au anun­ţat acest lucru în comunicat. Toţi ceilalţi le-au rupt.  Această poziţie a avut un ecou nefavorabil în multe ţări arabe pentru România. În schimb, a avut un ecou extraordinar pentru Occident, America, Israel".

În antamarea relaţiilor cu ţările arabe, românii au avut un mare atu în zonă - industria petrolieră.  În anii 1960-1980, România a fost pe locul doi în lume la exportul pentru utilaj de foraj şi rafinării şi pe locul trei la producţia echipamentelor în branşă. „Dar relaţiile noastre cu ţările arabe au cunoscut cea mai puternică dezvoltare mai ales prin faptul că România n-a mai făcut comerţ, ci a realizat obiective foarte importante. În Libia lucrau în anii 1980 circa 11.000 de români.

Rafinării în Iordania şi în Siria, uzine chimice, fabrici de ciment, irigaţii, porturi maritime, exploatări piscicole... Din punct de vedere politic trebuie spus că, până la urmă, noi jucam foarte mult cartea palestiniană, care era numitorul comun al ţărilor arabe. Legătura noastră specială cu Arafat, cu OEP, cu organizaţiile palestiniene, a fost vector foarte important în relaţiile noastre cu ţările arabe. Iar când avea loc o răcire a relaţiilor României cu una dintre ţările arabe, OEP ne ajuta foarte mult. Arafat mergea şi ne apăra cauza".

Întâlniri esenţiale

Prima întâlnire din­tre Arafat şi Ceauşescu a avut loc la Cairo, în aprilie 1972, organizată de Ştefan Andrei. Urmărind calendarul primirilor şi vizitelor lui Ceauşescu în străinătate reiese că acesta se întâlnea şi cu liderii iordanian, algerian, libian, tunisian, sirian şi irakian. „Cât interes pentru conciliere şi cât pentru resursele şi pieţele lumii arabe?" - l-am întrebat pe Ştefan Andrei.

„Problema este că nu au fost numai comerciale relaţiile cu ei, mi-a răspuns interlocutorul. Întotdeauna, noi am avut în vedere că există o mare comunitate de români în Israel şi nu ne era indiferentă soarta acestora în condiţiile unui război între Israel şi ţările arabe. În al doilea rând, am considerat că ţările arabe sunt unite prin faptul că sunt dezunite. Acesta e specificul lumii ara­be. Şi că singurul punct de reazem în care toţi arabii, într-o formă sau alta, îşi exprimă solidaritatea, sunt palestinienii. Care sunt consideraţi, de toţi ceilalţi, ca arabi prigoniţi, persecutaţi...".

Sunt multe momentele istorice în care Ştefan Andrei a fost în prima linie, alături de Ceauşescu. „În 1977, a venit la noi şi Arafat, iar Ceauşescu l-a asigurat că Begin doreşte o discuţie, relatează el. Ariel Sharon a confirmat, de asemenea, rolul deter­minant al insistenţelor lui Ceauşescu în înţelegerile dintre ei. În timpul vizitei sale din 1978, Carter a sub­liniat că, mai mult decât oricare lider, Ceauşescu a fost cel responsabil de vizita istorică a preşedintelui Sadat al Egiptului la Ierusalim. E cuvântare publică.

Au continuat aceste eforturi, iar procesul a dus la semna­rea acordului de pace în Orientul Mijlociu. A apărut cartea ambasadorului israelian la Bucureşti, din care am citat şi eu, şi care arată că în perioada aceasta, în 1978, au fost de patru ori mesageri români acolo. De două ori a fost Ion Stoian şi de două ori Constantin Mitea, cu mesaje. Iar după aceasta îl informam pe Arafat. De aici s-a ajuns la acordul dintre Ariel Sharon şi Arafat. Noi am fost cei care l-am convins pe Begin să accepte întâlnirea cu Sadat, l-am pus pe Sadat să meargă să se întâlnească cu Begin şi de aici au ajuns la acordurile de la Camp David".

"Legătura noastră specială cu Arafat, cu OEP, cu organizaţiile palestiniene, a fost vector foarte important în relaţiile noastre cu ţările arabe."

Ştefan Andrei

ministru de Externe

Nobelul pentru Pace

Ştefan Andrei dezminte informaţiile conform cărora Nicolae Ceauşescu ar fi pus în funcţiune strategii şi resurse pentru a primi obţinerea Nobelulului pentru Pace. „Niciodată n-am vorbit cu el chestia asta, mi-a declarat Ştefan Andrei. Niciodată nu l-am văzut interesat de Premiul Nobel. Au fost alţii care au zis că ar trebui să-l merite Ceauşescu. După întâlnirea lui Sadat (foto) cu Begin la Camp David, în prezen­ţa lui Carter, care a dus la pacea între Israel şi Egipt, Sadat i-a spus lui Ceauşescu că ar fi trebuit să pri­mească şi el Premiul Nobel. A spus-o de faţă cu mine: «Eu am luat Premiul Nobel pentru Pace, iar dumnea­voastră care aţi fost la capătul celălalt, nu»". „Am destule decoraţii", i-a răspuns însă Ceauşescu.