"In cautarea Potirului" - un motiv de a alege sa fiti "medievali"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sighisoara va va astepta si anul acesta, intre 25 si 27 iulie, sa ii treceti portile, pentru a va bucura de arta medievala. Organizatorii festivalului de anul acesta au anuntat ca vom avea parte de

Sighisoara va va astepta si anul acesta, intre 25 si 27 iulie, sa ii treceti portile, pentru a va bucura de arta medievala. Organizatorii festivalului de anul acesta au anuntat ca vom avea parte de multe surprize, spera ei placute, care vor avea darul sa transforme cele doua zile in "festin" medieval in cel mai pur sens al cuvantului. Astfel, cel mai "modern" gen muzical acceptat va fi folk-ul, celelalte genuri muzicale care puteau fi auzite anii trecuti nu-i vor tulbura pe cei ce vor vrea sa se simta cu adevarat ca in Evul Mediu. Nici vanzatorii ambulanti nu vor mai fi lasati sa impanzeasca strazile dupa bunul lor plac, ci vor fi admisi numai dupa o preselectie atenta. Muzica veche, in spatii deschise si inchise, spectacole de teatru, care vor avea ca unica tema Decameronul, dans, ce se va prelungi si in randul spectatorilor, prin animatie, mestesuguri (vor fi organizate, langa scenele pe care se desfasoara spectacolele, mici ateliere, cel mai interesant anuntandu-se atelierul de gravura), diverse concursuri cu premii sunt momentele de atractie pe care vi le pregateste Sighisoara. Din acest an, Festivalul de Arta Medievala va avea si un simbol: Potirul Sighisoarei. "In cautarea Potirului" va fi laitmotivul care va oferi continuitatea editiilor. Fiecare dintre castigatori va fi amintit in cetate, potirul ramanand, de la an la an, in muzeul din Sighisoara, alaturi de lista celor care au reusit sa il gaseasca. Asa ca pregatiti-va costumele de epoca, inarmati-va nu cu sabii si buzdugane, ci cu buna dispozitie si inspiratie, pentru a gasi Potirul si faceti-va rezervari din timp, daca nu vreti sa dormiti in cort, pentru ca, din experienta anilor trecuti, numarul mediu de "medievali pentru un week-end" a fost intre 35.000 si 40.000. Daca vreti sa aflati mai multe si despre istoria Potirului si despre festival, puteti vizita in curand pagina de web: www.sighisoaramedieval.ro.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite