Adevarul.ro

Impunătoare, dar tăcute, cu fața îndreptată spre cer, statuile uriaşe amplasate de-a lungul ţărmului din Insula Paştelui sunt adevărate minuni. Însă cui atribuim aceste minuni care populează una dintre cele mai izolate insule din lume? Modul în care giganţii au fost ciopliţi direct în stâncă şi transportaţi din înălţimile vulcanului Rano Raraku până la malul oceanului?

Având în vedere greutatea copleşitoare şi condiţiile de lucru, o astfel de procedură ar ridica mari dificultăţi, fiind necesară intervenţia celor mai performante aparaturi, imposibil de găsit în momentul creării coloşilor din piatră.

Istoricul Francis Mazière spunea despre insula vulcanică situată la 3.000 de km de coastele statului Chile, în cartea sa „Mysteries of Easter Island” (Misterele din Insula Paştelui):

Reprezentările uriaşe numite Moai nu au fost niciodată sculptate acolo, ci transportate după realizarea lor; trăsăturile capetelor nu seamănă cu nici o rasă de pe Pământ. Probabil că această insulă a fost, cândva, unul din locurile înalte ale lumii şi, poate, un punct de contact cu alte civilizaţii nepământene; altfel: de ce acolo, de ce statui uriaşe, cum altfel s-au sculptat şi transportat?
 

Coloşii Moai: Situaţi pe Insula Paştelui (Rapa Rui), la peste 3.000 km sud-vest de Insulele Galapagos şi la 4.200 km vest de statul Chile, care şi-a asimilat-o în 1888. Sunt construiţi pe un vulcan stins, înalt de 460 m, ce poartă numele de Rano Raraku. Sunt sculptaţi din rocă vulcanică pe platforme de piatră (ahu) sau direct pe pământ. Există peste 700 de astfel de platforme. Cei mai vechi datează din anul 700 î.Hr., dar majoritatea au fost construite între 1.000 - 1.500 d.Hr.  Au dimensiuni cuprinse între 3-20 m. Pot avea o greutate de 3 până  la 270 tone.

Generalul de brigadă dr. Strainu Emil, actual consilier al Parlamentului României în probleme neconvenţionale şi asimetrice, directorul centrului de studii Psihotronice şi Ufologice şi un cercetător recunoscut pe plan internaţional în sectorul obiectelor zburătoare neidentificate, dezvăluia în noiembrie 2008 într-un interviu pentru cotidianul Gardianul:

Spectacolul Insulei Paştelui este fascinant. Părerea mea personală este că ceea ce se află acolo nu are nici o legatură cu ceea ce numim civilizaţie umană.

Fizionomia omului, diferită de forma uriaşilor din piatră

Acesta a explicat că tipul de hominit care este sculptat în aceste statui nu are nici un fel de legatură cu fizionomia vreunei rase de pe Terra existente sau care ar fi existat aici, sunt statui cu capul alungit şi foarte, foarte mare, cu urechi foarte lungi si nas foarte mare. Raportat la trunchi ar fi cam două treimi din el.

Din punct de vedere al înfățișării, statuile nu au picioare, iar între capete şi trupuri există o mare discrepanţă, cele dintâi fiind supradimensionate, urechile sunt alungite şi bărbiile ascuţite. Unele au fost dărâmate, iar altele au căzut şi s-au avariat în timpul transportării. Un număr mic de statui au fost acoperite cu “pălării” şi "coroane" realizate din piatră vulcanică de culoare roşiatică.

Insula Paştelui este o formaţiune deluroasă triunghiulară, de origine vulcanică, despădurită, cu o suprafaţă de aproximativ 100 km pătraţi. A fost descoperită în anul 1772 de o echipă de exploratori europeni, condusă de căpitanul olandez Jacob Roggevven, în Duminica Paştelui, de unde şi numele.

Întrebat de numărul statuilor rămase pe insulă, Strainu a spus că sunt peste o mie de statui. În picioare la ora asta mai sunt în jur de 100, din numarul total de statui, două au fost luate, una se găseşte la Santiago de Chile, iar a doua la British Museum. Sunt statui de 15 metri înălţime şi 120 de tone greutate.



Potrivit specialistului, roca bazaltică este deosebit de tare şi conţine o cantitate imensă de fier, deci ar trebui să lucrezi cu o unealtă care să aibă o densitate de fier cel puţin superioară faţă de cea a rocii.

Ne putem imagina că o civilizaţie anterioară nouă ar fi putut sa construiască aceste statui. Modul de aşezare al statuilor, cât și a celorlalte artefacte legate de aceste statui nu au o reprezentare în sistemul nostru actual si nici al civilizatiilor cunoscute nouă. Sunt niste statui care privesc spre cer. Direcționate către mare, cu fața îndreptată spre cer. O ipoteză pe care am lansat-o eu acolo, care a fost făcută publică și care s-a bucurat de o atenție dosebită, este aceea că aceste statui nu au neapărat un rol decorativ sau simbolic, ci mai degrabă sunt un fel de antene. Ele fiind de fapt elementul vibratoriu pentru un anumit tip de energie prin care se realiza o comunicare cu un alt corespondent are se afla în afara spațiului terestru.



Semnale de răspuns foarte puternice

Din experimentul pe care l-am facut cu niste generatoare de semnal prin care am încercat sa iradiem aceste statui, semnalul de răspuns, semnalul vibratoriu este foarte puternic, este amplificat. Pe de altă parte, armata americană și cea din Chile au construit acolo o pistă de aterizare de 4 km si au adus foarte multe instalații radio-electronice. Dacă ajungi pe insulă constați că sunt mai multe antene decât palmieri.

În cartea sa "Our Ancestors Came from Outer Space" (Strămoşii noştri din spaţiul cosmic), Maurice Chatelain, scria la pagina 32:

 „În 1982, operatorii radio din Franţa, Germania şi Olanda au sesizat un fenomen straniu. La transmiterea unei serii de semnale în toate direcţiile, au primit două serii de răspunsuri: o serie de unde normale, care după ce au făcut înconjurul pământului s-au întors la un interval normal de o şeptime de secundă, şi o altă serie de unde anormale.

Acestea din urmă s-au întors la un interval cuprins între 3 şi 15 secunde, de pe un obiect localizat la o distanţă cuprinsă între 450.000-2.250.000 km de Pământ, mai departe decât undele venite de pe lună. Această descoperire a fost ţinută secret, ca, după câţiva ani, să fie dată uitării.

Până acum câţiva ani, când, un tânăr astronom scoţian, Duncan Lunan, s-a gândit că aceste semnale ar putea la fel de bine să vină de pe o navă de natură extraterestră, care se deplasa pe orbita pământului aproximativ la aceeaşi distanţă ca şi Luna.

În acest caz, intervalele de timp între transmiterea semnalelor de pe pământ şi receptarea ecourilor ar putea fi un mesaj codat sub forma unor figuri geometrice sau chiar harta constelaţiei, aşa cum fusese sugerat de australianul Ronald N. Bracewell, profesor în inginerie electrică, în anul 1968.

Constelaţia Bootes, legătura dintre terestru şi cosmic

Prin intermediul tehnicilor de televiziune, Lunan a trasferat intervalele de timp într-un tabel, în acelaşi mod în care ar fi făcut tranferul pe un ecran TV. A obţinut câteva schiţe diferite ale aceleiaşi constelaţii, cu orientări diferite, dar de fiecare dată cu aceeaşi stea a cărei poziţie se menţinea în centru, Izar.

După cum Lunan spune în publicaţia sa, „Man and the Stars” (Omul şi Stelele), ca astronaut nu i-a luat mult să recunoască  constelaţia (Bootes) şi steaua (Epsilon Bootis, pe care strămoşii noştri o numeau Izar şi care este situată la circa 103 ani lumină de Pământ).

Poate una dintre cele mai importante descoperi ale lui Lunan a fost că a găsit o explicaţie pentru diferenţa dintre constelaţia configurată în tabelul întocmit de el şi ceea ce putem vedea astăzi pe cer.

Steaua Alpha Bootis este una dintre cele mai rapide stele se deplasează pe cerul nostru. Acesta are o mişcare unghiulară de 2,29 secunde de arc pe an în direcţia sud-vest, şi poziţia sa se schimbă odată la 800 de ani. Potrivit lui Lunan, harta ar fi putut fi stabilită şi transmisă acum 11000 ani.

Presupunând că există o navă spaţială neidentificată pe orbita Pământului, aceasta ar fi ajuns în poziţia din prezent acum  aproximativ 13.000 de ani, şi numai după observarea configuraţiei constelaţiei respective, aşa cum a văzut-o de pe orbită la momentul respectiv, iar nava ar fi trimis semnale de continuu, de atunci, aşteptând ca astronomii să înţeleagă codul.

Civilizaţiile extraterestre, care au apărut în Univers cu mult înaintea noastră, au fost nevoite să treacă dincolo de existenţa biologică. Unele au reuşit să dezvolte inteligenţa artificială (în sensul sugerat de atronautul american Steven Dick), o inteligenţă artificială care este capabilă să acceseze şi să prelucreze volumul imens de cunoaştinţe pe care îl aduce cu sine evoluţia culturală a unei societăţi.

Primele semnale de la pământ

În jurul anului1900, au fost transmise primele semnale radio de la pământ de către Guglielmo Marconi (inventatorul telegrafiei fără fir şi a antenei de emisie legate la pământ, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1909), Nikola Tesla (unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol 19 şi începutului de secol 20), şi alţii.
 
Se presupune că obiceiul creării statuilor Moai derivă din ideea înrădăcinării, practica tradiţională la polinezieni (prima civilizaţie de exploratori ai insulei despre care există date), care a evoluat într-un mod unic în aceasta zonă. Alte ipoteze spun că figurile din piatră îi reprezintă pe zeii băştinaşilor, principala deitate fiind Make-Make.

Ele sunt mărturii tăcute şi taince ale civilizaţiei care a trăit pe aceste meleaguri sau o dovadă a prezenţei reprezentanţilor unei civilizaţii nepământene pe Terra. Întrebări precum de ce au fost construiţi coloşii de piatră din Insula Paştelui sau de ce privirea lor este îndreptată înspre mare, au rămas enigmatice pentru cercetători şi pentru lumea întreagă.