„Adevărul“ vă aduce „Apariţia dinozaurilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manfred, celebrul mamut, într-o secvenţă din „Apariţia dinozaurilor“
Manfred, celebrul mamut, într-o secvenţă din „Apariţia dinozaurilor“

MIERCURI, 3 noiembrie Ultimul DVD din colecţia „Epoca de Gheaţă“, celebra trilogie a epocii glaciare, apare împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 11,99 lei. Începând de astăzi şi până vineri, „Adevărul“ vă oferă împreună cu ziarul câte un produs deosebit: azi, un nou DVD cu Stan şi Bran, iar mâine, în colecţia Disney Clasic, „Ratatouille“.

Miercuri apare ultimul DVD din seria „Epoca de Gheaţă", intitulat „Apariţia dinozaurilor". În ultima parte a trilogiei animate a epocii glaciare, aventurile celor trei prieteni - Sid, leneşul simpatic şi vorbăreţ, Manfred, mamutul pe cât de mare, pe atât de sensibil şi Diego, tigrul fioros, cu colţi ascuţiţi - continuă, de această dată, în mijlocul unei lumi care părea dispărută: lumea dinozaurilor. În timp ce Manfred şi Ellie, soţia sa, aşteaptă naşterea primului lor pui, Sid încearcă să-şi creeze propria familie. Soluţia lui nu este însă una tocmai inspirată: el decide să fure nişte ouă de
dinozaur.

Astfel, se vede prins într-o aventură plină de pericole, în care îl vor urma Manfred şi Diego, în încercarea de a-l salva şi de a îmblânzi furia mamei-dinozaur. Sid, Manfred şi Diego ajung astfel pe un tărâm până atunci necunoscut, deopotrivă fascinant şi înfricoşător, un loc unde dinozaurii se simt acasă şi pe care îl protejează de intruşi.

Goana după iubire

După numeroase peripeţii, cei trei reuşesc să scape din lumea dinozaurilor, morala fiind că dragostea dăinuie. Până şi veveriţa Scrat, ale cărei încercări de a pune mâna pe mult-râvnita ghindă nu se opresc nici acum, îşi găseşte jumătatea. Trilogia are vocile actorilor Ray Romano, John Leguizamo şi Josh Peck, iar în „Apariţia dinozaurilor", celebra Queen Latifah este vocea personajului Ellie, soţia mamutului Manfred.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite