23 august - "raul cel mai mic"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academia Romana a marcat ieri implinirea a 60 de ani de la evenimentele din 23 august 1944, prin organizarea unei sesiuni solemne special dedicate acestui moment. "Nu prea avem motive sa organizam,

Academia Romana a marcat ieri implinirea a 60 de ani de la evenimentele din 23 august 1944, prin organizarea unei sesiuni solemne special dedicate acestui moment. "Nu prea avem motive sa organizam, azi, aceasta sesiune. Evenimentul a fost confiscat si de multe ori mistificat. Generatia mea nu are amintiri deloc frumoase despre paradele, discursurile, numerele festive ale ziarelor si emisiunile asurzitoare din acea zi", si-a inceput discursul Eugen Simion, presedintele Academiei. Cu toate acestea, a sustinut Eugen Simion, dat fiind ca pe 23 august s-a intamplat ceva extrem de important pentru istoria Romaniei, "Academia Romana este prima care trebuie sa faca lumina". Totodata, a mai precizat presedintele, exista si un motiv special care a dus la organizarea sesiunii: in curand urmeaza sa apara volumul 9 din tratatul de istorie a romanilor care se ocupa exact de epoca tragica din timpul razboiului. La randul sau, Dan Berindei, presedintele Sectiei de stiinte istorice si arheologice a Academiei, sesizand presiunea si denaturarea istoriei de catre politic, a reprosat perceperea eronata si partizana a evenimentelor istorice. "In aceste zile, unele posturi de televiziune au prezentat emisiuni in alcatuiri ciudate. Hotarari ale puterii executive s-au substituit judecatii istoricilor, dandu-se sentinte. S-a ajuns ca un astfel de moment deosebit, o pagina de istorie nationala, sa fie diabolizat si sa se puna intrebarea daca mai este cazul sa ne intoarcem memoria asupra ei." Vorbind atat despre consecintele pozitive ale actului de la 23 august, care a facut posibila perpetuarea statului roman, cat si despre cele negative - mutatiile social politice importante care au marcat Romania mai mult de 50 de ani din acel moment, istoricul a conchis: "23 august a fost raul cel mai mic la care s-a recurs intr-o situatie fara iesire". "Ne putem intreba insa daca modalitatea prin care a fost realizat a fost cea mai potrivita", a mai adaugat Berindei, sustinand ca, prin acest act, Romania s-a inscris in calendarul lumii, contribuind la scurtarea razboiului". Tot despre rolul important jucat de Romania in scurtarea razboiului a vorbit si istoricul Florin Constantiniu. Actul de la 23 august a rasturnat, potrivit istoricului, strategia lui Hitler in aceasta parte de Europa, privand armata germana de doua pozitii strategice esentiale si de importante zacaminte de petrol. In viziunea aceluiasi istoric, actul de la 23 august ar trebui pus alaturi de debarcarea din Normandia, celebrata in acest an. "Hitler a fost cel care a pus actul de la 23 august alaturi de debarcare. Nu vad de ce am ezita noi, istoricii romani, sa facem acelasi lucru", a mai spus Constantiniu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite