VIDEO Radu Gabrea, regizor: „Încerc o demascare a comunismului“

Premiera oficială la „Mănuşi roşii“, cel mai recent film al regizorului, are loc azi, la ora 20.00, la Cinema Patria, în prezenţa întregii echipe. Pentru a descrie impresionanta dramă a unui om depersonalizat de sistemul represiv comunist, Radu Gabrea a folosit şi propria experienţă de martor al închisorilor staliniste.

„Adevărul": Care este povestea care stă la baza filmului „Mănuşi roşii"?

Radu Gabrea: Autorul romanului, pastorul sas Eginald Schlattner, a fost arestat ca student, în 1957, chiar de Anul Nou, şi închis doi ani în arestul Securităţii din Braşov. Era perioada de după Revoluţia din Ungaria, când puterea comunistă din România voia să stârpească orice posibile izvoare de contrarevoluţie după chipul unguresc. Toate procesele care au fost făcute în anii 1957 şi 1958 (Noica-Pillat ş.a.m.d.) au fost făcute cu scopul ca grupurile sociale care erau posibile - în capul Securităţii - ca revendicatoare să intre la puşcărie preventiv. În acest context, a fost grupul contra scriitorilor saşi. Eginald Schlattner era student la Cluj, era în tratament psihiatric, pentru că avea crize de anxietate şi făcea un tratament foarte dur, tratament de insulină, care nu se mai face astăzi. Este un tratament extrem de dur, care constă în injectarea insulinei în pacient până aproape de limita morţii, sub supraveghere, după aceea făcându-i-se un şoc de glucoză. Aşadar, Schlattner era internat în clinica psihiatrică. Era un tip cu vederi de stânga, care voia să devină membru de partid. Imediat ce a plecat de la psihiatrie şi s-a dus la partid să se înscrie, a fost arestat. A fost ţinut doi ani, iar după doi ani de închisoare a fost martor al acuzării în procesul scriitorilor de la Braşov. Aceasta este povestea lui, transpusă în cartea pe care am ecranizat-o.

Am văzut recent documentarul Luciei Hossu-Longin, din seria „Reconstituiri", care era destul de defavorabil lui Schlattner...

Acela este un reportaj absolut aberant şi murdar. Să-ţi spun de ce: pentru mine, chiar dacă Schlattner a fost un turnător, acest lucru nu este important, după doi ani de puşcărie. Nu este acelaşi lucru ca în cazul lui Bălăceanu-Stolnici, care s-a dus şi a turnat pe bani, stând acasă şi neameninţându-l niciun pericol. După doi ani de puşcărie...

Ştiu că şi dumneavoastră aţi fost închis în aceeaşi perioadă...

Eu am fost în puşcărie numai nouă luni şi nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă mă bătea în continuare alte câteva luni. Nu pot să spun. Nu ştie nimeni ce s-a întâmplat, decât Schlattner şi conştiinţa lui. A transforma acest caz Schlattner într-unul important, fără să spui nimic despre realitatea procesului, despre metodele Securităţii şi despre tot ce se întâmpla atunci mi se pare o totală deformare a realităţii.

În documentar, pastorul spune că a clacat după luni de tortură şi că a încercat ca declaraţiile sale să fie benigne, dar sensul lor a fost schimbat de către anchetatori.

Eginald Schlattner mi-a spus mie aşa, când m-am apucat de film: „Să nu mă aperi! Să nu mă scuzi! Ceea ce am făcut am făcut. Este fapta mea, a fost propria mea opţiune". Filmul nu încearcă să-l scuze pe Schlattner, eu încerc să explic mecanismele prin care a ajuns el în situaţia să trădeze. Mi se pare mult mai important să demasc sistemul care a condus la aşa ceva, decât să-l acuz pe individul Schlattner.

"Eu am fost în puşcărie numai nouă luni şi nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă mă bătea în continuare alte câteva luni.''
Radu Gabrea regizor