„Adevărul“ vă invită la Operă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziarul va fi însoţit, în fiecare vineri, de un pachet care conţine  o carte, un CD şi un DVD cu cele mai mari spectacole de operă. Capodopera lui Bizet, „Carmen“, prima dintre cele 15 opere din colecţie, va fi distribuită gratuit vineri. Preţul celorlalte 14 volume va fi de 19,99 lei fiecare.

După „Carmen", primul pachet distribuit, vineri, gratuit, împreună cu ziarul „Adevărul", printre titlurile care vor apărea până la 24 decembrie în noua colecţie „Mari spectacole de operă" se numără: „La Traviata", „Madama Butterfly", „Nunta lui Figaro", „Lucia di Lammermoor", „Bărbierul din Sevilla", „Flautul fermecat" sau „Aida". Timp de 15 săptămâni, ziarul vă oferă, în fiecare vineri, un pachet editat în premieră în România, care conţine o carte, un CD şi un DVD cu interpretări de excepţie ale marilor opere ale lumii.

Autorii libretului operei „Carmen", Henri Meilhac şi Ludovic Halévy, au creat după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée o acţiune simplă, dar au dat lovitura în portretizarea personajului principal. Focoasa Carmen, care-l seduce pe José, dar îl preferă pe Escamillo, nu are nici titluri, nici averi, însă spune liber ceea ce gândeşte şi mai ales îşi reclamă făţis drepturile. Frumoasa ţigancă cucereşte prin temperamentul ei vulcanic, subjugându-şi bărbaţii şi trecând cu graţie peste cadavre. Nimeni şi nimic nu o poate opri pe Carmen în a-şi atinge ţelurile.

Menuhin şi Mehta, dirijori

Pachetul „Carmen", care va fi distribuit gratuit vineri, include pe CD opera interpretată de Orchestra şi Corul Wiener Staatsoper, dirijată de faimosul Herbert von Karajan, o înregistrare de 74 de minute, de la Viena, din 1954. DVD-ul, subtitrat în limba română, prezintă o înregistrare de 164 de minute din anul 1991, de la Covent Garden din Londra, cu Orchestra şi Corul Royal Opera House, dirijată de celebrul Zubin Mehta. Rolurile principale în versiunea de pe DVD sunt interpretate de mezzosoprana Maria Ewing, soprana româncă Leontina Văduva, tenorul Luis Lima şi baritonul Gino Quilico.

Carte, DVD şi CD

Fiecare dintre cele 15 cărţi care însoţesc CD-urile şi DVD-urile sunt editate într-o formă grafică excepţională, fiind ilustrate cu imagini ale interpreţilor. Cărţile prezintă succint viaţa autorului operei, povestea compoziţiei şi a reprezentaţiilor conţinute pe CD şi DVD.

image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite