„Iubirea care mişcă sori şi stele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În al doilea volum din „Divina Comedie”, care va fi distribuit împreună cu „Adevărul” săptămâna viitoare, la preţul de 10, 99 lei, este descris zborul lui Beatrice, în Paradis.

Capodoperă a literaturii universale, scrierea cea mai importantă a lui Dante Alighieri rămâne „Divina comedie", poem alegoric alcătuit din trei părţi: „Infernul", „Purgatoriul" şi „Paradisul".

Volumul al doilea din „Divina Comedie", pe care „Adevărul" îl distribuie joia următoare, la 6 mai, continuă cu „Purgatoriul" şi cu „Paradisul", în traducerea lui George Coşbuc.

În operă este descrisă o călătorie imaginară, în care poetul se întâlneşte cu personaje mitologice, istorice sau contemporane lui. Dante este călăuzit prin Infern şi Purgatoriu de către poetul Virgiliu, simbol al înţelepciunii, iar Beatrice - fiinţa pe care a adorat-o - îl ajută să identifice calea spre Paradis.

Personaj emblematic al literaturii, Beatrice îl conduce pe Dante printre sferele planetare, zburând, într-o stare de beatitudine, deasupra stelelor. Astfel, cântul 33 din „Paradisul", cu care se termină al doilea volum din „Divina Comedie", vorbeşte despre „iubirea care mişcă sori şi stele", iar personajele au perspectiva măreţiei lui Dumnezeu.

Dramatizare a teologiei creştine medievale, „Divina comedie" este o sinteză a opiniilor filosofice, ştiinţifice şi politice ale lui Dante, interpretate literar, alegoric, moral şi mistic.

Primele două părţi ale „Divinei comedii" erau cunoscute din 1319, iar „Paradisul" a fost completat în 1321. Fiecare secţiune din al doilea volum cuprinde câte 33 de cântece, poemul fiind scris în „terţete". Ultimele 13 cântece din „Paradis" au fost publicate după moartea lui Dante, petrecută la 14 septembrie 1321, în Ravenna.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite