VIZITA IN ATELIER

Ion si Ariana Nicodim Libertatea interioara a artistului Sunt anumiti artisti pentru care "iesirile in fata", cascadele de expozitii organizate oriunde, numai sa fie organizate, nu intra in calcul.

Ion si Ariana Nicodim
Libertatea interioara a artistului
Sunt anumiti artisti pentru care "iesirile in fata", cascadele de expozitii organizate oriunde, numai sa fie organizate, nu intra in calcul. In cazul lor, respectul pentru ceea ce fac se regaseste in tot, de la modul in care isi organizeaza atelierul, in care isi exprima ideile transpunandu-le in diverse materiale, pana la spatiul in care aleg sa isi expuna lucrarile. Un astfel de cuplu de artisti sunt Ion si Ariana Nicodim. In munca lor, ei imbina teluricul, elementele primordiale, formele simple, dar incarcate de simboluri, in diverse materiale, de la lemn, bronz si tesaturi pana la pene sau la ambalaje. Este impresionant cum un adevarat artist reuseste sa "struneasca" intr-un mod foarte natural atatea mijloace de expresie, Ion si Ariana Nicodim ghidandu-se dupa urmatorul principiu: "Daca un artist are ceva de comunicat, nu mijlocul este cel care conteaza. Nu tehnica este capcana; tehnica poate sa fie invatata de catre oricine. Problema este ca fiecare material are legile lui si daca nu intri in gramatica lui, ies hibrizi". Astfel, artistii ale caror tapiserii se gasesc la sediul ONU si in holul Teatrului National din Bucuresti, ale caror lucrari au fost cumparate atat de colectionari particulari, cat si de catre statul francez, ofera o lectie despre cum arta se poate gasi peste tot, cum un mesaj se poate transmite prin culoare si bronz, dar si prin pene colorate si chiar prin staniolul ambalajelor de cafea, cu conditia sa existe o idee. Ion si Ariana Nicodim fac parte dintre aceia a caror perioada de creatie s-a aflat foarte mult timp sub cenzuri ce nu aveau nimic de-a face cu arta, ci cu interesele "de partid si de stat". Tapiseria, de 44 metri patrati, care se afla la sediul ONU, a ajuns acolo printr-o intamplare fericita - cadou din partea statului roman - deoarece nu era posibil sa fie expusa in Sala Consiliului de Stat, mesajul neputand fi descifrat in nici un fel intr-o cheie acceptabila pentru urechile si ochii celor care ar fi intrat acolo. Pentru tapiseriile din holul TNB existau dosare intregi facute de catre Securitate, pentru a nu lasa sa scape vreun mesaj subversiv printre firele lucrarii. La toate acestea se adaugau muncitorii care erau adusi sa judece lucrarile artistilor contemporani, situatie pe care Ion Nicodim nu a putut-o accepta, iar exprimarea directa a acestei nemultumiri l-ar fi putut costa chiar libertatea. Pana la urma, chiar si in acei ani, Ion si Ariana Nicodim si-au pastrat libertatea interioara: "Cred ca asta ne-a legat - acest sentiment al adevarului", au declarat cei doi. Aceasta a continuat sa fie mult mai usor pastrata la Paris, unde au trait intre 1977 si 1997. Nici aici insa nu i-au ocolit tentaculele comunismului, Ariana Nicodim pierzandu-si catedra la care predase timp de trei ani, la Universitatea Sorbona deoarece, in urma unei vizite pe care a facut-o intr-o vara in Romania, statul roman nu i-a acordat viza de iesire din tara pana in luna decembrie. Dupa douazeci de ani, cand au revenit definitiv in tara, sotii Nicodim au continuat sa creeze cu aceeasi forta, cu toate ca nu pot sa nu remarce atmosfera confuza din arta plastica romaneasca. "Dupa cum spune Ionesco, romanii nu s-au salvat ca o comunitate, ci ca indivizi, si de aceea probabil ca nu exista la noi sentimentul acesta al comunitatii, al unitatii", spune Ion Nicodim. Ion si Ariana Nicodim continua sa fie dintre acei artisti care considera ca "trebuie sa faca arta pentru a se apropia de Dumnezeu si de ei insisi", tocmai de aceea sunt foarte rigurosi nu doar cu ceea ce fac, dar si cu locurile in care expun. Anul trecut, de exemplu, au ales cuhnia si curtea Palatului Mogosoaia, lucrarile de dimensiuni impresionante ale Arianei Nicodim desfasurandu-se intr-un loc plin de semnificatie, in care au nascut si o poveste. De asemenea, atelierele in care creeaza cei doi sunt puternic semnificate. Nu sunt doar spatii "mari si cu lumina buna", ci poarta in ele o crestere, o "asternere" fireasca de straturi, care se regasesc peste tot: in lucrarile proprii, in lucrarile semnate de nume celebre din arta contemporana romaneasca, dar si in detaliile de arhitectura: "doua dintre ferestrele atelierului au fost recuperate de la o casa de vis-a-vis care s-a daramat, fiind facuta de mine dupa modelul celor doua; figurile de pe laturile semineului sunt recuperate din fostul sediu al Uniunii Artistilor Plastici, care a fost daramat", ne-a spus Ion Nicodim. O intalnire cu astfel de oameni este ca o gura de oxigen; la sotii Nicodim se simte o liniste care acopera tot - si anii de comunism, si conditia de strain intr-o tara in care acceptarea are destule limite si resemnarea de a se intoarce intr-o Romanie unde, in mod paradoxal, oameni ca ei, care au acumulat experiente si cunostinte pe care ar putea sa le impartaseasca, nu isi gasesc foarte usor loc. Iar linistea aceasta se hraneste exclusiv din raportul firesc pe care il au cu arta lor.