Un steag vechi de 500 de ani, ce a aparţinut lui Ştefan cel Mare, poate fi admirat la MNIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un steag restaurat complet, vechi de mai bine de 500 de ani şi care a aparţinut lui Ştefan cel Mare, poate fi văzut luna aceasta într-o expoziţie temporară la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Restaurat după o muncă care a durat mai bine de şapte ani şi jumătate, realizată de Spiridonia Macri, steagul lui Ştefan cel Mare este “exponatul lunii” la MNIR şi poate fi admirat toată luna iulie la sediul muzeului din Calea Victoriei, de miercuri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.

Click pe fotogalerie pentru a vedea steagul înainte şi după restaurare.

image
image
Steagul înainte de restaurare / Sursa foto: Muzeul

"Steagul lui Ştefan cel Mare", obiect textil excepţional, este o broderie bizantină de secol XV, care înfăţişează imaginea iconografică a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, socotit un simbol al biruinţei militare. Iniţial s-a crezut că este vorba despre un steag de luptă al voievodului Ştefan cel Mare, datorită iconografiei şi a încadrării cronologice a piesei. Însă lipsa stemei Moldovei, caracteristică stindardelor militare, nu susţine ipoteza.

Broderia îl reprezintă pe Sf. Gheorghe aşezat pe un tron cu pernă roşie, având genunchii uşor depărtaţi şi tălpile sprijinite pe un balaur înaripat cu trei capete. În mâna dreaptă sfântul ţine mânerul unei spade şi în cea stângă, vârful acesteia. Figura ovală a sfântului este încadrată de părul său buclat iar pe cap poartă o coroană cu nouă fleuroni, decorată cu pietre preţioase şi perle, susţinută de doi îngeri. Îngerul din partea stângă ţine în mâna dreaptă o spadă iar îngerul din partea dreaptă ţine în mâna stângă un scut. Sfântul Gheorghe poartă o tunică militară de culoare gri peste o cămaşă lungă de culoare verde iar în picioare are sandale cu curele încrucişate pe gambe.

image

Până acum Sf. Gheorghe a fost reprezentat aşezat pe tron cu un balaur care avea un singur cap. Interesant este că balaurul din acest steag are trei capete. La vremea respectivă, cele trei capete simbolizau cei trei duşmani pe care îi considera că îi avea Ortodoxia atunci: islamul, reprezentat prin capul cel mare, ereticii şi catolicii, reprezentaţi prin celelalte două capete”, afirmă directorului instituţiei, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu.

Steagul a fost dăruit de către Ştefan Cel Mare (domnitorul Moldovei între anii 1457 – 1504) mânăstirii Zografu în jurul anului 1500. “Ştefan cel Mare este considerat un al doilea ctitor al mânăstirii Zografu. Din 1466 el a început să trimită regulat bani pentru restaurarea mânăstirii, distrusă complet de un mare incendiu în 1436. Totodată, el le-a donat şi domenii”, adaugă directorul MNIR.

Steagul a fost făcut cunoscut pentru prima dată de către etnograful Teodor Burada, care a vizitat mânăstirea în 1882.

Steagul a fost recuperat de către armata franceză

În ianuarie 1902, primul ministru al României, Dimitrie A. Sturza, a vorbit pentru prima dată oficial, la Academia Română, despre steagul lui Ştefan cel Mare de la Mânăstirea Zografu.

Un an mai târziu, George C. Ionescu, consulul roman la Salonic a trimis primul raport diplomatic care menţiona existenţa steagului, precizând că este întreg.

După acest raport, autorităţile române ale vremii au început, cu stareţul mânăstirii, negocierile de răscumpărare a steagului, însă s-au lovit de problema moşiei Dobrovăţ, aflată în posesia mânăstirii Zografu în urma donaţiei lui Ştefan cel Mare. Moşia fusese secularizată în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866), iar pâmânturile au fost împărţite ţăranilor. Nu s-a ajuns însă la niciun consens.

Abia în 15 februarie 1917, Ion I. C. Bratianu (1864-1927), în calitatea sa de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al Afacerilor Străine, a trimis o telegramă cifrată Legaţiei României de la Atena, cerând: "Faceţi tot ceea ce este posibil pentru a obţine drapelul lui Ştefan cel Mare”.

Dincolo de importanţa sa istorică, recuperarea steagului reprezenta şi un imbold dat armatei, decimată de război (Primul Război Mondial n.r.), dar şi populaţiei, care suferea cumplit din cauza lipsurilor”, afirmă dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu.

Însărcinat cu recuperea steagului a fost un anume Gidel, căpitan în Statul Major Francez, dar şi profesor de drept intrenaţional la Sorbona.

În martie 1917, consulul general al României la Salonic, G.C. Ionescu, comunica Ministerului Afacerilor Externe că generalul francez Maurice Sarrail, comandantul armatelor aliate din Salonic, i-a predat drapelul.

“Steagul a fost pus într-o cutie de tablă care a  fost apoi sigilată. Interesant este că ambasada l-a însărcinat pe uşierul instituţiei să înmâneze cutia căpitanului unui vas de război francez care a predat-o apoi Legaţiei României de la Paris”, precizează directorul MNIR.

Steagul a fost înmânat lui Alexandru Em. Lahovary (ministrul României la Paris) în cadrul unei ceremonii oficiale, la care a luat parte şi preşedintele Franţei, Raymond Poincare, pe 23 iulie 1917, imediat după începerea ofensivei germane-austriece care avea drept scop scoaterea României din război.

Restaurat în totalitate

Din cauza răboiului şi ulterior a situaţiei internaţionale instabile, drapelul a ajuns în România abia în 1920 , fiind depus la Muzeul Militar. În 1970, "Steagul lui Ştefan cel Mare" a intrat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

"Steagul lui Ştefan cel Mare" a fost supus unui proces complex de restaurare. Iniţial, broderia a fost lucrată pe suport de mătase, dublată cu o ţesătură din in, pentru a putea susţine lucrătura cu fir metalic şi straturile succesive ce conturau întreaga compoziţie.

Lucrările de restaurare au durat şapte ani şi jumătate pentru că un astfel de procedeu nu se poate derula uşor. Efortul financiar a fost considerabil, însă a meritat pentru că, practic, noi am salvat steagul de la moarte. În condiţiile actuale el va mai dăinui încă pentru câteva generaţii”, conchide dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite