Călătorie în „Ţara Piramidelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al 17-lea volum din colecţia National Geographic Traveler apare vinerea viitoare, 2 iulie, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 13,99 lei. Cartea de 385 de pagini prezintă informaţii despre Egipt, cea mai veche destinaţie turistică din lume, ţara cu o civilizaţie de peste patru milenii şi jumătate.

Celebru pentru piramide şi faraoni, pentru cultura mumiilor, temple, manuscrise, papirus, dar şi pentru dinastiile care se întind pe veacuri întregi, Egiptul nu înseamnă doar trecut şi istorie: măreţia sa aparte atrage turiştii şi prin splendidele staţiuni aşezate de-a lungul Mării Roşii.

Într-una dintre scrierile sale de călătorie, istoricul grec Herodot, considerat „primul ghid turistic din Egipt", scria că „nicăieri nu sunt atât de multe lucruri minunate şi în lumea toată nu se mai găsesc aşa de multe lucruri de nespusă măreţie".

Deşi ţara are o suprafaţă uriaşă, toate mileniile de civilizaţie egipteană se află pe Valea Nilului. O expediţie militară soldată cu un eşec, condusă de generalul francez Bonaparte, în 1798, a fost cea care a trezit interesul pentru Egipt. De atunci, „egiptomania" a cuprins şi Europa, şi America.

Cairo, prima destinaţie

Înainte de a porni călătoria prin ţară nu trebuie ratată capitala Cairo, oraş cu numeroase situri istorice. Aici, Piramidele din Gizeh şi Sfinxul sunt destinaţia obligatorie pentru orice vizitator. Marea Piramidă a lui Keops este singurul monument rămas din cele şapte minuni ale lumii antice. Apoi, la câţiva kilometri la sud, în localitatea Saqqara, se află Piramida în Trepte din Djoser şi o mulţime de obiecte descoperite în Vechiul Regat prin săpături arheologice.

Vizita la Cairo poate include şi o plimbare pe străzile medievale ale capitalei Egiptului, oraş aflat sub influenţă islamică, şi prin uriaşul bazar Khan al-Khalili. Nu trebuie ratat Muzeul Egiptean din Piaţa Tahrir, unde, la etaj, poate fi admirată Colecţia Tutankhamon din Sala Mumiilor, pentru care se plăteşte bilet separat faţă de cel pentru intrarea în muzeu. Potrivit ONU, Cairo este cea mai populată zonă urbană din lume, numărul locuitorilor situându-se între 13 şi 17 milioane.

Călătoria poate fi continuată în Luxor, la peste 700 de kilometri sud de Cairo, unde aveţi de vizitat Templul din Luxor, situat în centru, vizavi de promenada de lângă Nil. Complexul de temple de la Karnak şi mormintele din Valea Regilor sunt popasuri obligatorii când vizitaţi Egiptul.

Cele mai bune perioade pentru călătorie

Egiptul este o destinaţie turistică pe tot parcursul anului, dar noiembrie-ianuarie este sezonul turistic de vârf. Primăvara şi toamna sunt cele mai potrivite perioade, deşi primăvara puteţi întâlni „khamsin", vânturile fierbinţi, aducătoare de nisip, venite din Sudan. Sunt de evitat călătoriile în iunie, în iulie sau în august, pentru că vara este caniculă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite