Trupa U2, cap de afiş la cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Glastonbury

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa irlandeză U2 va fi, în 2010, cap de afiş la Festivalul Glastonbury din Marea Britanie, aflat la cea de-a 40-a aniversare, au anunţat, luni, organizatorii, informează AFP.

Între 26 şi 28 iunie, trupa irlandeză va pune pauză turneului programat în SUA pentru a merge la Glastonbury, a anunţat Michael Eavis, fondatorul celui mai mare festival în aer liber din lume.  "În sfârşit, cea mai mare trupă din lume va participa la cel mai bun festival din lume. Nu putea fi mai bine la cea de-a 40-a aniversare a noastră, iar surprizele nu se opresc aici", a declarat Eavis.

Biletele pentru festivalul din 2010, la care sunt aşteptate 177.500 de persoane, au fost epuizate în mai puţin de 24 de ore, în octombrie.

Veteranii rock Bruce Springsteen şi Neil Young au fost pe afişul festivalului din 2009, eveniment marcat de anunţarea decesului lui Michael Jackson.

Localitatea Glastonbury a devenit cunoscută, în ultimii ani, şi din cauza condiţiilor meteorologice care au transformat locul festivalului într-un imens câmp de noroi.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite