Zemlényi Csaba, pictor şi grafician: „Este cea mai importantă expoziţie a mea“

European Art Gallery din Bucureşti găzduieşte până pe 10 februarie 2012 expoziţia pictorului şi graficianului Zemlényi Csaba. Stabilit la New York la sfârşitul anilor '70, Zemlényi s-a impus ca ilustrator, timp de 15 ani, la „The New York Times", „Newsweek" şi „Time".

A expus grafică şi gravură, dar şi uleiuri, în importante galerii americane şi europene. Radu Boroianu, administratorul galeriei la care Zemlényi prezintă aproape 50 de lucrări, spune despre artist că este un suprarealist din linia lui Dali. Deşi Zemlényi este un artist cunoscut la nivel mondial, modestia şi dorinţa lui de a se reintegra în spaţiul cultural bucureştean l-au determinat pe curatorul Radu Boroianu să pună preţuri mici la lucrări: între 300-700 euro (gravură, grafică, desen) şi între 2.000 şi 15.000 de euro (ulei).

Domnule Zemlényi, de ce aţi ales să expuneţi la European Art Gallery?

Fără exagerare şi fără echivoc, aceasta este cea mai importantă expoziţie a mea. Am ales să vin aici pentru că am fost convins de spiritualitatea domnilor Radu Boroianu şi Mihai Covaci, care conduc European Art Gallery. E o galerie ideală pentru un artist ca mine. Am expus şi grafică, şi pictură, şi litografii din toate perioadele mele, de la începutul anilor '70 şi până azi. Nu consider că European Art Gallery este o galerie oarecare, în care se fac afaceri sau expoziţii frumoase, ci o galerie ideală pentru acest tip de pictură de care sunt interesaţi şi alţii ca mine.

Aţi desenat pentru „The New York Times", „Time", „New York Magazine", „Newsweek". Cum poate ajunge cineva să ilustreze articole în aceste publicaţii?

Din noroc. Am avut şansa ca talentul meu să întâlnească acea persoană care să-l pună în valoare. La „New York Times", domnul Eugen Mihăescu, pe care l-am cunoscut atunci, mi-a văzut lucrările şi m-a trimis la Art directorul Op-Ed Page, pagină de opinii celebră în lume şi în lumea graficii. Acesta mi-a arătat un articol şi m-a întrebat: „De ce nu faci o ilustraţie pentru articolul ăsta?". Aşa a început totul. Desenele mele au secondat articole despre zidul Berlinului, Orientul Mijlociu, Solidaritatea poloneză. I-am desenat pe Roosevelt, J.F. Kennedy, Reagan, Leonardo, Stalin, Ioana d'Arc.

De ce aţi ales să vă stabiliţi în 1980 la New York (SUA)?

Iubeam foarte mult oraşul ăsta. Faţă de alţii, n-am avut o plecare dificilă. Deşi n-am nimerit la biroul la care trebuia şi ne-au reţinut la secţie, pe mine şi pe soţia mea, ne‑au dat în final drumul şi am putut să plecăm. Ne-au speriat, era multă frică în epoca respectivă. Nu voiam să părăsesc neapărat România şi credeam despre noi că suntem oameni de bine şi că avem un rost în societatea asta. Iubeam şi iubesc şi acum ţara asta. Am ajuns mai întâi la Roma, apoi la New York.

Şi v-aţi făcut acolo un nume, de la zero?

O semnătură apărută în „The New York Times" înseamnă acolo mai mult decât orice altceva. Am făcut câteva expoziţii, am intrat în cercuri înalte, dar mi-am dat seama că oamenii care mă cunosc - colecţionari şi iubitori de artă - îmi cumpărau direct din atelier şi a fost mai comod să fac asta.

Cum se vede de la Bucureşti ceea ce faceţi dumneavoastră în străinătate?

Oamenii din România pot decodifica şi interpreta cel mai bine lucrările mele, mai bine decât cei mai cunoscuţi critici de artă din altă parte. Eu sunt produsul acestui loc, produsul unor prietenii şi al unui mediu special. Arta mea este la întretăierea preţiozităţii unor icoane delicate, de la Biserica Albă de exemplu, şi arta flamandă, ca opţiune. Nu am încercat să emulez arta flamandă, dar printr-o autodezvoltare, pornind de la abstract către cubism şi către figurativ, al cărui principal subiect era obiectul, mi‑am dat seama că, de fapt, stilul meu se apropie de intenţiile picturii neerlandeze.