Voican şi Cico, furioşi pe „Crimele Revoluţiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gelu Voican Voiculescu îl expediază pe ziaristul Grigore Cartianu în regnul animal, în timp ce Emil Cico Dumitrescu îl face idiot şi îl ameninţă cu tribunalul. Volumul „Crimele Revoluţiei“, pe care Cartianu îl va lansa la „Gaudeamus“, la 18 noiembrie, stârneşte reacţii dure din partea lui Voican Voiculescu şi a lui Cico Dumitrescu.

Gelu Voican Voiculescu este dezgustat de eforturile editoriale ale lui Grigore Cartianu şi chiar un pic resemnat. Auzind că ziaristul îl arată în noua sa carte ca pe un complice la crimele din decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu îşi păstrează calmul şi ţine să fie cât mai scurt: „Domnule, eu nu i-am citit cartea cu Ceauşescu, nu o s-o citesc nici pe asta. Nici ziare nu cumpăr, nu mai îmi place, iar acest om nu mă mai interesează. A avut reacţii care dovedesc cât este de duşmănos. Am făcut Revoluţia pentru ca şi oameni ca el să poată scrie inepţii. Acestea sunt avantajele şi dezavantajele libertăţii de exprimare. Nu sunt psihiatru, să fie sănătos Cartianu al vostru! Nu mă cobor la un om de calibrul lui".

Citiţi şi:

Şi Pacepa avea minţile rătăcite, tovarăşu' Iliescu?

Timişoara, „oraşul Revoluţiei", nu are un muzeu al comunismului

CÂINELE ŞI CĂŢELUL

Apoi, se scuză că e pe drum, cară şi o plasă, mă rog, că îi e greu, foarte greu, să continue. Câteva minute mai târziu, Gelu Voican Voiculescu revine cu un apel: „Domnule, ai curaj să scrii ce zic eu?". „Am". „Hai că, tot mergând spre Piaţa Romană, m-am mai gândit pe drum, deşi nici aceste câteva gânduri ale mele nu le merită Cartianu. Dacă ai curaj, scrie că Gelu Voican Voiculescu a spus aşa: «Când un câine te latră, nu te pui în patru labe să latri şi tu la el». Aţi scris «câine»? Înlocuiţi, vă rog, cu «căţel»".

Cico Dumitrescu şi conjuraţia idioţilor

Emil Cico Dumitrescu,  un revoluţionar  contestat

Emil Cico Dumitrescu, un revoluţionar  contestat

Pe Emil Cico Dumitrescu l-am găsit trist. Trist pentru că l-a pierdut pentru totdeauna pe prietenul Adrian Păunescu. Cico, care e poet, chimist, viceamiral şi revoluţionar, a exclamat: „Citesc acum nişte poezii de Păunescu şi mi-e ruşine când le compar cu ale mele". Când îşi aminteşte de zilele Revoluţiei, Cico împarte oamenii în revoluţionari şi idioţi. „Dacă Grigore Cartianu are documente să mă pună pe mine în tabăra criminalilor de la Revoluţie, atunci să scrie. Dar el e idiot şi o să-l dau eu în judecată pe urmă, că n-are probe. Idiot e şi Ştefan Guşă, care era membru al Comitetului Central al PCR şi oricum nu-l mai asculta niciun militar după ce făcuse măcel la Timişoara".

Aşa motivează Cico intervenţia sa la TVR, din seara de 22 decembrie 1989, când, în numele lui Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major, a ordonat garnizoanelor din zona Moldovei să se îndrepte spre Bucureşti. Era o minciună din lungul şir de dezinformări lansate în acele zile prin intermediul Televiziunii. Cico Dumitrescu nu vorbise în viaţa lui cu Ştefan Guşă. „Anunţul ăla l-am citit pentru că m-a pus Brateş. Mi-a zis că el e civil şi n-ar avea autoritate, iar eu eram în costumul de căpitan de Marină".

„Sfârşitul Ceauşeştilor", la Baia Mare

Astăzi, la ora 10.30, la Hotelul Mara, se va lansa la Baia Mare, în prezenţa autorului, ziaristul Grigore Cartianu, volumul „Sfârşitul Ceauşeştilor". Alături de redactorul-şef de la ziarul „Adevărul" vor mai fi prezenţi profesorul universitar Petru Dunca, decan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii de Nord din Baia Mare, Ananei Gagniuc, redactor-şef al Editurii Proema şi publicistul Marian Ilea. „Sfârşitul Ceauşeştilor" a avut până acum vânzări de peste 80.000 de exemplare. Volumul „Crimele Revoluţiei" este continuarea bestsellerului „Sfârşitul Ceauşeştilor".

„Cico: «Să vină Iliescu!»"

FRAGMENT DIN „CRIMELE REVOLUŢIEI"

„Contraamiralul Cico Dumitrescu este cioplit pe calapodul propagandei sovieto-comuniste, a cărei busolă istorică este fixată pe lovitura de stat de la 23 august 1944. «Am fost trimis în economie», se plânge Cico Dumitrescu. Nu spune şi motivul: pentru că, atunci când lucra în Marina Militară, a fost prins livrând secrete de stat Uniunii Sovietice. Cico zice că în 1980 a fost victima unei înscenări: «Nu aveam ce informaţii să le dau eu ruşilor! Nu eram în unitate operativă. Eu răspundeam de oameni care lucrau cu eprubete. De eprubete aveau ruşii nevoie?»".



„Revoluţionarul Securităţii"

FRAGMENTE DIN „CRIMELE REVOLUŢIEI"

«Revoluţionarul cu barbă» lansează un apel periculos: «Trebuie să punem mâna pe arhivele Securităţii, pe arhivele Ministerului de Interne şi să organizăm verificarea împotriva noastră!». Acest apel are doi vectori: «Să punem mâna pe arhive» şi «să-i condamnăm pe cei care au activat împotriva noastră». «Să punem mâna pe arhive» - punct ochit, punct lovit. Mai multe arhive ale Securităţii, în care se aflau dosare fierbinţi din zona contrainformativă, aveau să fie sustrase ori distruse în următoarele ore şi zile."

„Voican arată clar că destructurarea statului ceauşist s-a produs şi că pe 22 decembrie 1989, puţin după ora 14.00, există o «ordine», o «ierarhie»şi o «legalitate» care trebuie apărate. Aşadar, Revoluţia s-a încheiat! Noile structuri nu sunt cunoscute de populaţie, dar Voican lasă impresia că le cunoaşte şi că face parte din ele. Aşadar, dacă ar fi acceptate aceste noi structuri, n-ar mai fi nevoie de alte vărsări de sânge. Dacă nu... "

„Prezentarea făcută de către Teodor Brateş lui Gelu Voican Voiculescu - «o fostă victimă a dictaturii» - este cel puţin hazardată. Aşa cum avea să se dezvăluie ulterior, Voican era un vechi colaborator al sistemului represiv. (...)El ar fi primit mai multe nume informative -«Virgil» (1973), «Viorel» şi «Călugărul» (1977-1985) - şi ar fi dat mai multe note informative, unele din proprie iniţiativă, despre rude şi prieteni. (...) El nu venea din neant, ci dintr-un sistem tenebros, puternic penetrat de spionajul sovietic."

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite