Uniunile de creaţie, zgârcite cu artiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urările de bine au copleşit numeric cadourile practice de Sărbători pentru cei defavorizaţi

cei care primesc de Sărbători o haină călduroasă şi un coş cu alimente de bază. Alţii sunt amăgiţi doar cu urări de bine, care nu le ţin nici de foame, nici de cald.
Protecţia socială nu este un punct pe agenda Uniunii Compozitorilor, care nu le dă vârstnicilor nevoiaşi nici măcar un cozonac. Uniunea Artiştilor Plastici n-are bani de prime, chiar şi simbolice. Uniunea Scriitorilor a renunţat să mai dea cadouri copiilor sub 14 ani.
"Noi suntem cu urările"
Deşi Uniunea Compozitorilor n-a pregătit nicio "atenţie" de Crăciun pentru membrii săi, preşedintele Octavian Lazăr Cozma se bate în piept cu Legea 8, care va intra în vigoare în 2007 şi care va mări veniturile pensionarilor: "Uniunea doreşte să le ofere membrilor săi cât mai multe bucurii cu ocazia Sfintelor Sărbători. Din păcate, bucuriile acestea sunt mai puţin favorabile deoarece creatorii cu adevărat de prestigiu nu sunt luaţi în seamă în societatea contemporană de astăzi. Prime le dăm doar salariaţilor Uniunii. Creatorii au parte de alte susţineri. Noi suntem cu urările. Le urăm tuturor fericire, bunăstare şi, începând din ianuarie, membrii Uniunii noastre, care sunt pensionari, vor beneficia de o majorare a pensiei cu 50%. Aproximativ 70 de artişti vor beneficia de indemnizaţie".
Actorii primesc haine groase
Uniunea Teatrală îi îmbracă pe actorii-pensionari, bolnavi şi săraci. 62 de artişti vor primi haine noi, croite pe măsură, obţinute din sponsorizări, dar şi un coş cu alimente de bază, prin programul intitulat "Casa Artistului". "În plus, s-au mai împărţit 170 milioane de lei pentru 28 de actori de teatru din ţară, în principal pe considerente de sănătate", ne-a declarat Ion Caramitru.
Scriitorii, fără copii sub 14 ani
Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, a anulat serbarea pentru copiii scriitorilor, după ce, anul trecut, a avut surpriza să nu aibă cui oferi cadourile. "Acum am făcut un pom de Crăciun, mai degrabă pentru personalul administrativ al Uniunii decât pentru scriitori. Anul trecut, când am făcut unul pentru copiii sub 14 ani, am avut surpriza că aceştia lipseau cu desăvârşire. Sigur, am dat al 13-lea salariu şi ieri ne-am luat la revedere ciocnind un pahar de şampanie lângă brad. În rest, ne continuăm programele obişnuite. Am hotărât la ultimul consiliu să mărim sumele plătite pentru colaborările la revistele Uniunii. Acesta ar fi un cadou chiar postsărbători", ne-a spus Nicolae Manolescu.
Cineaştii iau prime
Mihnea Gheorghiu, preşedintele Uniunii Cineaştilor, a pregătit prime "onorabile" pentru cei în vârstă. "Oamenii noştri vor primi nişte suplimente de pensii. Indemnizaţia de merit, care valorează trei salarii minime pe economie, o primesc deja 100 de membri, iar ajutoarele de pensii sunt pentru 250. Vom organiza o serbare, la care vor participa toţi membrii celor 14 asociaţii ale Uniunii Cineaştilor, de la actori, regizori până la cascadori. Tinerii nu vor fi uitaţi în ianuarie, la premiile Uniunii Cineaştilor. Vor fi 40 de premii, iar valoarea lor medie este de 10 milioane de lei vechi pe bucată", declară Mihnea Gheorghiu.
Pictorii au rămas la urări
"Felicitări le trimitem tuturor, dar astea nu ţin de foame". Nu avem de unde să mai dăm şi prime sau alte sume în bani, abia ne descurcăm din forţe proprii", spune Zamfir Dumitrescu, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, care crede că Legea 8 este cel mai frumos cadou de Sărbători. "E vorba de indemnizaţia de merit, care se dă unui număr limitat de persoane. În cazul nostru, este acordată unui număr de 100 de artişti şi de indemnizaţia, pe care noi o numim compensatorie, care se acordă tuturor artiştilor plastici pensionari, mai puţin celor cu indemnizaţia de merit, un cuantum de 50% din pensia pe care ei deja o au. În acest moment, Uniunea este prinsă cu toate aceste formalităţi, pe care trebuie să le realizăm cât mai repede cu putinţă pentru ca bătrânii artişti să aibă un beneficiu".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite