Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

„Adevărul“ relansează Colecţia Jules Verne

3 ianuarie 2010, 16:06 |  Autor: Dan Boicea  | 

Cuvinte cheie: Colecţia Jules Verne, 20.000 de leghe sub mări, Insula misterioasă,

Ilustraţie din volumul „20.000 de leghe sub mări“

Ilustraţie din volumul „20.000 de leghe sub mări“

 

Din 13 ianuarie 2010, ziarul „Adevărul“ va fi însoţit, miercurea, de câte un volum din cea mai iubită colecţie de romane de aventuri. Primele două titluri, „20.000 de leghe sub mări“ şi „Insula misterioasă“ (volumul I), vor fi distribuite gratuit, împreună cu ziarul „Adevărul“ şi „Adevărul Literar şi Artistic“.

Volumele, programate să apară la 13 ianuarie 2010 şi la 20 ianuarie 2010, vor fi distribuite, fiecare, într-un tiraj special, de 300.000 de exemplare, tuturor cititorilor şi abonaţilor ziarului „Adevărul".

Începând cu 27 ianuarie, ziua în care va apărea volumul al doilea din „Insula misterioasă", preţul unui exemplar va fi de 10,99 lei.

Cele 40 de volume semnate de Jules Verne reprezintă un prilej de sărbătoare pentru toţi cei care au crescut cu poveştile uluitoare inventate de celebrul scriitor francez. Cei deja obişnuiţi cu stilul de mare narator al acestuia vor reface traseul spre centrul Pământului, vor călători în adâncuri, în submarinul căpitanului Nemo, sau se vor aventura pe o insulă plină de mistere.

Colecţia va apărea în condiţii grafice de excepţie. Fiecare exemplar va avea coperta cartonată, hârtie cu rezistenţă sporită şi va respecta grafica şi aspectul ediţiei originale, de acum 30 de ani.

Volumele tipărite de Editura „Adevărul" vor conţine mai multe ilustraţii preluate din prima ediţie franceză decât au fost incluse în ediţia de acum 30 de ani. Toţi cei care au vrut să calce pe urmele personajelor lui Jules Verne, dar nu au reuşit să facă rost de toate cărţile din colecţie vor reuşi acum să-şi îndeplinească visul din adolescenţă şi să aibă seria completă.

Scrierile francezului au anticipat viitorul

Jules Verne s-a născut la 8 februarie 1828, în Nantes, Franţa (decedat la 24 martie 1905). A studiat Dreptul şi a scris piese de teatru şi poveşti, înainte ca succesul romanului „Cinci săptămâni în balon" (1863) să-l încurajeze să continue seria romanelor de aventuri.

Cele mai cunoscute scrieri, care au anticipat de multe ori realizări tehnologice ale secolului XX, sunt „O călătorie spre centrul Pământului" (1864), „De la Pământ la Lună" (1865), „20.000 de leghe sub mări" (1869-1870), „Ocolul Pământului în optzeci de zile" (1873) precum şi „Insula misterioasă" (1874). Operele lui Verne au influenţat întreaga evoluţie a literaturii ştiinţifico-fantastice de mai târziu.

Primele cinci volume din colecţie

- 13 ianuarie 2010 20.000 de leghe sub mări (gratuit)
- 20 ianuarie Insula misterioasă, vol. I (gratuit)
- 27 ianuarie Insula misterioasă, vol. II (10,99 lei)
- 3 februarie Steaua Sudului (10,99 lei)
- 10 februarie Căpitanul Hatteras (10,99 lei)


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ion M. Ioniţă

    Traian Băsescu a avut de ales între două căi. Fie accepta alegeri anticipate şi cerea tuturor partidelor parlamentare să stea la masa negocierilor pentru a găsi formula organizării scrutinului astfel încât să nu existe suspiciuni de fraudă, fie forţa constituirea unui nou guvern al aceleiaşi coaliţii PDL-UDMR-UNPR. Continuare

    Marea coafare

    Ion M. Ionita

    Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.

    Jos Băsescu!

    Florin Iaru

    Opoziţia ne anunţă că, imediat ce va cuceri reduta Parlamentului, va purcede la demiterea preşedintelui. O fi înţelept?

    Sforăitul suspect al domnului Crin

    Grigore Cartianu

    Abia ce-a fost anunţat numele noului prim-ministru, că propagandiştii USL - parlamentari, analişti, chibiţi - au şi tăbărât să-l hăcuiască, să-l demoleze, să-l cufunde în tradiţionalul rahat mediatic.

    Câte s-au spus despre Boc

    Mircea Vasilescu

    ,De la „incompetenţă" până la „curaj politic", asupra fostului premier a plouat cu caracterizări. Se înţelege ceva din ele?

    Pâlnia şi Predoiu

    Sabin Orcan

    Din păcate, calităţile dlui Predoiu nu sunt printre cele mai căutate pe malurile Dâmboviţei.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole