Vedere din mansarda lui Cioran

Spectatorii intra in sala in timp ce patru tineri cu figuri glisand de la disperare la indiferenta rece incearca sa se sinucida in maniera "clasica", dar cu inovatii ce fac gestul ridicol - prin

Spectatorii intra in sala in timp ce patru tineri cu figuri glisand de la disperare la indiferenta rece incearca sa se sinucida in maniera "clasica", dar cu inovatii ce fac gestul ridicol - prin spanzurare (dar cu sfoara legata de un ghiveci tinut cu cealalta mana), prin inec (dar intr-un acvariu minuscul), prin autosufocare (care, se stie, poate provoca si placerea, la o adica) sau prin autoincendiere (cu pornire de la numai cateva surcele). Piesa Mansarda la Paris cu vedere la moarte de Matei Visniec, pusa in scena de Radu Afrim la Teatrul National din Cluj, incearca o umanizare a "mitului cioranian", armatura textului fiind dublata de o punere in perspectiva a operei ganditorului roman. Textul, impregnat de un absurd ce nu lipseste din piesele lui Visniec - avandu-si radacinile in cel ionescian -, sfarseste insa prin a fi destul de nedrept cu memoria celebrului ganditor, redus aici la o fiinta degradata de pierderea memoriei. Dramaturgul introduce in scenariu personaje tinand de anecdotica din viata filosofului, dar si caricaturi ale unor persoane reale, care au atentat la imaginea lui Cioran dupa moartea acestuia (cum e dactilografa, un fel de femeie-comisar, aluzie la controversata exegeta pariziana a scriitorului, Alexandra Laignel-Lavastine). Spectacolul este salvat de tesatura estetica in care il prinde regizorul Radu Afrim, consecvent cu propriile-i obsesii, dar generos, in acelasi timp, prin comentariul despre opera cioraniana pe care il construieste prin insert-uri regizorale inedite. Scena in care studentii urmaresc asertiunile profesorului despre Cioran, dansand pe ritmuri tehno dezlantuite, este una dintre cele mai bune din spectacol. Spectacol ce mai cuprinde si o critica acida, uneori (voit?) exagerata a romanismului. Interpretul lui Cioran, Ovidiu Crisan, nu se fereste nici el de excese, tentand caricaturizarea personajului sau, dar prospetimea spectacolului e asigurata de grupul de tineri actori (unii dintre ei inca studenti) distribuiti de regizor, care da dovada inca o data de o memorabila dezlantuire ludica. Prima reprezentatie a spectacolului din acest an a avut loc in week-end-ul trecut, cand Nationalul clujean si-a inceput stagiunea 2004-2005 prin provocarea unei intalniri de amploare a criticilor de teatru, istoricilor si cercetatorilor teatrali, in speranta deschiderii unei serii de dialoguri profesionale utile nu numai breslei, ci teatrului romanesc in general. Proiectul Colocviul national de critica teatrala, gandit pe trei ani si aprobat recent de Ministerul Culturii si Cultelor, este coordonat de regizorul Mihai Maniutiu, director de programe al Teatrului National din Cluj, si sustinut pe deplin de conducerea teatrului, prof. univ. Ion Vartic, care are initiativa realizarii unui necesar Lexicon al Teatrului din Romania. Dincolo de preocuparile strict profesionale, dimensiunea spectacologica a intalnirii a mai fost completata de alte doua noi spectacole: Solo on-line, poem coregrafic de Vava Stefanescu, si Pescarusul de A.P.Cehov in regia Monei Chirila. Atat spectacolele, cat si acest prim dialog profesional au fost incluse in Gala jubiliara ce a marcat implinirea a 85 de ani de teatru romanesc institutionalizat in Transilvania.