"Vreau sa fac filme despre lumea in care traiesc"

A studiat in Elvetia, initial arte plastice, fiindca iubeste pictura. A terminat apoi Scoala superioara de arte vizuale din Geneva. A debutat in lungmetraj in Romania, cu Marfa si banii, film premiat

A studiat in Elvetia, initial arte plastice, fiindca iubeste pictura. A terminat apoi Scoala superioara de arte vizuale din Geneva. A debutat in lungmetraj in Romania, cu Marfa si banii, film premiat la festivaluri internationale. A scris (impreuna cu Razvan Radulescu) scenariul filmului semnat de Lucian Pintilie, Niki Ardelean, colonel in rezerva, iar acum cateva zile a devenit primul roman care a castigat un Urs de aur pentru scurtmetraj la Berlinala, cu filmul Un cartus de Kent si un pachet de cafea. Dar toate acestea spun destul de putin despre cine este Cristi Puiu.
- Daca ar fi sa rememorezi zilele petrecute anul acesta la Berlin, in timpul festivalului, ce ti-ar veni imediat in minte?
- Mie nu prea imi plac plecarile, de-asta din aproape 30 de festivaluri la care a fost filmul meu, Marfa si banii, eu am fost doar la vreo cinci. Dar de data asta am luat-o ca pe o vacanta, aveam nevoie. Nu sunt nici foarte sociabil, de vorbit, am vorbit doar cu cativa concurenti, un argentinian si o regizoare olandeza, care venise impreuna cu operatoarea ei. In dimineata premierii am nimerit la masa cu acesti oameni si, la un moment dat, a trecut pe langa noi o chelnerita draguta, blonda, cu o fusta mini, care ducea pe o tava un pahar alb, gol, pe care l-a scapat exact in dreptul nostru. S-a facut tandari! Am zis atunci ca asta inseamna noroc, dar n-am crezut ca va fi chiar asa. Cert e ca noi, cei de la masa, am luat premiile: argentinianul premiul special al juriului, cele doua olandeze Ursul de argint, iar eu pe cel de aur. Cum sa nu fii superstitios?
Am vazut doar cateva filme, dar stiu ca selectionerii unor festivaluri atat de importante sunt foarte rigurosi de obicei. In competitie au intrat 17 filme din vreo doua sute trimise. Eu am luat acest film ca pe un exercitiu, nu e nici o modestie in asta. Oricum, si daca e vorba de un exercitiu trebuie sa participi la el cu toate motoarele. Chiar daca si in filmul meu sunt lucruri care nu-mi plac. Pana la urma, suntem imperfecti si la fel sunt si lucrurile pe care le facem. Pentru mine selectia a fost foarte importanta, dar si premiul m-a bucurat enorm, bineinteles. Cred ca e un lucru bun si pentru cinematografia romana, pe de alta parte.
- Esti dintre cei care au avut succes cu primele filme facute, ai fost la festivaluri, ai luat premii. Ca si alti colegi din generatia ta. Toate acestea dau senzatia ca cinematografia romana e intr-o efervescenta, dar cum stau, de fapt, lucrurile?
- Nu prea stau asa lucrurile. Diferenta dintre noi, generatia asa- numita "tanara" (eu mai am putin si fac 37 de ani, nu sunt chiar asa de tanar) si regizorii consacrati deja este ca pe noi chiar ne intereseaza sa facem film.
- Dar si ei se bat foarte tare sa faca film. Ii intereseaza sa faca bani mai degraba decat film?
- Da, mai degraba. Aici e vorba de un lucru important, care nu se intelege la noi. Filmele astea se fac pe bani publici, trebuie facute cu simtul raspunderii. Nu vreau sa vorbesc in numele altora, dar pe mine povestea asta cu banii publici ma responsabilizeaza foarte tare. Pentru ca suntem o tara saraca, oamenii n-au ce manca, au de platit impozite, se straduiesc sa fie corecti, iar o parte din banii astia ajung in cinematografie, o parte la cei care fac filmele. Or, trebuie ca oamenii astia sa fie iresponsabili sau complet lipsiti de talent, daca fac mizeriile astea de filme. Sigur, daca esti din mediul asta artistic, ai tot felul de modele de oameni care sunt "consumati" de arta lor, si pentru care partea financiara nu este importanta. Si eu functionam dupa modelul asta, pana cand unul dintre profesorii mei elvetieni a facut un adevarat scandal la un examen. Cativa dintre colegii mei facusera un film impreuna, care n-a iesit bine. Profesorul nostru a facut o criza de nervi si imi aduc aminte si acum de cuvintele pe care le-a spus si care pe mine m-au trezit brusc: "Va bateti joc de banii contribuabililor! Asta e inadmisibil". In prima clipa mi-am zis, "stai putin, ca noi suntem artisti", dar pe urma mi-am dat seama ca banii aceia vin de undeva, totusi. Mi se pare esential sa raspunzi cu un produs de calitate, indiferent daca e vorba de un film comercial sau un film de autor. Trebuie sa existe un beneficiu: daca e film comercial, sa existe incasari, iar daca e un film de autor, sa iasa la festivaluri, sa fie apreciat, sa castige un capital de imagine. Ne bucuram cu totii cand castiga gimnastele medalii sau fotbalistii meciuri, asta iti injecteaza tie, ca roman, un minim de energie, pentru un timp macar. Ar trebui sa fie la fel in film. Sa ne ajute sa nu ne mai simtim, noi, romanii, neglijati sau la marginea lumii, provinciali.
- Ai calatorit mult gratie filmului, ai studiat in afara tarii. Ai fost tentat sa pleci definitiv din Romania?
- M-am gandit o data in 1990. Abia terminasem armata cand un prieten foarte bun, Matei Serban Sandu, care m-a ajutat sa trec peste dezamagirea de a fi cazut la examenul de treapta de la Liceul Tonitza, unde eram colegi, si sa-mi revin, apoi sa ma intorc la pictura, mi-a propus sa fac parte dintr-un grup de 6 artisti romani care urma sa expuna la Lausanne. Atunci am vrut sa raman dintr-un motiv foarte precis: era imediat dupa mineriada. Mi-am zis ca nu mai pot suporta, toate conditiile erau indeplinite pentru a ramane acolo, dar n-am putut si m-am intors. Iar de-atunci nu m-am mai gandit la plecare. Trebuie sa cantaresti bine. Practicarea acestui tip de cinema, realist, daca e sa-i punem o eticheta, te obliga sa cunosti foarte bine limba in care spui povestile, iar eu numai romana o stiu foarte bine. In plus, trebuie sa cunosti perfect societatea despre care vorbesti. In alta tara as putea spune, la limita, povestea unui emigrant, care mi-ar fi foarte familiara. Dar mi-am dorit foarte mult sa ma intorc in tara si sa fac filme despre lumea in care traiesc. Asta imi doresc in continuare. (Textul integral in Adevarul literar si artistic)