Actriţa Maia Morgenstern: „Mi-am deschis ochii şi sufletul în Teatrul Evreiesc“

Maia Morgestern, în biroul ei de la Teatrul Evreiesc    FOTO: Eduard Enea

Actriţa Maia Morgenstern, care a debutat în Teatrul Evreiesc de Stat şi a revenit în această insituţie în poziţia de director interimar, spune că, pentru ea, căutarea în teatru este esenţială, comparând-o cu cea din jocul inocent al unui copil.

Peste două luni, chiar pe 1 mai, va împlini 51 de ani, însă e mai tânără ca niciodată şi are o formă fizică de invidiat. Am aşteptat-o pe Maia Morgenstern o jumătate de oră într-o dimineaţă, în biroul ei de la Teatrul Evreiesc de Stat, pentru că se afla la ora 9.00 în sala de gimnastică a teatrului. Prin birou se plimba agale un yorkshire, despre care am aflat că trebuia să joace în reprezentaţia din acea seară. Actriţa ne-a povestit că e câinele fetiţelor ei, devenit parte din distribuţia spectacolului „Parchează maşina la Harvard!“, alături de „bunica“ sa. „Mamele lui, fetiţele mele, sunt ocupate, avem simulări, capacităţi, examene, aşa că eu, bunica lui, vin la teatru cu căţelul. Într-o scenă din spectacol trebuia să apară un căţel, aşa că el a fost alesul. Am fost şi în turneu la Galaţi împreună. Nu cred că e un yorkshire pur, dar îl iubim enorm, e corcitura noastră frumoasă“, povesteşte actriţa.

Maia Morgenstern a venit îmbrăcată la interviu în ţinuta sport, s-a schimbat cu o viteză uluitoare şi s-a aşezat la biroul său managerial. În timpul interviului a devenit de nerecunoscut: s-a machiat, şi-a schimbat lookul, postura şi atitudinea. Când îşi dădea
cu fard pe faţă, mi-a spus că inspiraţia şi talentul neasortate cu rigoarea şi cu disciplina sunt doar poveşti ale artiştilor cărora le place să pară neînţeleşi.

În 2012 a acceptat o nouă provocare: a devenit directorul interimar al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. A iniţiat după-amiezi literare, a deschis uşile teatrului, făcând o invitaţie la lectură într-o epocă a internetului. În februarie, a reluat campania „Îndrăgosteşte-te de teatru“,  în care cu un singur bilet pot veni la teatru două persoane. De Sărbătoarea de Sucot (Sărbătoarea Corturilor, care se ţine toamna timp de şapte zile, în amintirea celor patru zeci de ani de pribegie a evreilor în deşert), în faţa teatrului a fost ridicată o colibă simbolică.Totuşi, actriţa-manager spune că nu vrea să transforme teatrul într-o instituţie de cult, ci într-una de cunoaştere a culturii autentice evreieşti.

„Weekend Adevărul“: Cum se împacă latura artistică şi cea de manager? Nu a fost un act de curaj să deveniţi director al Teatrului Evreiesc de Stat?

Maia Morgenstern: Ăsta a fost un act de inconştienţă. (Râde). Trebuie să se împace şi se împacă cele două laturi, pentru că şi în procesul creaţiei se cuvine să fie multă disciplină, să cântăreşti lucrurile cu luciditate şi cu mintea. Aşa cred eu, cel puţin. Inspiraţia, inefabilul, astea au locul lor şi nu se pot defini în arta actorului. Însă sunt, de asemenea, foarte importante meşteşugul, rigoarea, disciplina interioară, felul în care te integrezi într-o echipă şi îţi găseşti măsura justă. Asta ţine de organizarea interioară, de gestionarea propriilor energii, de lărgirea propriilor limite şi, mai ales, de cunoaşterea acestora în primul rând.

Nu credeţi că rigorile şi sarcinile administrative ucid în mare parte actul creativ?

Sigur că e vorba de cu totul alt limbaj. Învăţ o limbă absolut nouă. Faptul că venim şi schimbăm totul din temelii e foarte frumos într-un scenariu ideal. E vorba de o instituţie publică, de o instituţie de stat, nu este o glumă. În realitate, sunt foarte multe legi, foarte multe norme, unele se bat cap în cap şi nu-i niciun secret în asta. De multe ori ne împotmolim într-un soi de birocraţie, totul depinde de buget. Oricum, aşteptăm bugetul pentru 2013: totul e divin, minunat, sublim până când vedem cifrele în care ne putem încadra sau nu.

"SUNT ÎNECATĂ ÎN HÂRTII"

Cum aţi făcut trecerea de la poezia mesajului artistic la limbajul arid al hârtiilor oficiale pe care trebuie să le semnaţi?

Sunt acoperită şi înecată în hârtii şi în decizii de semnat. Nu semnez nimic până nu înţeleg despre ce vorba. Asta ia mult mai mult timp. E un limbaj nou, specializat, însă Codul Muncii ar trebui să-l cunoaştem cu toţii. Nu strică să ştim ce drepturi, ce responsabilităţi, ce îndatoriri avem. Sunt necazuri mari la nivelul ăsta. Avem nişte drepturi de a spune "Nu".

Aţi debutat în Teatrul Evreiesc în anii ’80. Ce înseamnă această întoarcere aici după mai bine de trei decenii?

La Teatrul Evreiesc am început, într-un spectacol în idiş, „Visul unei nopţi de vară“, de Shakespeare, jucam rolul lui Puck. Terminasem liceul în 1980 şi am picat în primul an la facultatea de teatru. Am intrat, ca figurant, în locul colegului meu de atunci, Radu Mihăileanu, regizorul Radu Mihăileanu de acum. Da, se fac 33 de ani de când sunt în Teatrul Evreiesc. Pot să spun că am existat dintotdeauna în Teatrul Evreiesc, nu l-am părăsit niciodată, am deschis ochii şi sufletul aici. Am învăţat meşteşug în Teatrul Evreiesc.

SUSPENDATĂ DIN FUNCŢIA DE ACTRIŢĂ LA TES

Cât va dura perioada de interimat?

Este o perioadă de interimat, înţeleaptă, în care se lămureşte fiecare cu sine, dacă vrea, dacă poate să meargă mai departe. Încerc să înţeleg dacă se cuvine să ocup postul aceasta şi o să mă gândesc dacă voi participa la concursul final.O să fie programat un concurs public. O să am o discuţie cu mine însămi, îmi voi face o evaluare personală, o să mă gândesc dacă asta vreau să fac în continuare.

Mai puteţi juca pe scena teatrului la care sunteţi manager, nu e un conflict de interese?

Am fost suspendată din funcţia de actriţă a teatrului când am fost numită manager. O să pot să juca, însă primul act pe care l-am semnat este că actriţa Maia Morgenstern renunţă la orice pretenţii materiale în ceea ce priveşte colaborările cu producţiile şi spectacolele Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Actriţa Maia Morgenstern poate să negocieze un contract sau o o colaborare pentru un produs cultural. Însă în noua postură ar fi conflicte de interese. Da, ar fi conflict de interese.  Am creat un precedent periculos, dar asta e.

Care e primul vis pe care doriţi să-l împliniţi la Teatrul Evreiesc?

Iubesc acest teatru, îl iubesc, îl iubesc, îl iubesc. Ca orice iubire, e subiectivă.

Am visul, am dorinţa, am ambiţia, am speranţa de a reabilita acest teatru. E un important monument istoric şi cultural, însă din 1956 nu s-a mai petrecut aproape nimic în ceea ce priveşte clădirea aceasta. Clădirea trebuie consolidată, sunt necazuri mari la nivelul acesta.

Se vor întrerupe spectacolele în timpul restaurării teatrului?

Activitatea nu va fi întreruptă, va fi doar blocată. Va fi un alt mod de a ne concentra forţele. Nu intrăm în şomaj, se vor găsi pârghii, forţe, mijloace să putem juca. Şi alte instituţii au intrat, în renovări, în restaurări.Teatrul există prin spectacolele sale. Teatrul Evreiesc are 130 de ani de istorie în spate în România, trebuie să o continuăm.

Pe ce texte veţi miza în stagiunea aceasta?

Ne-am gândit la texte cu trimitere universală, care au o actualitate, o ironie amară, un umor extraordinar. Vom iniţia un program al dramaturgilor de expresie română. Mihail Sebastian este cel mai la îndemână exemplu. Dorim să restituim dramaturgiei texte controversate, interzise, incomode. E păcat să nu le cunoaştem şi să nu le abordăm. Am dus la capăt proiectele fostului director al teatrului, Harry Eliad, care a plecat dintre noi şi căruia îi păstrez o vie amintire.

Cea mai recentă premieră a stagiunii curente este „Stele rătăcitoare“, după Shalom Alehem. Recent este şi spectacolul „Duşmancele“, cu un text care vorbeşte despre drama evreilor supravieţuitori ai Holocaustului, oameni care poartă nişte cicatrici şi nişte traume de nevindecat. Premiera din aprilie va fi „Yentl“, după Isaac Bashevis-Singer şi Leah Napolin. Următoarele premiere în proiect pentru stagiunea curentă sunt „Exil în pământul uitării“, după Benjamin Fundoianu, şi „Yom Kippur“, de Hanna Azoulay-Hasfari.

CU UŞILE DESCHISE PENTRU LECTURĂ

Veţi juca preponderent în limba idiş?

Aş dori să jucăm preponderent în limba idiş, pentru că suntem păstrătorii şi continuatorii tradiţiei evreieşti, cu limba, tradiţiile şi folclorul acesteia. Teatrul nostru nu e un spaţiu închis destinat unui anumit segment, unei anumite comunităţi, dimpotrivă, cu cât ne vom cunoaşte mai mult, vom înţelege mai mult unul despre celălalt. Trebuie să fim deschişi unii către ceilalţi. Emoţia este vehiculul prin care teatrul îşi poartă mesajul şi îşi poartă sensul.

Marţea, o dată pe lună, în teatru se fac după-amiezi literare. Cum se desfăşoară aceste întâlniri?

Porţile se deschid cu aceste după-amiezi. Încercăm să facem după-amiezi literare, cu „Cărţile deschise“ se cheamă acest program. Facem lecturi din texte importante, am citit din Amos Oz, am citit din
Herta Müller. Uşile sunt deschise, cărţile pe masă, actorii citesc. Avem din ce în ce mai puţin să citim, mi-e foarte ruşine să recunosc lucrul acesta. Trăim timpuri în care sunt mai importante televizorul şi internetul. A fost un vis al meu să facem aceste lecturi.E un lux pe care ni-l permitem, să ne îngăduim două ore de lectură, să bem un ceai şi să servim o prăjitură  împreună cu publicul nostru drag.

TEATRUL-CĂUTARE

Cât de mult sunteţi deschisă spre experimentele teatrului modern?

Mă interesează extrem de tare aceste experimente. Sunt extrem de deschisă la orice cercetare, la orice sondare, orice încercare mi se pare benefică. Fără joc, fără a cerceta, fără a dezvolta imaginaţia nu putem exista. Raportez asta la sensul jocului pentru copii. Iubesc, de asemenea, repetiţiile care sunt pline de miez. Unele sunt mai puţin reuşite, altele mai reuşite însă, în teatru, e importantă căutarea.

Simţiţi că, în acest teatru, vă puteţi asuma şi mai mult identitatea şi credinţa evreiască?

Da, dorim să facem cunoscute tradiţiile noastre. Însă Teatrul Evreiesc nu e o instituţie de cult, ci de cultură. Felul în care prezentăm publicului tradiţiile noastre se face la nivel cultural, prin mijloacele teatrului, prin emoţii şi sentimente artistice. Identitatea mea, confesiunea mea, modul în care mă raportez la religie este absolut personal şi intim. Nu le comentez, nu le afişez, nu caut motivaţii personale şi nu induc ideile mele religioase în proiectele teatrului.

“Sunt extrem de deschisă la orice cercetare, la orice sondare, orice încercare mi se pare benefică. Fără joc, fără a cerceta, fără a dezvola imaginaţia nu putem exista. Raportez asta la sensul jocului pentru copii.

"MĂ AJUTĂ FETELE MELE"

Cum veţi petrece ziua de 1 martie?

 Pe 1 martie, o întruchipez pe Sarah, în „Amantul“, de Harold Pinter, din spectacolul coupé „Doi x Doi“, de pe scena Teatrul Naţional din Bucureşti. Joc alături de Mircea Rusu. Pe 3 martie, mă pregătesc pentru „Tragedie dentară“, un spectacol refăcut de Felix Alexa pe scena Teatrului Evreiesc. Pe 7 martie, o voi juca pe Ravneskaia în „Livada de vişini“, tot pe scena Naţionalului, alt rol pe care îl iubesc enorm. Voi sărbători astfel şi Ziua Mărţişorului, şi venirea primăverii prin muncă, la teatru.

Aveţi două fetiţe superbe, cum sunteţi de obicei sărbătorită de Ziua Mamei?

De la fetele mele primesc întotdeauna, de 8 martie, versuri şi desene şi fericire. Isadora (foto dreapta) a e în clasa a IV-a, Cabiria  (foto stânga)e în clasa a VIII-a.

Isadora şi Cabiria sunt darurile mele cele mai de preţ. Mă bucur de fetele mele în fiecare zi, deşi avem şi examinările, şi simulările, şi capacităţile, şi evaluările naţionale.

Cum începe o zi obişnuită din viaţa dumneavoastră?

Ziua începe aşa: Isadora mă trezeşte la 6.00 dimineaţa. Ei îi place să ajungă la şcoală prima. Parcă nu e aşa de rău, dimineaţa, să aud un clopoţel atât de drăgălaş. Totuşi, întotdeauna mi se pare că o face un pic prea devreme. Intrăm într-un soi de criză de timp. Ea începe orele de la 8.00 dimineaţa. Vine la mine şi-mi spune pe un ton de reproş că mama leneveşte, că ea s-a trezit prima, deşi mama poate a venit din turneu, de la Galaţi, la 3.00 noaptea.

Isadora şi Cabiria sunt darurile mele cele mai de preţ.

Cât timp vă mai rămâne pentru a-l petrece cu fetiţele? Mai ajungeţi să faceţi teme cu ele?

E o întrebare complicată şi dureroasă. Fac eforturi să fiu cu ele... Şi atunci când fetiţele mele au timp şi chef şi se întâmplă asta destul de des, venim în teatru şi croitorim, şi mergem la concursuri. Mă ajută fetele mele, mă ajută grozav. Au mai mers la after-school, mai fac pregătire şi acasă individual. Am avut întotdeauna ajutor în familie, am fost ajutată, am avut lângă mine persoane de maximă încredere.

Cu Tudor Aaron Istodor, fiul dumneavoastră, cum v-aţi descurcat, fiind mai tot timpul atât de ocupată?

Pe fiul meu l-a crescut mama, eu eram tot timpul pe drumuri. Tudor, care s-a făcut şi el actor, are acum 29 de ani. E plecat în Portugalia, face un film cu Fanny Ardant şi Gerard Depardieu. Dar asta nu înseamnă un certificat de garanţie. În general, eu zic că trebuie să dovedim cine suntem prin noi înşine, nu prin cine joacă lângă noi. Suntem importanţi dacă facem ceva valoros, curajos, nu pentru că ne aflăm într-un pluton prestigios. Fiul meu ştie asta.

A JUCAT-O PE MAMA LUI IISUS

 Numele: Maia Morgenstern

 Data şi locul naşterii: 1 mai 1962, Bucureşti

Starea civilă: Căsătorită

 Studiile şi cariera: A urmat Academia de Teatru şi Film între 1981 şi 1985.

 Printre rolurile sale de referinţă: Doamna T, în teatru şi film, Marguerite în „Dama cu camelii“, Lola Blau, în „Astă-seară, Lola Blau“, Lola Lola în „Îngerul albastru“.

A jucat mari roluri de tragiciană: Medeea ( în „O trilogie antică“, montată de Andrei Şerban, la Naţional, în 1990), Clitemnestra ( în „Orestia“ lui Silviu Purcărete de la Craiova) sau „Electra“, la Atena.

 A interpretat-o pe mama lui Iisus în filmul lui Mel Gibson şi pe Arkadina în spectacolul „Pescăruşul“, al lui Andrei Şerban.

l Joacă în această stagiune în nu mai puţin de 12 spectacole, întruchipând ipostaze dintre cele mai diferite pe scena Teatrului Naţional de la Bucureşti („Vizita bătrânei doamne“, „Livada de vişini“ sau „Doi x Doi“), dar şi în producţii independente („Maitreyi“).

 Locuieşte în: Bucureşti