Viaţa şi lecţia lui Neagu Djuvara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de persoane au venit ieri să-l asculte pe reputatul istoric, la apariţia volumului de convorbiri semnat de jurnalistul George Rădulescu. Cartea „Un secol cu Neagu Djuvara“ apărută la Editura Adevărul are o prefaţă de Andrei Pleşu, postfaţa fiind semnată de istoricul Mihai Răzvan Ungureanu.

Înainte de prânz, când Nea­gu Djuvara urma să ia cuvântul, în Librăria Adevărul de pe strada Doamnei din Capitală nu se mai putea intra. „Nu vă mai împingeţi aşa! Aici se intră cu toptanul?", i-a reproşat un domn respectabil unei doamne elegante. În doar o jumătate de oră, cele aproape 200 de volume scoase la vânzare au fost epuizate, stocul fiind suplimentat în scurt timp.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO DE LA LANSAREA CĂRŢII

Un apel la normalitate

„L-am descoperit pe domnul profesor în lecturile mele şi am vrut să fac cunoscute vorbele sale publicului, cartea mea fiind un apel la normalitate. Volumul reprezintă o dovadă vie că românii au resorturi interioare pentru a ajunge acolo unde au fost odată", a spus autorul cărţii, jurnalistul ­George ­Rădulescu.

„Vreau să fiu celebru după moarte!"

Istoricul Neagu Djuvara a mărturisit că a acceptat foarte greu dialogul cu George Rădulescu, concretizat în 12 ore de înregistrări. „Practic, mi-a «furat» această carte. Am refuzat în primă fază, pentru că am o superstiţie pe care am căpătat-o prin lecturile mele:  faima unui om după moarte este invers proporţională cu cea din timpul vieţii. Eu vreau să fiu celebru după moarte", a spus Djuvara, dând ca exemplu faima postumă a lui Van Gogh.

Profesorul a vorbit şi despre pasiunea sa de-o viaţă, istoria, şi despre cele 17 critici recente pentru verticalitatea ideilor sale din „Thocomerius - Negru Vodă", pe care nu a apucat să le combată integral.

„Mai sunt multe probleme de elucidat în privinţa psihologiei popoarelor. Încă avem tendinţa de a înfrumuseţa trecutul îndepărtat". Iar îndemnul său a fost acesta: „Ca să fim credibili în istoriografia Europei, trebuie să avem o cinste intelectuală totală".

 O figură mitică

Prezent la lansare, istoricul Mihai Răzvan Ungureanu a povestit prima sa întâlnire cu Neagu Djuvara:

„L-am cunoscut pe profesorul Djuvara în martie 1990, la Iaşi, în amfiteatrul Facultăţii de Istorie. De-abia revenise în ţară şi s-a întâlnit cu primii studenţi înfometaţi de adevăr înainte ca speranţele lor să fie şterse. Sala era foarte aglomerată, profesorul Djuvara cu greu s-a strecurat până la pupitru, aceasta din cauza faptului că interesul tinerilor pentru o figură aproape mitică îl precedase". Ungureanu s-a apropiat mai mult de Neagu Djuvara în anii care au urmat:

„Profesorul Djuvara a dat multora o probă de curaj intelectual şi moral, fiind onest în opiniile sale, în viaţa sa şi în descrierea propriei vieţi. A fost şi este onest cu însăşi cunoaşterea istoriei. Neagu Djuvara nu vine din trecut, ci dintr-un viitor spre care trebuie să ne îndreptăm cu toţii".

Curăţenie de gândire

Au onorat invitaţia de a fi prezenţi la lansare Peter L. Imre - directorul general al Adevărul Holding, Grigore Cartianu - redactor-şef al ziarului „Adevărul" şi Alexandru Sassu - directorul diviziei Radio TV Adevărul Holding.

„Dacă măcar 10-15% din români ar avea curăţenia de gândire a lui Neagu Djuvara, am fi salvaţi şi am avea un viitor extraordinar", a declarat Peter L. Imre, adăugând că Djuvara „a pierdut şansa de a fi nefaimos în timpul vieţii". Lucrarea are 224 de pagini, costă 24 de lei şi poate fi cumpărată din Librăriile Adevărul, din alte magazine de carte, precum şi prin intermediul caravanelor Adevărul.

"Dacă măcar 10-15% din români ar avea curăţenia de gândire a lui Neagu Djuvara, am fi salvaţi."
Peter L. Imre
directorul general al
Adevărul Holding


Peste Un deceniu de presă



George Rădulescu este licenţiat în Drept şi Teologie şi lucrează de peste 11 ani în presă. A debutat la cotidianul „Curierul naţional", iar din 2006 s-a alăturat echipei „Adevărul". Din 2008 realizează dialogurile „La masa Adevărului", având ca invitaţi personalităţi marcante.

George Rădulescu
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite