Capodoperele lui Mihai Eminescu

JOI, 6 IANUARIE Volumul „Poezii“ va fi distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 12,99 lei. În volum se găsesc, printre altele, poezii precum „Epigonii“, „Venere şi Madonă“, „Mortua est!“, „Sara pe deal“, Scrisorile, „Glossă“, „Criticilor mei“.

Editura Adevărul Holding retipăreşte „Poezii", de Mihai Eminescu, ediţie îngrijită de Garabet Ibrăileanu, cu ilustraţii semnate A. Brătescu-Voineşti. Ediţia, de lux, la care istoricul şi criticul literar Garabet Ibrăileanu începuse să lucreze încă din 1929, a fost tipărită în iunie 1941 (la cinci ani de la moartea acestuia, în 1936), într-un tiraj de 2.000 de exemplare, pe hârtie Canadian chamoix.

De ce volumul a apărut abia în 1941, la cinci ani de la moartea lui Ibrăileanu, e greu de spus astăzi, dar este de remarcat că ediţia de lux a poeziilor lui Eminescu a putut vedea lumina tiparului în iunie 1941, adică în acele momente de răscruce în care România intra în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ar mai fi de semnalat lipsa, din ediţia îngrijită de Garabet Ibrăileanu, a poeziei „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", versuri pe care Editura Adevărul Holding şi-a permis să le includă la finalul volumului retipărit azi, când ne războim doar cu criza economică.

Familie numeroasă

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850. Era al şaptelea dintre cei 11 copii ai lui Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi ai Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Copilăria şi-a petrecut-o la Botoşani şi Ipoteşti. 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. A studiat la Viena şi a fost prieten cu Ion Creangă.

Înger de pază

Cînd sufletu-mi noaptea veghea în estază,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Încins cu o haină de umbre şi raze,
C'asupră-mi c'un zîmbet aripile-a 'ntins;
Dar cum te văzui într'o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor şi de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ţi învins.
Eşti demon, copilă, că numai c'o zare
Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare
Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să sboare,
El, veghea mea sfîntă, amicul fidel?
Ori poate!...
O 'nchide lungi
genele tale,
Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale -
Căci tu... tu eşti el.

Noaptea...

Noaptea potolit şi vînăt arde focul în cămin.
Dintr'un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,
Păn' ce mintea îmi adoarme, păn' ce genele-mi clipesc;
Lumînarea-i stînsă 'n casă... somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin întuneric te apropii surîzîndă,
Albă ca zăpada iernii, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară
Gîtul... iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă.
Cu-ale tale braţe albe, moi, rotunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul
ţi-l culci;
Şi-apoi ca din vis trezită cu mînuţe albe, dulci
De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele 'ntr'o parte.
Netezeşti încet şi leneş fruntea mea cea liniştită
Şi gîndind că dorm, şireato, apeşi gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închişi ca somnul, şi pe frunte-mi în mijloc,
Şi surîzi, cum rîde visul într'o inimă 'ndrăgită.
O! desmiardă, păn' ce fruntea-mi este netedă şi lină,
O! desmiardă, păn' eşti jună ca lumina cea din soare,
Păn' eşti clară ca o rouă, păn' eşti dulce ca o floare,
Păn' nu-i faţa mea sbîrcită, păn' nu-i inima bătrînă.